Brasov. Gara Bartolomeu. La doar o luna si jumatate dupa ce trupele romane ocupasera orasul germanii si ungurii lui von Falkenhayn revin in forta. Doua companii de infanterie din Regimentul 45 (Vlasca) inca ocupa o transee de-a lungul caii ferate. Dupa doua zile de lupta continua nu mai au munitie. Deloc. In timpul noptii, o jumatate de companie este fortata sa se retraga de catre trupele germano-ungare. Restul, aproximativ 250 soldati, nu stiu ca flancul lor drept a ramas descoperit. Ordinul de retragere nu a fost dat, sau daca a fost dat, nu a ajuns pina la ei.
Germanii reusesc sa trimita o grupa cu o mitraliera intr-o cladire a carei fereasta ofera o vedere perfecta spre transeea romaneasca. Mitraliera trage cam 200 focuri si se blocheaza. Ii intra in ajutor o mitraliera ungara care trage si ea cel putin o banda, pina servantul german reuseste sa deblocheze arma. Dinspre transeea romana nu s-a raspuns cu nici un foc. A doua zi doamnele iesite cu copiii la plimbare au vazut un tablou intitulat “Natura moarta cu 250 romani”.
In 1921 Corul Banatului dirijat de Ion Vidu a cintat la o ceremonie in care s-a descoperit un mic monument in cinstea amaritilor impuscati ca iepurii acolo. Gurile rele povestesc insa ca monumentul cu pricina avusese o inscriptie “Proiect realizat de locotenent Stump” fiind de fapt conceput intru gloria soldatilor germani cazuti pentru recucerirea Brasovului. Dar ofiterul roman insarcinat dupa razboi cu organizarea monumentului soldatilor romani a sters “semnatura” originala si la inaugurare se putea citi: “Lucrat de Căpitanul Iorga Ioan din Cavalerie”. Clasic romanesc! De fapt nu minte, locotenentul Stump a fost “lucrat” de capitanul Iorga. In primul rind un capitan roman e mai tare-n gusa decit un locotenent neamt, iar in al doilea, invingatorul ia totul. Asa cinta ABBA.
Interesant mai este si ca de numele Bartolomeu, in istorie se mai leaga 2 masacre. Unul cunoscut de toata lumea Noaptea Sfintului Bartolomeu din 1572 cind prietenia dintre catolici si protestanti in Franta ia sfirsit. Scorul? 30.000.
Al doilea, e legat tot de zona Brasovului, si tot de ziua Sfintului Bartolomeu. Anul: 1460. Autor: Vlad Tepes. Scorul? 20.000 poate 30.000.
A, si poate va plac pozele socante: de pe http://www.kieselbach.hu
Azi va dau capace, de n-o sa puteti sa le carati
Cred ca toata lumea a facut poze. Cladiri, peisaje, flori, fluturi, pasari, copii, nunti, chefuri, etc. Ba chiar am vazut unu destul de idiot sa faca poze si la o inmormintare.
Cu exceptia inmormintarii am facut si io poze cam la tot ce se vede (ba prin tinerete si niscaiva nuduri, da’ voi n-aveti opspe ani asa ca…). Alb-negru, color, pe film sau digital. Pe linga toate astea, de 8-9 ani mai am niste “modele” dupa care ma uit pe unde merg. Si am gasit asa niste exemplare frumoase, incit a inceput pina si Ramo sa ma traga de mineca daca vede unul si io inca n-am coborit aparatul spre el. Da, trebuie sa cobori aparatul ca sa le pozezi! Si nu sint deloc mici, deci nu trebuie sa pui pe macro. Sint niste modele disciplinate, stau cuminte la locul lor, desi lumea le cam calca in picioare. In general nici nu le vedem decit daca …lipsesc!
Judec ca am cititori mult mai destepti decit altii, asa ca sint sigur ca v-ati prins ca vorbesc de capace de canal. Nu mai trebuie sa-mi ziceti ca-s ciudat rau daca in fata lui Brandenburger Tor, pe trotuar linga Empire State Building, la 10 metri de Karlův Most sau in mijlocul cetatii Dubrovnik io intepenesc cu picioarele cracanate, intind miinile cu aparatul de fotografiat in jos si privesc urit la pietonii care ar indrazni sa calce pe capacul pe care io vreau acuma sa-l pozez. Stiu, am vazut multa lume uitindu-se, hm, compatimitor la mine, mai multi decit voi. Si in mai multe orase decit ati crede.
Nu credeti?
Ia priviti mai jos! Si inca nu-s toate, astea le-am gasit la repezeala….
Albania, Shkoder:
Bosnia, Mostar:
Ungaria, Budapesta
Germania, Berlin:
Germania, Dresda:
Germania, Munchen:
Ajunge pentru azi, ca-s grele! Va mai dau si miine, din Praga, Cavtat, Atlanta, New York. Ba, daca o sa gasesc, si din Timisoara!
Vedeti unde le duceti la fier vechi, ca cica nu-i legal sa le preia! Aiurea!
Calculator de buzunar
Pe vremea cind eram student (nu e acum cazul sa va zic citi ani am fost io student, ca n-o sa credeti, asa ca tac) inca mai erau unii care foloseau rigla de calcul. Stiti voi, sau macar ati auzit de “liniarele” acelea produse de Tehnolemn, la care potriveai partile din lemn glisante pe liniutele corespunzatoare numerelor de introdus in diferitele operatii matematice, apoi plimbai bucatica de plastic transparent pina unde trebuia si citeai rezultatul. Cu exactitate mai mare sau mai mica, in general direct proportionala cu lungimea riglei dar cu avantajul ca nu te lasa bateria. Fiindca, nu-i asa, rigla e “bio”, nu consuma curent. Dezavantajul era ca mai trebuia sa faci un curs si de utilizare, ca nu-i chiar asa de simplu cum am explicat io mai sus. Sa extragi un radical, sa umbli cu niste logaritmi, eh, fineturi! Prin ’86-87 primisem si eu o rigla de la cumnatul meu care deja terminase facultatea, calculator insa aveam, un TI 25 daca tin bine minte deci rigla am ignorat-o. Dar am uitat odata undeva calculatorul de buzunar si-am ramas fara el. O prietena, D. mi-a facut cadou un Casio Fx 100c, ramas de la fratele ei care fugise in Danemarca. Un calculator cum n-am mai intilnit! L-am folosit cu incredere si acasa, si pe santier, in toti acesti ani, este singurul calculator pe care-l am (cel de la telefon nu se pune, ca si cel din desktopul PC-ului, cine le foloseste, oare, pe acelea?).
Acuma, o sa ziceti ca toate calculatoarele-s la fel, intre niste limite, desigur, de complexitate a operatiilor pe care le fac.
Asa-i, nu va contrazic.
Insa ati mai auzit ca un calculator fara baterie solara, pe care eu l-am primit in 1988, pe care l-am folosit de mii de ori, caruia nu i-am schimbat NICIODATA bateria/bateriile, sa functioneze inca in 2010, octombrie?
Am cautat pe net, cica are o baterie AA.
O s-o rog pe Ramo sa aduca videocamera, si-o sa deschid calculatorul “live”, in week-end, sa-i vad sursa de curent. Sper ca n-o fi vreo pila atomica…
Banuiesc reactiile voastre, dupa intrebarea care-mi sta mie pe buze: “cum p…a ma-sii?”
Locomotive cu abur
Cind eram copil, nu erau carti de credit. Mama n-a avut ce sa ma invete la capitolul asta
Se pare ca sintem in zodia fraierilor.
Una din bancile la care am card mi-a trimis o scrisoare. Color, parca au invatat la aceiasi scoala cu dramaturgii de la compania de care vorbeam in postul anterior.
Mai tineti minte problemele de matematica din scoala generala? Erau de genul:
– Se da: Un tren pleaca cu viteza de 18,4 km/h din Pitesti spre Bucuresti. Alt tren pleaca cu viteza de 14,8 km din Bucuresti spre Pitesti.
– Se cere: Numele Ministrului Transporturilor care e raspunzator de vitezele astea ale trenurilor in Secolul XXI…
Asa trebuie structurata si interpretarea unei scrisori nedorite de la o banca: Ce-ti da? Ce-ti cere?
Astia de exemplu dau un card de credit “creat special pentru tine” BCR Wizz Air, care te intimpina cu o promotie “creata special pentru tine”. Se repeta chestia aia cu special pentru tine, ca sa bagi bine la cap, dobitocule!
Exemplul de folosire inteligenta a creditului explicitat in scrisoare e ceva de genul:
– iti iei bilet online spre Roma: 200 lei
– cumperi de la magazin partener, cu eventuala reducere (magazinele partenere nu-s alea cu preturi duble+?) Suma: 167 lei. Daca au reduceri, doar 150 lei. Daca… ai lua din alta parte probabil ar fi 90 lei…
– cumperi de la Roma, da’ nu mult, doar ceva suveniruri, 570 lei (probabil 400 suvenirurile, 170 lei comisioane de schimb sau transfer interbancar)
Total de plata: 920 lei. Deci niste rahaturi de suveniruri te costa 920 lei…
Mai jos e lista “cistigurilor”:
– ‘spe mii de puncte loialitate. Da’ cum Wizz nu da prea mult papa in timpul zborului, mi-e teama ca nici o cafea nu valoreaza punctele alea…
– 0 lei taxa de rezervare. Frina! Pai cum vine aia “taxa de rezervare”? Altii care vor sa mearga la Roma platesc taxa de smecher, si io nu? Wizz Air nu-s aia care nu de mult au anuntat ca vind niste avioane si dau afara piloti si stewardese, ca n-au clienti? Si cer taxa de rezervare? Pai uite de-aia ajung sa vinda avioane… si nu bilete!
Dobinda 0 la suta!!! Ihi. 53 zile, ca dup-aia scrie ceva cu litere mici, mai jos…
– 16,7 lei reducere la magazin partener, presupunind ca reducerea e de 10%. Io presupun ca de fapt adausul lor e de 250%. N-am voie sa presupun asta?
– asigurare de calatorie gratuita si asigurare de protectie a cumparaturilor. Stim, Roma e plina de rroma, si aia ciordesc la greu…
Macar jos, dupa semnaturile prietenilor tai din copilarie, Directorii Executivi Sorin si Igor, e trecuta si ce se cere: DAE (Dobinda Anuala Efectiva): 30,17%, valabila pina la 30 septembrie. Probabil ca de la 1 octombrie sufera o mica ajustare spre 58,13% iar de la 1 ianuarie, 77,88%. Fiindca daca vor, pot!
Te doare mintea, nu alta! Nu ma deranjeaza ca ma spameaza cu oferte promotionale, e banca mea, probabil ca am uitat sa bifez o casuta in contract cind mi-am facut cont la ei, si au deci dreptul asta.
Dar e deranjant cum flutura pe la nasul hamesitilor himere, citez: “Vino acum la cea mai apropiata unitate BCR pentru a solicita cardul de credit BCR WIZZ Air si gandeste-te la urmatoarea destinatie de vis!”
Ghiseul bancii, luna de luna, aia-i destinatia reala! Cu cite un sfert din salariu, sa-ti achiti ratele, fraiere care pui botul la chestiile “create special pentru tine”!
Daca ai nevoie sa mergi cu avionul pin’ la Roma sa iei suveniruri, pe credit, atunci iti meriti soarta! Suvenirurile-s ca sa nu uiti sa achiti ratele! Ha ha ha!
P.S. Poza n-are nimic a face cu subiectul articolului.Imi plac scaunele alea de rachita. Unde-s puse!
Cind eram copil mama m-a invatat sa nu accept cadouri de la straini
In lunile cit am fost plecat mi s-a adunat pe birou un teanc de plicuri. Extrase de cont, facturi de televiziune, telefon fix sau telefon mobil. Si un cadou. De la Vodafone.
Ca sa lamuresc un lucru: io platesc birul pentru masajul cranian cu microunde la Orange. De vreo opt ani.
In fine. Facturile le-am bagat direct in cos, fiindca inainte de a pleca in State am platit in avans cam tot ce se putea: televiziune, telefonie, internet. Era cit pe ce sa arunc nedeschisa si scrisoarea de la Vodafone. Dar numele meu intreg frumos tiparit pe plic, impreuna cu adresa de asemenea completa m-au facut sa ridic o sprinceana si sa o deschid.
Inauntru o foaie de hirtie impaturita in trei, printata color, de care e lipita o cartela cu cip, invelita in celofan. Titlul, cu rosu: Cadou Special Pentru Tine! (Ce-mi Plac Cuvintele Ce Incep Cu Majuscule!)
Mai sa fie! Astia si-or adus aminte de mine de cind am luat o cartela Kamarad, de pe vremea defunctului Connex? Pe care am folosit-o doar doua-trei luni… Ma rog, sa zicem totusi ca am inteles de unde au avut adresa mea.
Urmeaza un bla bla cum ca sa ma bucur de cea mai tare retea (retea de ce? de traficanti? de curent?) Si zice sa bag cartela in telefon si sa sun. (Ihi. Sigur. Stai o clipa sa arunc cartela veche! Costele! unde-ai dus cosul de gunoi?)
O sa am: (scris mare, cu rosu): 50 minute cadou, lunar, pe viata (scris mic, cu negru): in reteaua Vodafone.
Si mai jos, spamul cu chestiile mega- super- extra- la care am acces.
Cartela in sine e destul de haioasa: rosie, cu un omulet bondoc ce se da pe skate, o chitara si o bicicleta. Si jos in stinga “Bun venit!” Iar in dreapta, vodafone.
N-am inteles eu prea bine: e un mesaj de intimpinare sau o conditie pentru activare. Venitul ala bun, la el ma refer: tre’ sa ai un venit salarial bun sau e un sinonim nefericit ales al lui “Bine ati venit”? Ori, activarea cartelei aduce un bun venit in conturile Vodafone? Daca a treia varianta e corecta, jos palaria! Macar sint sinceri!
Daca n-as avea certitudinea ca cip-ul ala odata bagat in telefon activeaza un numar de telefon care este asociat numelui meu, total in afara dorintei mele, l-as fi facut cadou primului interesat de 50 minute gratis in reteaua Vodafone. Ca scrie pe ea ca-i valabila 3 ani de la data cumpararii (?!?)
Am un sfat pentru Doamnele si Domnii de la Vodafone: cind mai faceti promotii de-astea egale cu spam-ul introduceti va rog si un plic postraspuns cu adresa Vodafone la destinatar, unde cei ce nu sint interesati de Cadourile Speciale Pentru Ei sa va trimita cartela inapoi impreuna cu eventualele aprecieri sincere. Nu-i pacat sa arunc asa o cartela frumoasa la gunoi? Inca invelita-n tipla? Si cu PIN, PUK, BPUK nerazuite? Ati fi putut s-o trimiteti altora inca o data si inca o data si inca o data…
In Wyborowa veritas
Ziceam pe undeva in postul de ieri ca o sa cumpar polonezi. Am fost la Real si-am gasit. Mi-am facut damblaua. Deci nu, nu-s la fel cu aia haliti de mine pina mai acu’ doua saptamini. Seamana doar la pret, grosime si la culoare. Nu si la textura sau gust. In fine, nu de ei discutam azi. Ci de… polonezi. Natie, nu produse de mezelarie.
Sincer, eu nu stiu mare lucru despre ei. Am lucrat cot la cot pe doua santiere in Germania, am mincat cu ei la masa, le-am gustat vodca, am invatat sa zic Dzienki (multumesc) si cam atit.
Nu stiu ce clic mi-a facut memoria azi in timp ce incercam sa termin polonezul ala romanesc invelit in juma’ de borcan de mustar ca sa nu-i simt aroma subtila de clei de oase de ciine eutanasiat cu lopata (am inca un gust in gura de parc-am lins timbre toata ziua), dar mi-am adus aminte de o discutie pe marginea unei masini de spalat ce-si daduse duhul in grupul sanitar de la noi de pe santier. Un Siemens d-ala legat la internet, ce-si updata singur programele de spalare. N-a rezistat tehnica computerizata germana de spalare a rufelor capitaliste la cuiele uitate intr-un buzunar le salopeta de un brav dulgher polonez. Care in general seara la ora cind isi aducea aminte sa-si bage rufele-n masina era deja beat de cel putin doua ore. Ziceau polacii atunci ca de cei 1300 euro cit costase Siemensul ei ar fi adus 20 masini de spalat poloneze, in care poti sa faci si vin, si bulion, nu numai sa speli rufe.
Am ignorat aproape instantaneu detaliul, cred ca o luasem ca un fel de scuza (neamtul era tare suparat, era clar ca cei de la Siemens vor refuza reparatia in garantie, dat fiind ca burduful de cauciuc fusese despicat iar apa din cuva ajunsese in toata electronica…)
Revin deci: azi, luptindu-ma cu polonezul din farfurie, nu-stiu-ce-mi-a-venit cu ce-au zis aia: de o mie si ceva de euro, dooj’ de masini de spalat?
Io masina mea de spalat am luat-o la pachet cu un frigider si cu un fier de calcat. Nu tin minte cit a fost. Dar gugal le stie pe toate. Asa ca intru pe diversele situri cu electrocasnice. Cea mai ieftina masina de spalat: 850 lei. Hm. 200 euro. Asadar 7 d’astea in loc de una d’aia desteapta. Da’ nu-s douazeci!
Mai dau niste cautari si o gasesc pe Pralka Frania. Frania, adica Frances, asa mi-a echivalat-o Wikipedia. Costa 370 zloti (cam 100 dolari). Se incadreaza in pret, dooj’ de bucati ar fi 2000 parai, adica o mie si vreo patru sute si ceva de euro.
Mirat dar neincrezator am dat clic si pe un link de youtube.
Deci as vrea si io asa ceva: mica, rapida, extrem de simpla. Pe site-ul elektro.pl bijuteria asta a simplitatii ce te duce cu gindul la o covata de lemn si la sapun de rufe, de casa, are 23234 ratinguri de 5 stele. Nu mi-a venit sa cred!
Uitati, sa nu ziceti ca mint: http://www.nokaut.pl/pralki/pralka-swiatowit-myszkow-frania-md-13.html
Si cum functioneaza: un filmulet de 3 minute
N-au mintit polonezii: cu banii de un Siemens, luai o remorca de galeti invirtitoare din astea, si sigur nu tuseau de la cuie uitate, normal, prin buzunare.
Ce ziceti? Nu-i masina de spalat perfecta pentru o baie mica, un student sarac sau pentru hainute de bebe? La 3-400 lei…
To do list
In civilizatia asta noua, a hypermarketului cu 12.000 produse din care jumatate au eticheta “NOU” pare putin probabil sa te apuce nostalgia dupa produse “antice, vechi si de demult”.
Chiar daca-s o fire conservatoare, fiind genul de om care bea aceeasi cafea Dallmayr din 1992 incoace, aceiasi apa minerala Borsec de cind eram copil, acelasi vin Tamiioasa Romaneasca de Cotnari de prin anii ’80 iar minim 8 din cele 10 beri care le beau pe an sint Pilsner Urquell, se intimpla ca fortat de imprejurari sa incerc lucruri noi. Lactatele sint un exemplu, acum le prefer pe cele de Cluj, apoi dulciurile “noi”, care au maturat pur si simplu vechile produse de pe rafturi si terminind cu piinea.
Fiind proaspat revenit de peste ocean, normal ca intoarcerea “la mama acasa” a implicat si solicitarea unor portii de sarmale, papricas, bors, etc.
Dar inca-mi crapa buza dupa o gramada de chestii:
– fragi. In State pur si simplu nu exista. Au zmeura, capsuni si mure la greu, da’ fragi ioc. Vor ramine pe lista pina probabil in 2012.
– scoruse. Cu astea-i mai simplu. Peste 5-6 saptamini or sa apara in piata.
– piure de castane. Am luat un borcan de Riureni. Ala nu-i piure de castane, e pasta de amidon cu esenta de rom si 2-3 coji de castane. Deci ramine pe lista. Cre’c-o sa caut in Ungaria din ala presat in pachet ca de unt.
– napolitane Danut. Mie sincer Eugenia nu mi-a placut prea tare. Mai ales in ultimii ani inainte de ’89 cind aparuse pe piata cu o crema roz. Si in compensare disparusera napolitanele Danut si Carmen (care Carmen inca n-au reaparut…).
– cornurile zise pe vremuri “cu 25 bani”. Alea cu sare gema pe ele. Se mai gasesc, da’ tre’ sa te trezesti dimineata devreme ca sa le prinzi. Toti “corporatistii” iau cite 3-4 si noua, astialalti nu ne mai ajung…
– cicoare. Stie careva, se mai gaseste pe undeva? Azi am luat Inka, da’ cicoarea in ea e 5%, buna si asta, imi placea cind eram mic (era sarbatoare cind faceau ai mei rost de un borcan).
– ardei cu varza, murati. Mai un pic…
– cremes, crempita, millefeuille. Da’ d’ala bun, de casa.
– salam de biscuiti. Face bunica lui Ramo… tre’ sa dau comanda…
– polonezi. Cremwurstii aia grosi. De fapt am halit in America, luati de la magazine poloneze, foarte bun! O sa caut si aici, sa fac comparatia.
– ciorba de burta. Dar numai la Garina, La Rascruce.
– ceai rusesc. Asta-i greu de gasit: ceaiul presat ca si halvaua, in pachete de 100 grame. Nostalgie de pe vremea cind vizitam popoarele vecine si prietene din Uniunea Sovietica…
– halva. Da’ din aia cu 33% coji de seminte in ea, ambalata in hirtie unsuroasa. O mai tineti minte?
-Pepsi facut cu reteta din anii ’70 – ’80. Asta de acum e… pepsi pe linga ce a fost odata…
– zahar candel. Dentistii de azi ar face infarct daca le-ai zice de el. Si dieteticienii, la fel. Da’ nu-i intreaba nimeni pe ei…
– Calve. Un fel de Nutella, olandeza. Nu cred ca mai exista, am cautat pe net, se pare ca firma mai produce doar… sos de rosii.
– must. Acuma-i momentul!
Daca v-a lasat gura apa, nu va speriati, nu sinteti singurii!
–
Timisoara
Mai toata lumea cu care m-am intilnit dupa ce ne-am intors din cele 6 luni regulamentare petrecute in New York si imprejurimi m-a intrebat doua lucruri:
a) de ce naiba ne-am intors (mai putin maica-mea…)
b) cum mi se pare Romania?
Raspunsurile sint:
a) uite de-aia!
b) parca nu atit de prafuita cum mi se parea anii trecuti cind ma intorceam dupa o absenta mai mare acasa. Timisoara e colorata. Si la propriu si la figurat. Problema insa e ca oamenii mi se par tristi.
Dar hai sa las imaginile sa vorbeasca de la sine:
– vorbeam de culori?
– Art Deco. Nu doar Empire State sau Chrysler Building, ci si Turbinele de pe Bega.
Zeul Mercur din Piata Traian e tot asa ruginit cum il stiam…
Parca nici traficul nu mai e ce-a fost…
Halebardierul lui Matei Corvin inca apara Carul cu Bere…
Comparativ cu zgirie-norii new-yorkezi, Continentalul mi se pare o strimbatura…
Am vazut si batrini zimbind… dar din pacate nu aici….
sad old lady
Mesele de sah din spatele Catedralei, ca intotdeauna: ocupate. Observati chibitul cu cravata…
Una priveste-n fata, cealalta in urma…
Unii nu si-au pierdut optimismul: inca mai spera ca este peste-n Bega!
Graffitti. Ca doar orice oras care se respecta are derbedeii cu sprayuri in rucsac… Desi… astia-s chiar talentati!
Oldtimer autohton:
Si in final, unu’ obosit. Atit de tare incit pina eu am schimbat obiectivul, el de-abia a reusit sa urce un picior pe banca. Da’ i-a cazut capul in piept…
Haideti sa aparam politistii
Citez (de pe www.ziare.com) declaratia purtatorului de cuvint al Jandarmeriei, Mihai Militaru, privind desfasurarea de jandarmi la marsul de protest al politistilor, astazi in Bucuresti:
“12:30 – Mariul Militaru, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, sustine ca decizia de a insoti politistii pana la Palatul Cotroceni a fost una “lucida si inteligenta” in vederea pastrarii ordinii publice, si nu o solidarizare a jandarmilor cu manifestantii.
“Vom merge alaturi de ei sa le asiguram protectia si sa nu apara situatii dificile pana la destinatia pe care o doresc, Palatul Cotroceni. Nu vom folosi forta, nu suntem aici pentru represiune, ii vom insoti pana la destinatie”, a declarat Mihai Militaru.”
Ma stiam lucid si inteligent, cam ca si decizia jandarmilor, asa ca am deschis repede dexonline. Poate-s io cu mintea creata, dar nu, dex-ul zice ce stiam si eu:
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de oprocopiuc | Greșeală de tipar | Permalink
Pai ma intreb atunci, daca o turma de politisti (o turma MARE, ca-s gramada la marsul de protest) au nevoie de jandarmi sa-i protejeze, nu inseamna ca-i platim degeaba? Ei ar trebui sa ne protejeze si pe noi, dar se vede ca nu-s in stare sa se protejeze nici pe ei.
Am niste prieteni politisti… o sa-i sun sa-i intreb de cine le este frica, ziua in amiaza mare, adunati laolalta in numar si mai mare.
Sau poate exista pericolul ca ei sa devina agresivi?
Nu stiu daca exista vreo rivalitate intre politie si jandarmerie, dar daca asa este, astazi jandarmii au reusit magistral sa marcheze un punct. Politisti, v-au facut jandarii de ris!