A, va intrebati unde-i cutia de cafea? Pai cu ea am facut poza. 🙂
Uite-o:
Sa va arat si obiectivul:
Si cu ce diafragma am lucrat:
No amu hai sa vorbesc mai pe intelesul tuturor:
Chiar n-am glumit, cutia aceea de cafea este o camera fotografica fara obiectiv, de i se mai spune pinhole camera. “Obiectivul” in acest caz este o gaurica facuta cu acul intr-o bucatica de tabla provenita din caseta unui film Kodak, pe care am subtiat-o prin smirgluire inainte.
Iar un alt detaliu important este ca interiorul cutiei trebuie ori vopsit in negru mat, ori “tapetat” cu hirtie neagra (din aia in care e invelita hirtia fotografica – cazul meu) pentru a nu exista reflexii datorita peretilor luciosi ai cutiei din tabla.
Cine e curios, pinhole camera se pot face din cutii de orice fel, de la pantofi la biscuiti si chiar si din aparate foto pe film sau digitale la care s-a inlocuit obiectivul cu un staniol gaurit (dar io ma feresc de chestia asta ca mi-e frica ca intra praf la senzor).
Fotografia este facuta direct pe hirtie fotografica de 10 x 12 cm. Adica in cutie n-am bagat film, deocamdata am expus direct hirtie fotografica. Singura diferenta e ca pe poza ies culorile “invers”: albul e negru, negrul e alb, gri-ul e… gri 🙂
Dar dupa scanare am dat “invert” si imaginea a devenit “normala.
Si inca ceva: neexistind oglinzi, prisme sau lentile o pinhole camera este de fapt o camera obscura si de aceea imaginea este rasturnata si in oglinda.
Dezavantajul e ca poti face doar o poza odata iar fiecare introducere/scoatere a filmului sau a hirtiei se face in intuneric. Dar e foarte distractiv si sa construiesti camera si s-o folosesti. Iar cu putina practica ies poze chiar bune. Avantajul e ca imaginile au claritate de la 0 la infinit, daca gaura de ac este perfect rotunda si tablita in care e facuta este cit mai subtire. Adica nu exista zone blur-uite (bokeh).
Fotografia a fost facuta dimineata devreme pe o vreme ploioasa (stropii de apa de pe geam au iesit exceptional!). Expunerea a fost de 30 minute iar developarea hirtiei a durat 10 minute, cu spalat cu tot.
Dupa-masa iau Jacobs camera in oras. Cre’ca o sa incerc o poza la Bastion…
Update:
Poza cu Bastionul proaspat renovat:
Timp de expunere 15 minute. Lumina difuza (innorat) inainte de inserat.
Din capul locului va zic ca nu exista nici o legatura intre ardeii iuti si Piata Unirii, ziua sau noaptea. Pur si simplu aseara am trecut prin Unirii si am dat repede un ocol pietei gonit fiind nu de frigul poate chiar prea moale inca, ci de tricoul subtire care ma “stringea” sub geaca. Iar azi am descoperit recolta maica-mii de ardei iuti. Un soi probabil montan, altfel nu-mi explic de ce le merge atit de bine la etajul patru. Nici unul nu depaseste un centimetru jumate, dar un singur nimuric din asta scapat in Hadron e suficient sa accelereze particulele lui Dumnezeu fara alt aport de energie.
Dar eu nu ma pricep la fizica cuantica, asa ca singurul motiv de interes (lasind ciorba la o parte) a fost culoarea. Un rosu atit de intens, de stau si ma intreb daca nu cumva calutul cabrat de pe sigla Ferrari nu e hranit cu ardei din astia. Masina e iute, si rosie, si micuta, exact ca ardeii lu’ maica-mea. Tre’ sa sun la Maranello sa intreb…
Cine credea ca graffiti a aparut pe zidurile noaste doar dupa marea imbulzeala din 1989 (Jos Ceausescu, FSN = PCR, Jos Iliescu) se inseala. Cine credea ca graffiti a aparut in anii ’80 (Muje Steaua, Hai Poli, Nu Parca 2 TM 418, AC/DC, AMR 17 zile, etc) iar se inseala. Prin anii ’94-’95 am studiat mai indeaproape Biserica Millenium. Nu, nu e vorba de Mileniul de care stim noi, Y2K. E vorba de mileniul ala celebrat in 1896, dar asta-i alt subiect deja. Deci interesat de cea mai frumoasa constructie in stil neoroman din Timisoara (terminata in anul 1901) am inceput sa-i dau tircoale. Adevarul e ca nu numai stilul arhitectonic e de admirat la aceasta biserica, ci si calitatea exceptionala a executiei. E de o calitate egalata in finetea detaliilor poate doar de Catedrala (terminata, la rindul ei in 1946). Atunci am observat ca pe o inaltime de un stat de om literalmente de jur-imprejur caramizile crude care dau aspectul unic bisericii sint inscriptionate. Scrise cu creionul sau cu cuiul. Incepind din 1900 si terminind… Gasesti si romani si nemti si tigani si evrei si unguri. Timisoara at its best. Sentimentele mele vis-a-vis de maltratarea cu cuiul, creionul sau carioca (paradoxal baietii cu spraiurile au iertat biserica!) a unui adevarat monument arhitectonic sint impartite. Pe de o parte imi vine sa-i bag in ma-sa pe nemernicii care risciie cu cuiul pula/pizda= x patrat, dar pe de alta parte am fost atit de fascinat de inscriptii incit azi am fost pentru a treia oara sa dau inconjurul bisericii. Din nefericire pentru voi, cu aparatul de fotografiat atirnat la git :-). Am facut vreo 300 poze si n-am terminat – incepuse sa ploua destul de tare. Citeva va arat si voua. Nu-s neaparat nici cele mai vechi, si nici cele mai reprezentative. Dar va puteti face o impresie de cum vedeau graffiti-ul parintii, bunicii si parintii bunicilor nostri.
Nu, nu sint microbist, deci nu e vorba de echipe de fotbal. E vorba de doua nave mari, surori mai mari ale Biruintei lui Basescu, cele mai mari pe care le-a avut Romania, destinate sa aduca petrol din Libia. 150.ooo tone deadweight fiecare.
Independenta, primul si cel mai cunoscut superpetrolier romanesc a fost lansat la apa in 27 mai 1977 sub rele auspicii: Elena Ceausescu n-a reusit sa sparga sticla de sampanie Zarea de bordajul navei. Superstitiile marinaresti s-au adeverit in acest caz, dupa doar doi ani imensul petrolier n-a fost vazut in Marmara de un comandant de nava grec Alekos Adamopulos, acesta implintindu-se cu cargoul Evriali in vasul incarcat cu 95.000 tone de titei.
29 zile a ars nava, acoperind Istanbulul cu fum.
42 marinari romani au murit in explozie.
6 ani a durat taierea si scoaterea epavei din apa.
40 milioane de dolari era evaluata nava – pentru a carei constructie au fost necesare mai mult de 40 milioane de ore munca (mai tineti minte termenul tdmsn de la economie? – timpul de munca socialmente necesar)
20 luni inchisoare pentru capitanul grec, comutate intr-o amenda de … 850 dolari! Adica 2 dolari pentru fiecare om ucis, pentru fiecare milion de dolari investiti in nava si pentru fiecare 500 tone de titei.
O singura stire de citeva rinduri, despre un “grav accident la navei Independenta” in Scinteia, la pagina 5. Nu se putea ca o catastrofa sa fie pe pagina intii, mai ales ca in aceiasi zi Tovarasul si cu Tovarasa inaugurau tronsonul de metrou Semanatoarea- Timpuri Noi. (asta nu-i pe acolo pe unde ieri a sarit o roata de la un vagon de metrou?)
Iar peste inca o zi incepea criza ostaticilor din Iran.
Cu Unirea treaba sta putin diferit.. A sarit in aer pur si simplu se pare ca din cauza electricitatii statice, tancurile de titei fiind goale si deschise pentru degazare. Gazele astea au o particularitate tare pacatoasa: in anumite concentratii in aer sint al dracului de periculoase. Gazul metan de ex intre 5 si 15 % concentratie in aer e exploziv. Peste: doar arde.
Asadar, Unirea, in dimineata de 13 octombrie 1982 a sarit si ea in aer, undeva in largul Capului Caliacra. Au fost si acolo 2 morti, unul din ei singura femeie de la bord ospatara Ganta Elena. Chiar, oare de ce a murit o femeie, care prin natura meseriei ei nu avea ce sa caute in zona deflagratiei?
Nava s-a rupt literalmente in doua, iar apoi s-a scufundat. Mai greu de investigat epava pentru a vedea ce s-a intimplat in realitate, fundul marii avind o adincime de 1400 metri acolo….
Ca sa va dati seama ca e vorba de nave mari, Unirea a fost cel mai mare dezastru naval in lume petrecut in anul 1982. Iar in presa romaneasca de atunci n-a aparut nici macar un rind despre naufragiu!
Prin comparatie, Biruinta – nava lui Basescu (redenumita Histria Crown) a fost norocoasa: in 2007 chiar Basescu a vrut sa-si ia concediu, ba chiar si-a reinoit brevetul de capitan de petrolier ca s-o conduca personal in India unde trebuia taiata la fier vechi dupa ce-si “traise” viata pe mare. Era Summitul NATO atunci la Bucuresti, asa ca a trebuit sa renunte.
Ca un ultim fapt divers, catastrofa Independentei nu a fost si o catastrofa ecologica cele 95.000 tone de titei arzind aproape in totalitate. Altfel cred ca Marea Marmara si astazi ar mai fi mirosit a petrol…
E doar un telefon mobil. Sau e singurul telefon mobil, daca stam sa ne gindim ca minunile tehnologice fara de care nu mai mergem nici la buda sint mai mult camere de fotografiat, minicomputere de navigat pe net, dispozitive GPS, music playere, sau chiar lanterne (nu rideti, io am un Nokia “de Jucu” printr-un sertar care n-are camera, dar are lanterna: foarte buna noaptea intr-o parcare intunecoasa cind vrei sa bagi cheia in usa de la masina fara sa-ti tragi singur dungi cu cheia pe portiera).
Deci, telefonul lui Ion (ce-mi place cum suna pe romaneste!) e doar un telefon. Nu face absolut nimic altceva decit da si primeste telefoane.
V-ati saturat de nervii unei baterii descarcate chiar cind sinteti cu seful la telefon? Sau de meniuri atit de stufoase incit ca sa notezi un numar de telefon pierzi 2 minute? Asta a lu’Ion merge se pare 3 (trei) saptamini fara reincarcarea bateriei. Iar agenda telefonica e o agenda din hirtie cu pix cu pasta frumos atasate pe spatele telefonului.
Nu semeseuri, nu j’de mii de ringtonuri, nu camera, nu ecran color.
Doar o tastatura, un afisaj alb-negru pe un singur rind (si ala pe muchia de sus) buton pornit/oprit, buton de volum si mufele de casti si alimentare. End of story.
Ce nu-mi place la el e pretul: cam 80 euro. Daca scade la jumatate, pe bune ca-mi iau unul!
Ha, nu e doar o parere ca vor fi obligatorii de anul viitor ci e vorba de parerea mea despre subiect.
Parerea mea e ca distribuitorii de anvelope avind un an timp sa se aprovizioneze si fiind cu certitudinea vinzarii citorva milioane de bucati la nivelul intregii tari ar trebui sa umble la preturile de vinzare. In jos zic, fiind vorba de un volum de vinzari absolut fara precedent in Romania pe acest segment profitul si la preturi bune pentru cumparator ar fi consistent.
O alta parere e ca nu se va intimpla asa ceva. Fiindca la noi mentalitatea “cistigatoare” a comerciantilor e sa ia bizonul carpatin de fraier si sa dubleze pretul inainte de a afisa o asa-zisa reducere de 25%.
Si ultima parere pe tema asta e ca multi retaileri si-o vor lua in freza, raminind cu stocuri consistente nevindute in momentul in care majoritatea autovehiculelor vor fi deja incaltate de iarna. Fiindca romanul este – daca nu mai destept, macar mai treaz – dupa dusurile reci administrate de criza asta economica probabil mondiala si sigur romaneasca. Si am o vaga banuiala ca vecinii unguri, bulgari, sirbi, etc vor cauta sa aibe si ei o feliuta din tortul asta al cauciucurilor de iarna obligatorii oferind preturi bune. Asa cum la Ruse, Szeged sau Vrsac isi fac zilnic cumparaturile mii de romani, ce i-ar impiedeca la anul sa puna in portbagaj linga sacul de cartofi si baxul de ulei si o pereche de gume de iarna, luate de cu vara cu 30% reducere, ducind totodata vestea si la cunostintele de acasa? Sint curios la anul, sa vedem fiecare, cu cit si de unde si-a luat gumele de iarna…
Avind de mers azi prin diverse locuri in oras am luat si camera foto cu mine fiindca am promis ca fac o poza bustului Regelui Mihai din fata Medicinei.
Fiindca fotografia statuii tine de alt subiect decit cel de azi o adaug postului anterior.
In timp ce ma bucuram de fluenta traficului pe ruta Opera – Gara – pod Fabrica de Tigari – Resitei, depasesc un motociclist. Unul mai deosebit, asa… lucru ce ma face sa reduc viteza, sa schimb banda si sa-l las sa ma depaseasca pe undeva pe Sagului, pregatind intre timp si aparatul ca sa-i fac o poza. Si i-am facut:
Un tip deosebit, nu-i asa?
Ceva mai tirziu, dupa ce-am pozat si statuia Regelui am trecut pe Leontin Salajan, supranumit si Take Ionescu (stiu, stiu si cine-a fost Salajan, si cine-a fost Take Ionescu, si mai stiu si ca inainte de a se numi Salajan bulevardul fusese deja denumit vreo treij’ de ani Take Ionescu) si am profitat de ocazie sa opresc in fosta benzinarie Shell, apoi Mol iar in prezent o parcare ad hoc gratuita pentru militieni si sereisti, si sa pozez locul unde nu de mult era hala ILSA. Si unde acum e o ditamai gramada de moloz.
Ultima poza e Timisoara by night vazuta de pe balcon. Am vrut sa vad daca aparatul meu stie sa pozeze si Timisoara noaptea, sau e d’ala cu fite, de nu poate decit la New York…
Pozatu-s-au in anul de gratie 2010, luna novembrie ziua treisprezece pe la ceasul al cincisprezecelea pe vreme cu soare si temperaturi primavaratice (exceptind – logic – poza de noapte 🙂 ) cu un aparat Olympus E 620 cu obiectiv Zuiko 14-42 f3.5-5.6
Ironia sortii face ca in timp ce la Bucuresti trecatorul poate admira un urias banner de citeva sute de metri patrati cu tovarasul Ion Iliescu pe fatada Teatrului National, la Timisoara in fata Universitatii de Medicina si Farmacie a fost dezvelit un mic bust la Regelui Mihai.
Comparativ, in timp ce Regelui i-a fost pregatit de catre Maresalul Antonescu un rol de figurant pe scena politica dar prin actul de la 23 august a demonstrat veleitati de adevarat om de stat, iar Ion Iliescu, caruia, la fel, i se pregatise de catre Ceausescu un rol de figurant la Editura Tehnica si-a demonstrat si el veleitatile de conducator prin actul de la 22 decembrie. Regele Mihai a avut doua perioade de domnie (1927-1930 si 1940-1947) iar Iliescu a avut si el doua mandate. Amindoi sint la virsta senectutii, dar ironia este ca in timp ce unuia i se recunosc meritele si dupa mai mult de jumatate de secol, celui de-al doilea i se face reclama platita – chiar daca prin intermediul unui afis de film.
Bannerul cu Ion Iliescu il puteti vedea pe blogul lui dollo
Bustul Regelui Mihai promit sa-l fotografiez in week-end si o sa pun poza aici.
Nu e nici un secret ca noi romanii avem convingerea ca sintem cei mai tari din parcare. Dovada stau cele ‘spe congrese de dacologie, cartile lui Corut, bancurile care incep cu “un american, un rus si un roman…”
La noi s-a inventat scrierea (pe vremea cind sumerianu’ o tragea pe ma-sa de fusta : ‘ete mama melitaru’! ), cu urmarea logica ca tot noi am inventat si stiloul lui Petrache Poenaru, (dar n-a vazut nimeni niciunde macar o schita). Noi avem primul oras din Europa iluminat electric, am inventat mamaliga si albastrul de Voronet, mitraliera care trage printre palele elicei avionului, insulina (ce parsivi dom’le aia cu premiu’ Nobel: l-au dat la altu’!). Ar mai fi compostorul de bilete, camioanele Dac si Roman Diesel, radioul cu galena legata la burlan (cei de la tara) sau calorifer (cei de la oras). Apoi palinca de Zalau, apa Borsec si polimerii Lenutei Ceausescu. Avionul Vlaicu II (probabil prabusirea sa a fost un semnal pentru ceilalti gen “asa nu trebuie construit un avion”), pistolul mitraliera Orita si silozurile din beton armat.
Dar cum viata merge inainte si lista altora de inventii e din ce in ce mai lunga, a noastra ramine scurta. Si ce facem? Inventam!
Inventam nu inventii, ci inventam chestii care nu sint conforme cu realitatea. Nu ca unele din lista enumerata mai sus n-ar fi trase de par… insa macar s-a incercat construirea legendei pe o farima de realitate.
Ajung asta seara pe un blog si citesc intr-un articol intitulat – cum altfel? – Made in Romania niste chestii de mi-a picat falca. Cica Turnul Eiffel e facut din otel “Made in Resita Romania”! Si nu, nu de miniatura din curtea olteanului ala de-a dat coltu’ nu-de-mult e vorba, ci de ala in jurul caruia umbla puradeii de-i fac la buzunare pe cei trei milioane de turisti anuali!
Da dom’le:
“Made in Resita – Romania”
Io-s poate mai putin patriot de felul meu, cre’ca mi se trage de la faptul ca in loc de Telejurnal pe vremuri ma uitam la teveu la sirbi. Asa am vazut-o pe Mireille Mathieu in direct, in 1989 cintind Marseieza cu ocazia centenarului Turnului.
Deci de acolo stiu ca gramada aia de corniere si platbenzi dateaza din 1889. Apoi, aici in Banat si cei mai mari chiulai de la ora de istorie stiu ca zona a revenit Romaniei in 1919. Ultima oara cind am fost sa pozez locomotivele cu abur, Resita era (inca) in Banat. Deci cum plm sa crezi ca in 1887-1889, cu treij’ de ani inainte ca Imparatul Carol sa abdice, cineva din Resicza chezaro-craiasca sa produca fierotanii inscriptionate made in Romania?
Si fiindca vorbeam de locomotivele cu abur de la Resita, pe aceiasi pagina cu otelul resitean exportat cica la Paris, apare si aberatia cum ca la Resita in secolul XVIII se fabricau locomotive cu abur! Nu zau! (daca e vreo pitipoanca din greseala pe aici, secolul opspe inseamna intervalul 1701-1800, iar locomotive se fabricau la Resita incepind cu 1872)
Ar fi amuzant daca n-ar fi vorba de un fenomen din ce in ce mai des intilnit: trintirea a tot felul de aberatii pe post de truisme. Si ce e si mai trist, e ca de multe ori li se da crezare!
Pentru conformitate, mai jos e print screen-ul de pe respectivul blog (nu-i dau numele, de jena!), si apoi un copy/paste de pe site-ul oficial al Turnului Eiffel unde sint aratati furnizorii de cornier si platbanda, cu preturile practicate.
A, si inca ceva, Gustave Eiffel a murit in septembrie 1923, nu in 1922…
All of the iron came from the factories of Mr. Dupont and Mr. Fould, blacksmiths located in Pompey (Meurthe-et-Moselle), who were represented in Paris by their director Mr. A. Prègre and who kept us informed on iron grades. They were delivered at the following prices:
Equal angles from 40 to 100
…………………………….
13.25
F per 100 kg
Standard sections, 1st and 2nd grades
…………………………….
13.25
F per 100 kg
Standard sections, 3rd and 4th grades
…………………………….
13.75
F per 100 kg
Wide flat bars up to 500
…………………………….
15.00
F per 100 kg
Ordinary sheet iron
…………………………….
15.50
F per 100 kg
Checkered plate
…………………………….
16.50
F per 100 kg
Special tee-sections (designated in Eiffel’s book)
…………………………….
16.00
F per 100 kg
Open and closed angle sections, at made to order angles
…………………………….
20.00
F per 100 kg
The rivets came from Mr. Letroyeur and Mr. Bouvard in Paris. The quality was that of boiler or locomotive rivets.”
Ce sa mai zic? Iuteala de mina si nebagare de seama sau alba-neagra cu istoria?
Si scuze daca n-am o poza cu Turnul Eiffel: nu m-am apropiat decit pina la maxim 400 kilometri de Paris. Si nu se vedea de acolo turnul… L-am vazut pe cel de la Crailsheim din Germania, dar mi s-a parut de prost gust sa pozez o facatura.
Inca de pe vremea cind calul putere era hranit doar cu ovaz (eventual cu jar) si nu cu benzina nemtii erau mari admiratori ai carosierilor italieni. Asa se explica faptul ca la Berlin in 1791 a fost inaugurata Poarta Brandenburg, cunoscuta in special ca fiind piedestal pentru bolidul roman cu doua roti si patru cai: quadriga.
Nu stiu ce parere au avut despre aceasta reclama mascata a ce va fi peste doua veacuri Scuderia Ferrari bunicii unui Ferdinand Porsche, Gottlieb Daimler sau Rudolf Diesel. Daca aflu, o sa va spun.
Insa banuiesc cit de mare a fost invidia din partea concurentilor francezi – stramosii lui Andre Citroen, Peugeot si ai actorului Jean Reno. Acestia au sponsorizat la greu un pilot de curse de exceptie, francezul de origine corsicana Bonaparte Napoleon, care a si cistigat in 1806 cursa de pe circuitul de la Jena – Auerstedt. Cum spionajul industrial se practica inca de pe atunci, echipa tehnica de la Peugeot – Citroen a reusit sa demonteze quadriga de pe Tor si s-o duca la Paris. Probabil pentru a fi studiata, copiata, imbunatatita, rebranduita, etc. Cam cum aveau sa faca rusii dupa acea epica cursa Moscova – Berlin din secolul urmator cu fabrica Opel din …Brandenburg (nasoala coincidenta asta cu Brandenburgul, nu?) de-au scos Moskviciul pe care avea sa-l cistige nasul meu la loto in 1961… prima masina pe care am condus-o eu!
Germanii au fost atit de ciuruiti de victoria lui Napoleon incit le-au trebuit 8 ani pina sa gaseasca un pilot care sa-l invinga pe campionul mondial Bonaparte. Surpriza a venit de la un inotator, campionul la stilul bras Ernst von Pfuel care dupa victoria echipei germane pe circuitul de la Leipzig din 1813 a adus in 1814 bolidul cu patru cai, deveniti probabil intre timp mirtoage, inapoi la Berlin. Veselie mare in toata Germania, atit de mare incit pe traseu lumea iesea cu mic cu mare cu steaguri, flori, bere. Ba cei din Bielefeld au tinut atit de mult sa treaca quadriga pe la ei prin sat, desi poarta orasului era mai ingusta decit latimea ei, incit au decupat din zidurile portii ca sa poata trece convoiul.
Va dati seama cam ce plictiseala e in Bielefeld, daca o suta si ceva de ani mai tirziu, trecerea quadrigai pe acolo inca mai era un eveniment demn de pomenit. Pe o bancnota de douazecisicincidemilioanedemarci. Mda, nu cumparai nici gaura la covrig cu milioanele alea in 1921, dar asta-i alta poveste…
Ca fapt divers – bancnota din imagine este din… pinza. Si tot ca fapt divers, pe fond negru, sub cifra 25 da, scrie ceva. E o scriere pe care putina lume o mai intelege in ziua de azi, fraktur se cheama. Si ce scrie acolo? Casa de Economii Oraseneasca Bielefeld.
Al treilea fapt divers: pina in 1919 pe sub arcul central al Portii Brandenburg nu putea trece decit suveranul si membrii familiei von Pfuel! Si, doar cite o singura data – ambasadorii in momentul in care isi prezentau scrisorile de acreditare. Prostimea avea voie sa treaca doar pe sub arcele laterale. In 1919 a defilat ca invingator pe sub Tor, desi Germania pierduse razboiul, Paul von Lettow Vorbeck.
Desi am scris in ton de gluma articolul, istorisirea e destul de exacta. Si da, von Pfuel a inovat stilul de inot breastroke (bras) ba chiar a infiintat prima scoala militara de inot la Praga in 1810. SEALS pe vremea aia se jucau cu ratustele in cada…
A, va intrebati unde-i cutia de cafea? Pai cu ea am facut poza. 🙂
Sa va arat si obiectivul:
Si cu ce diafragma am lucrat:
No amu hai sa vorbesc mai pe intelesul tuturor:
Timp de expunere 15 minute. Lumina difuza (innorat) inainte de inserat.
