Citesti si te crucesti (4)

Dupa ce saptamina trecuta scriam ca sint stupefiat de declaratia purtatorului de cuvint al politiei, Christian Ciocan, astazi citesc pe ziare.com ca D-l Ciocan a fost suspendat si 6 luni nu mai are voie sa vorbeasca cu presa.

Acum, sint iarasi stupefiat: cum adica, Politia Romana s-a dezis de ceea ce a declarat in numele sau purtatorul de cuvint oficial?

Sa inteleg ca D-l Ciocan a declarat ce i-a trecut dinsului prin cap si nu a prezentat pozitia oficiala a institutiei care-l plateste sa o reprezinte in fata presei?

Sincer io credeam ca in politie faci si spui ce ti se ordona, nu ce vrei tu.

Mai usor imi inchipui o scena de genul:

Igas la el in birou: Popescule, fa-l pe Ciocan urgent la mine!

Popescu: Sa traiti toa’ ministru, Ciocan pe linia 2!

Igas: Ciocane, m-auzi?

Ciocan: Da tovarasu’: ordonati!

Igas: Ba, vezi ca-i presa-n aer, biziie ca mustele la cacat pe colega mea, Sorina: cica l-a-mpuscat unu’ pe fi-su c-o batea pe una. Ia vezi cum pui problema, ca azi-miine incepe lumea sa-si faca lumea dreptate singura si ne trezim ca noi politistii o sa fim mai putini ca medicii! Vrei sa intram si noi la “reducere de paturi”? Macar medicii-s cautati la export… pe noi cine dreaq ne angajeaza?

Ciocan: Sa traiti, am inteles! Las’ ca-i bag io-n sperieti, mama lor de civili!

Se pare ca perceptia mea a fost gresita. Iar D-l Ciocan o fi prezentat opinia proprie, nu pe cea a institutiei.

Stiti dupa ce sablon mi se pare suspendarea asta?

Dupa acelasi tipar folosit de PSD cu suspendarea lui Geoana. Tot pe 6 luni. De ce? Pai si Geoana a deschis gura cam prea larg si-a lasat porumbelul sa zboare (cum care? ala cu Ponta care l-a pus sa minta), iar Ciocan la fel: a crezut ca opinia reala din politie e aceiasi cu opinia care trebuie prezentata prostimii. Amindoi, pe undeva, au zis adevarul. Iar pentru asta 6 luni suspendare mi se pare putin. Pe vremea Impuscatului pentru asa ceva luau minim 10 ani. Fara suspendare!

Iarna pe Bulevardul Bega

Azi dupa-masa mi-am plimbat fizicul prin parc de-a lungul Bulevardului Bega. Eram pe linga Electro si aveam geamurile aburite la masina probabil din cauza grilei de aerisire acoperita cu gheata. Ca sa nu fac vreo boacana am intrat pe linga Banateana pina in parcarea de la Hidrotehnica (singurul loc unde poti sa-ti lasi masina in centru daca n-ai Telpark) si-am luat o pauza de trafic ca sa sterg geamurile cu pielea de caprioara. Asta dupa o juma’ de ora de a-ntiia-frina-a-ntiia-semafor. Stiti voi…. traficul de ploaie sau ninsoare! Si observ ce pace e in parc! Mai oameni buni: NIMENI pe alei! Un catel se tavalea-n zapada. Zic in sinea mea: termin de sters geamurile, fac o poza si ma duc acasa (mi-era foame).
Scot geanta cu cutia de cafea si cu Oly si-o iau agale pe alee, cu intentia declarata sa pozez cu cutia de cafea “yahtul” din fata Yacht-Clubului de la Flora si gata.
Insa cei de la administratia parcurilor apucasera sa treaca cu plugusorul pe alei (zic plugusor fiindca curatasera o fisie lata doar de un metru pe alee, dar super laudabil rezultatul!) Asa ca am luat-o la pas pe aleea care e de fapt vechiul terasament de cale ferata (ce trecea de-a lungul Begai prin spatele Catedralei si o lua apoi peste riu spre Resita pe un pod care era la vreo 50 metri inaintea Podului Episcopal trecind prin actualul hotel tiganesc si prin Lahovary) pina la podul de la Maria pe care l-am traversat si am venit inapoi pe partea ailalta. Io si dracu pe acolo. Am facut poze, mi-au inghetat urechile, mi-au trecut nervii cauzati de timpul pierdut aiurea-n trafic. Una peste alta, o ora – o ora si un sfert de plimbare de-a lungul “Bulevardului Bega” pe ninsoare. Am venit acasa fluierind! Pacat doar ca poza pinhole n-a iesit. Am “ars-o”: se pare ca n-am apreciat bine puterea de reflexie a zapezii. Eh, nu pleaca draglina aia de acolo prea repede, o mai prind eu!
Acuma seara, m-a apucat sa scot pe geam teleobiectivul si sa ma joc cu el la ISO 3200. O sa vedeti si rezultatele mai jos.
Deci: poze!

Tu cu cine faci banking?

Primul meu card de debit l-am facut dupa ce am citit in ziar ca o banca sparge gheata in domeniu in Romania. Eram angajat la o firma din alt judet, nu ma avea decit pe mine si o echipa de muncitori aici iar salariile le primeam cind ajungea careva de la sediu prin zona, uneori si cu o saptamina intirziere. Un milion optsute de mii era salariul meu de ingineras in 1997 (250 dolari), asa ca va dati seama ca si doua zile intirziere era nasol. Aveam un cont curent in care au inceput sa-mi puna salariul, dar nu prindeam mai niciodata banca deschisa: pe santier nu lucrezi pina la ora 4 nici macar in decembrie. Bucurie mare asadar cind au aparut bancomatele si cardurile. Stiu ca am depus si-o garantie de vreo 30 dolari la card. Nu puteai plati cu el niciunde, dar era frumos, verde, cu un leu cu coama infoiata, si cu numele meu si cifrele contului in relief cu caractere argintii. Nu tin minte sa fi existat comisioane de interogare sold sau de retragere sau daca erau, cit anume. Ma rog, nu tin minte nici sa fi stat banii prea mult in contul ala, de regula cum eram anuntat ca “au intrat banii” in aceiasi seara in drum spre casa opream la bancomat. Anii au trecut, am schimbat citeva locuri de munca, si deci si citeva banci. Fiecare firma avea cont la alta banca. Primul cont de card l-am pastrat mereu chiar daca salariul imi intra deja pe un card de la alta banca. Sa-i zicem un fel de fidelitate fata de brand. Sau pur si simplu o precautie sa nu tii toate ouale in acelasi cos. Sau pentru convenienta de a putea scoate bani din bancomatele de la doua banci fara comisioane (cind n-ai multi bani, nu-ti vine sa tot platesti comisioane fiindca scoti bani din bancomatul bancii A cu un card de la banca B). Ziceti cum vreti, io oricum am avut aproape mereu doua, apoi 3, 4 si un maxim de 5 carduri valabile. Imi facusem chiar si un card special pentru plati pe internet pe care-l alimentam direct de la bancomat.
Apoi am golit aproape toti banii din conturi platind biletele de avion, taxe consulare, schimb valutar etc, lasind doar cite ceva simbolic, fiindca am plecat sa ne dam cu parerea despre America. 6 luni. Un singur card l-am folosit de acolo, cel cu care pot face internet banking, dar doar la o plata de telefon sau o mica cumparatura de pe net. Venind inapoi, dau de o scrisoare de la banca. Ca datorez x euro. Ma duc la banca, fac un mic scandal si nu mai trebuie sa platesc acei x euro (suma dintr-o singura cifra, dar e vorba de principiu). Inchid contul in euro, il inchid si pe cel in dolari (de acolo am mai recuperat x dolari, tot o suma dintr-o singura cifra). Am pastrat deocamdata doar cardul si tokenul pentru internet banking. Ca gazul si internetul chiar nu merita sa le platesti la ghiseu. Dar faptul ca lasi o suma din doua cifre in euro sau dolari in cont si dupa citeva luni te suna banca sa-ti aduca la cunostinta ca LE DATOREZI bani pentru mine nu inseamna decit 4 litere: FURT.
Ca fapt divers: n-am luat credit niciodata. Fiindca atit cit as vrea (nu zic “cit mi-ar trebui”) n-or sa-mi dea in veci.
Un evreu bogat a zis: imprumuta pina intr-un milion de la banca si devii sclavul ei. Imprumuta 100 milioane de la banca si banca devine sclava ta.
Recunosc: n-as lua bani de la ei decit daca as putea sa le trag un tun. Unu’ gen Madoff.
Tu cu cine faci banking?

Magazin de cartier vs. supermarket

Io-s client de Selgros si Billa. Cind tre’ sa-mi platesc abonamentul la celular intru si-n Real. Celelalte super-hyper-mega-ultra-marketuri sint ori prea departe ori am amintiri cu ture date cu masina prin parcare ca-n final s-o las la dracu-n praznic pe ploaie

E o oarecare doza de subiectivism (una destul de mare chiar…) fiindca Billa la care merg e chiar in celalalt capat al orasului, dar am fost sef de santier la ea, iar la Selgros – care nici el nu-i aproape – eu le-am facut canalizarea interioara in una din cele mai “de foc” luni de munca in tara din istoria mea de constructor. Si dac-am lucrat la ele, macar sa le si trec pragul. Ha ha, uite usa aia metalica pe care cei de la firma X au montat-o si demontat-o de vreo patru ori, uite barierele pe care ungurii le-au montat la inceput invers de se deschideau inspre tine, sau peretele cortina pe care firma Y l-a demontat si a facut altul fiindca ochiurile de fereastra erau patrate si ar fi trebuit sa fie dreptunghiulare…

De la Billa de linga Spitalul Judetean am doua amintiri haioase, una legata de o nivela optica (factor de marire 14 ori) pe care mi-o tot cerea imprumut inginerul care se ocupa de montarea copertinei (cui ii trebuie nivela optica sa intinda niste tabla pe acoperis???) si pe care am descoperit-o intr-o pauza pusa strategic pe acoperis si indreptata spre strandul No Name unde o gramada de don’soare isi etalau lipsa sutienelor, si a doua referitoare la un muncitor (necunoscut mie) cu cizme de cauciuc pe care l-am vazut trecind nonsalant cu o scindura pe umar peste banda avertizoare si apoi prin betonul proaspat turnat de la un racord carosabil. Nervos, strig dupa el” Bai Moldova! Nu vezi pe unde calci?”

La care tipul se intoarce spre mine, imi vede casca alba, si raspunde, cu cel mai curat accent moldovenesc: Da’ di undi stiti ca-s moldovian?

A, ce-i aia un racord carosabil? Pai in principiu umplutura, compactarea, betonarea si pavarea unei parcari mari dureaza. Si ca sa nu ai surpriza sa vina tot felul de nesimtiti si sa-si lase furgonetele, macaralele, Cifele, etc acolo, legatura intre strada si parcare se lasa intentionat la urma, ca Homo Carpaticus sa nu aiba pe unde sa intre. Ala e racordul carosabil, si se betoneaza cind restul parcarii e gata.

Cu Selgrosul nu prea am chestii haioase de tinut minte, ba chiar era enervant ca puscariasii pe care mi i-au trimis la sapat de santuri aveau doua pauze iar la ora 3 fara un sfert se urcau in autobuz si ne lasau cu ochii-n soare. Va zic io: domnul detinut are muult mai multe drepturi decit un salariat normal. Dar am avut privilegiul sa fiu intre primii 10 carora li s-a emis o legitimatie de acces.

In fine, ideea era sa gasesc motivele pentru care oamenii continua sa cumpere de la micile magazine de cartier. Cu hypermarketurile treaba e clara: mii de produse, vara aer conditionat, iarna caldut, preturi mai bune ca la magazinul de la parter, anumite produse cu certitudine mai proaspete, mai o cafeluta oferita de o fatuca la promotie, un carton pe care daca l-ai umplut cu abtibilde iti da dreptul la o tigaie la juma’ de pret (acu’ vad ca-s păturile la moda) si in plus ocazia de a fi vazut sau daca nu, de a te lauda. “Ma duc pina la Real” sau “nu te aud: sint in parcare la Oșan, draga, te sun cind ies la suprafata”.

Si totusi si cu toate autobuzele gratuite spre hypermarketuri, populatia de mosi si babe, cel putin cei din cartierul meu, isi fac cumparaturile zilnice la micile magazine din sau dintre blocuri.

Am o babuta cu care ma pup de fiecare data cind ma intilnesc in fata blocului: cind eram copil imi arunca bani de la geam si ma ruga sa-i cumpar piine (si ma “platea” cu cele mai bune prajituri cu miere ce exista) si am intrebat-o azi de ce nu merge la un Kaufland sau Profi la cumparaturi, ca iese mai ieftin decit de la alimentarele de la Complexul Mic. Si mi-a zis: Mai draga (da, exact ca Iliescu!), la alea de zici tu merg dupa ce iau pensia sa iau un bax de ulei sau 5 kile de zahar. Inainte de pensie, vin aici la Margareta, ca-mi da piine si lapte pe caiet. Ca doar ma stie de 30 ani…

Atunci am inteles de ce am vazut in asemenea magazine pachete de detergent deschise si cu hirtiuta lipita 1 leu/100 g sau whatever, si mai ales, caietul! Caietul ala plin de nume, unele taiate altele inca nu, cu o data si o suma, ce va fi platita in bani sau bonuri de masa la salar, pensie sau alocatie…

Atit timp cit vor fi oameni carora nu le ajung banii pentru mincare de la o luna la alta, sistemul “maninca pe caiet” va continua, si astfel buticarii de bloc vor exista si ei.

Trist, dar adevarat: mosii si babele cumpara intr-un procent ingrijorator alimente pe datorie. Iar buticarii de la parterul blocului poate si din cauza asta rezista…

Citesti si te crucesti (3). Placinta nu se bate cu ciocanul si nici tiganul cu militianul

““Le recomand oamenilor să nu intervină în conflictele din stradă”, a declarat pentrugândul purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Christian Ciocan. “În primul rând este foarte riscant. Pot oricând să devină ei înşişi victime. Conflictul iniţial poate fi extins dacă este vorba despre o încăierare între bande sau găşti de cartier. Nici nu mai suntem înainte de 1989, când din simţ civic orice cetăţean trebuia să intervină. Astăzi, în 2010, suntem stat european şi este dreptul Poliţiei, dar şi obligaţia acesteia să o facă. Cei care asistă la cazuri de agresiune în stradă trebuie să anunţe de îndată la 112. Există apoi un alt risc, cel al comiterii unei infracţiuni. Cei care intervin pot la rândul lor să devină subiect de cercetare, dacă în cazul intervenţiei lor încalcă legea”, a mai precizat poliţistul.”

Sint stupefiat.

L.E. Ati auzit de cei 12 politisti care au fugit in padure de frica tiganilor?

“12 politisti si jandarmi au fost nevoiti sa se ascunda in padure pana la venirea colegilor lor, dupa ce au fost alergati de aproximativ 200 de rromi inarmati cu bate si topoare.

Politistii si jandarmii au surprins, in noaptea de miercuri spre joi, doi rromi la furat de gazolina in comuna Iancu Jianu din judetul Olt, insa in ajutorul celor din urma au mai venit 200 de cetateni inarmati cu bate si topoare, care au inceput sa-i alerge pe oamenii legii, relateaza Antena 3.

Cei 12 oameni ai legii au fost nevoiti sa se refugieze in padure si au scapat abia cand au venit in ajutorul lor echipele de interventie. A fost nevoie de interventia a zeci de jandarmi si scutieri pentru a-i salva pe cei ascunsi in padure.”

M-am linistit.

Codru-i frate cu romanul…

Castele de apa

Azi m-am oprit sa pozez unul din cele doua castele de apa vechi din 1914, cel de pe Lorena, din Fabric.

Spre deosebire de vestitele castele de apa din Caracal care n-au functionat niciodata, cele din Timisoara au trimis o buna perioada de timp apa la robinete.

Si in domeniul asta, Timisoara a fost primul oras de pe teritoriul actual al Romaniei alimentat cu apa prin intermediul unui castel de apa, un lucru atit de extraordinar la vremea aceea incit din secolul XVIII a  aparut si in heraldica orasului. Daca ar fi sa ne luam dupa site-ul primariei Timisoara explicatia turnului de apa din al doilea cadran al scutului stemei orasului este ca Timisoara ar fi primul oras din Europa cu sistem centralizat de distributie a apei ( lucru de care sincer, eu ma cam indoiesc). Imi aduc aminte ca am vazut la resedinta tarilor de linga Leningrad – Petrodvorets niste fintini arteziene absolut magnifice alimentate cu apa de la niste lacuri aflate la zeci de kilometri departare – iar rusii se laudau si ei ca sistemul lor de alimentare a fost o premiera. Si apoi sa nu uitam apeductele romane care impinzesc Europa si nordul Africii… 🙂

Cele doa mari castele de apa ale Timisoarei de azi au fost construite in 1914. Stiu, o sa sara unii-n sus: austriecii le-au facut, asa ca ciocu’ mic!

Mda, Timisoara era in imperiul austro-ungar atunci, dar inginerul sef al orasului, cel sub a carui directa conducere s-a facut si sistemul de canalizare si cel de alimentare cu apa, s-a modificat cursul Begai si s-au facut majoritatea podurilor din oras era roman (din Rasinari) si se numea Stan Vidrighin. De altfel, dupa Unire a fost primul primar roman al Timisoarei, si mai tirziu a fost chemat la Bucuresti sa supervizeze dezvoltarea retelei de apa si canal a capitalei.

Castelele de apa au fost construite la capetele retelei de alimentare, rolul lor fiind acela de a stoca in cursul noptii un volum de apa (500 metri cubi fiecare) necesar consumului din timpul zilei avnd avantajul ca in cazul defectarii pompelor alimentarea cu apa nu se intrerupea, dat fiind ca apa din castel curgea gravitational. Ele au facut fata consumului orasului pina in anii ’40 cind au fost dezafectate. Pentru a va da seama cam ce consum de apa e acum comparativ cu rezerva de 1000 metri cubi de apa de pe vremuri, la uzina de apa sint niste pompe cu un debit de 1500 metri cubi. Pe ora! Iar rezervorul cel mare subteran e cit o catedrala. Stiu ce spun, am facut niste reparatii la el prin 1999…

Chiar daca viata lor tehnica a fost scurta, calitatea executiei si chiar frumusetea arhitecturala a lor este deosebita. Special pentru postul asta, am cerut cu imprumut unui prieten, mare colectionar de carti postale, istoricul Thomas Mochnacs, o carte postala din 1916 cu castelul de apa din Fabric. Am scanat-o pentru voi:

Mai jos, este fotografia facuta astazi cu cutia mea de cafea:

Mai jos este poza cu cutia pozind castelul (e in dreapta pusa pe “treapta” din stilpul de beton)…

Intrarea in castel (el a fost si locuinta pentru ingrijitor, ceva in genul farului pozat in vara linga Sing Sing):

Incep sa-i inteleg pe britanicii aia vazuti pe Discovery ca si-au cumparat un vechi castel de apa si l-au amenajat locuinta…

Sa va arat si “sora” castelului din Fabric: cel de pe malul Begheiului, mai jos de fabrica de tigari asa cum l-am fotografiat in octombrie:

Findca adusesem vorba de Caracal, hai sa va zic ce e cu castelele de apa de acolo: au facut tovarasii un castel de apa, dar l-au cam gresit la capitolul verticalitate. Dupa ce l-au terminat si-au dat seama ca daca il vor umple cu apa, centrul de greutate ii va cadea in afara bazei si se va rasturna. L-au lasat asa si linga el au inceput sa construiasca altul. Se pare ca au repetat greseala (perseverare diabolicum!) si cind sa puna rezervorul au constata ca si asta e inclinat 🙂

Tin minte in armata (am fo’ parasutist la Caracal, daca mai tineti minte) ca marsaluiam pe linga ele, unul terminat si unul abandonat pe la jumatate si rideam de cit de inclinate sint.

Pe iutub am gasit un filmulet unde se vede si cel terminat si cel abandonat la jumatate. Da vere, ce-a construit Ceausescu (prost) au demolat astia dupa revolutie:

Citesti si te crucesti (2)

De cind cu cutia de cafea la subtioara prin oras am ramas in urma cu informarea politica. Azi fiind ziua nationala n-am fost nici la fasole gratis nici la tuica pe de-a moaca si nici la mici la iarba verde. Am jucat Heroes 3 si-am citit stirile din ultimele zile.

Amintindu-mi ca au fost alegeri in Moldova di piesti Prut am intrat pe ziare.com si-am dat sa caute “alegeri Moldova”. Sa aflu si io cum sta treaba pe acolo. Voteaza fratii mei de dincoace de Nistru dupa cum ar fi logic, sau isi vind voturile lui Voronin ca sa aiba gaz ieftin si-n iarna asta?

Si dau de un articol de duminica de la miezul noptii cu exit poll-uri:

Rezultate alegeri R. Moldova: Comunistii, invinsi?

Bai, zic, sa vezi ca vin democratii la putere si in zece ani reusim pasnic ce n-a reusit Antonescu cu celebrul “Romani, va ordon: treceti Prutul!”

Si vad acolo:

“Update exit-poll Ires, pentru ora 21:00: PLDM – 34,60%; PCRM – 25,70 %; PL – 15,70%; PD – 15,10%.”

Citesc mai jos:

“PCRM, al liderului comunist Vladimir Voronin, ar fi castigat 33,8 % din voturile exprimate, potrivit cifrelor PrimeTV – CBS/AXA. PLDM ar fi obtinut 32,2 %, urmat de PDM cu 14 % si PL cu 10 %.”

Ha ha, zic, o fo’ ceva mai ca la noi anu’ trecut cind cu “Mihaela dragostea mea, am invins!”

Deschid alt articol, de data asta cu rezultatele oficiale:

“In schimb, potrivit ultimelor rezultate partiale, date publicitatii luni, dupa numararea a aproximativ 95,4 % din voturi, comunistii s-au pozitionat in frunte cu peste 40 de procente, urmati de Partidul Liberal-Democrat, care a obtinut 28,5 %, Partidul Democrat – 12,9 % si Partidul Liberal – 9,3 %.”

Cum plm, exit poll-ul zicea ca Voronin are 25% si numaratoarea arata 40%

La noi anul trecut s-au scos zicind ca ei de fapt n-au gresit, estimarile au fost in marja de eroare  de 3%.

La Chisinau 15%! Bai ce tari is moldovenii astia, asa estimari puteam sa fac si io din fotoliul de acasa. Dar hai sa vad, zic, cine o fo’ “desteptii” care au buctat-o cu “doar” 15 procente.

Ha, ha, pai e tot ala care a facut-o pe Mihaela prima doamna pentru o noapte: D-l Dancu cu IRES-ul. Si-a avut, si de data asta, scuze:

http://www.ziare.com/europa/moldova/dancu-despre-alegerile-din-r-moldova-am-fost-naiv-in-societatile-comuniste-nu-se-fac-exit-poll-uri-1058937

Pai ba baiete, la alegerile viitoare o sa-l scoti presedinte in turul doi pe unul care-a iesit din curas in primul tur!

Pe bune ca mi-e ciuda: pentru 1% din suma ceruta de IRES (indiferent cit o fi fost ea de mare sau de mica) le dadeam eu pronosticuri cu 5% marja de eroare, nu 15%.

Fiindca eram sigur ca cei 40% de rusofoni vor vota cu comunistii lui Voronin.

Tot asa cum ungurii de aici obtin in alegeri un procent de voturi sensibil egal cu ponderea lor in populatia Romaniei…

Dar d-l Dancu n-a stiut se pare cit la suta-s rusi in Republica Moldova.

Probabil nu i-a dat prin cap sa-l intrebe pe Marean. Ca-i zicea el: goagal it!

Sint curios: IRES-ul asta, n-ar trebui sa isi schimbe macar denumirea?

Ca prea IRES-ponsabili sint.

La final, daca nu v-a venit sa va cruciti, poate va ajuta pozele de azi, facute – cum altfel? – tot cu cutia de Jacobs 🙂

Imagini din cutia de cafea

Azi am plimbat cutia mea cu gaurica prin Piata Unirii si apoi pin’ la Catedrala. Miine am de gind sa ies iarasi daca e innorat. Am observat ca pozele ies cel mai bine in conditii de lumina difuza. Daca e cer senin, ce e in departare pur si simplu nu apare in poza. Am citit pe net si se pare ca hirtia fotografica se da rapid pe spate (adica e usor impresionabila) in fata razelor ultraviolete si a albastrului. Si ramine indiferenta in cazul rosului. Adica daca as pune film in cutie in loc de hirtie ar iesi altfel anumite chestii. Ma rog, si timpul de expunere ar trebui cel putin injumatatit.

Eh, detalii tehnice mai putin interesante. Ce a fost azi interesant e ca am reusit incadrari foarte bune, doua din doua!

Doua poze am facut azi (as fi facut io mai multe da’ dupa fiecare poza tre’ s-o tai acas’ ca sa schimb hirtia din cutie). Insa poza cu cea mai faina incadrare am cam stricat-o la developare, am pus-o in revelator si m-am intors sa pun alta hirtie in frame-ul din cutia Jacobs. Cind m-am uitat iar la poza din tava cu revelator mi s-a parut ca se innegreste brusc (dovada de supraexpunere masiva). Am luat-o repede si-am bagat-o in baia de stopare si apoi in fixator. Cind am aprins lumina am avut surpriza sa descopar niste umbre ca de abur in poza. Adica revelatorul nu-si facuse reactia uniform pe toata suprafata hirtiei. Iar poza ar fi fost pur si simplu perfecta, si ca luminozitate, unghi de vedere, incadrare.

Fac pariu ca miine daca ma mai duc odata tot acolo, n-o sa mai reusesc figura…

A doua oara m-am dus la Catedrala (nu vreti sa stiti cite ture am dat pina am gasit un loc de parcare: 3!) si acolo s-au uitat babele ce ieseau din biserica ca la urs la moldoveanul cu sapca de Hard Rock Cafe ce mosmondea la o cutie verde de tabla asezata pe trotuar si sprijinita pe rucsac. 🙂

Ce-mi place la fotografia pinhole e ca nu apar oameni. Doar nu credeati ca pe treptele Catedralei nu circula tot felul de babute sau fatuci de cruci facatoare!

Oi-oi, si-nca cite sint! Dar fiindca imaginii ii trebuie 2-3 minute ca sa se formeze, “veniturile trecatoare” nu lasa nici o urma in poza 🙂

Ok, am vorbit destul, acu’ sa ma laud cu pozele: