Stiati ca…

… singura varianta de a reinnoi un card bancar inainte de a expira e sa il declarati furat/pierdut/demagnetizat?

Am aflat astazi ca trebuie sa fac declaratii false (sub semnatura) daca vreau sa-mi schimb cardul cu 3 luni inainte de a expira.

Ieri in timp ce plateam internetul prin internet (sic!) am observat ca (iarasi sic!) cardul meu mai are trei luni si expira. La data aia ma voi afla intr-o tara cu 7 ore in urma fata de Romania. Si cum de cardul ala o sa am nevoie sa-mi platesc una-alta din facturile ce din pacate vor continua sa vina acasa si pe care le voi putea plati pe net, mi-am calcat pe mindrie ca sa calc pragul bancii. Mai spre ora inchiderii ca sa n-am surprize ca-n alte dati. N-am avut surprize de genul asta, banca era chiar pustie de clienti.

Mi-am spus pasul, doamna de la ghiseu s-a uitat intelegatoare la mine, apoi la card si mi-a spus ca trebuie sa-l declar pierdut.

– Pai il tineti in mina, doamna, cum sa-l fac pierdut?

– Alta posibilitate nu e. Va costa doar 5 lei si saptamina viitoare e gata, zice femeia intinzindu-mi un formular tip si luindu-mi buletinul la purecat.

Asa ca am bifat casuta cu pierdut/furat, desi cardul a ramas la doamna.

Acuma stau si imi zic c-am fost fraier, daca tot am declarat in fals ca l-am pierdut, macar sa fi pastrat cardul. Stii ce misto intinzi chitul de rosturi cu el? L-am folosit in toamna sa fac niste mici retusuri la un prag si la rosturile faiantei din baie. Suficient de tare, suficient de elastic, subtire, mai bun ca orice spaclu! arrhhh

Filmul de simbata seara

Duminica dimineata am facut un ultim set de poze ciocanitorilor (e oficial: sint doua, baiat si fata!) dupa care m-am dus la club. In acceptiunea celor ca mine “club” inseamna locul unde ne intilnim o mina de oameni pasionati de monede, jetoane, carti postale, medalii si alte vechituri. Unde intr-o discutie cu cineva care pregateste un catalog al erorilor monetare romanesti aflu ca autorul are o mare problema cu gasirea unui aparat relativ usor de folosit si capabil sa fotografieze cum scrie la carte (la propriu de data asta) un fir de par, un clash die sau o batere dubla. Ma rog, chestii de nisa in numismatica. Si ma minca-n cur sa etalez calitatile lui Oly si a unui anume obiectiv special conceput pentru asa ceva. Cu cit il dai? – vine intrebarea. Pfff, io nu m-am gindit sa-l vind!

Dar l-am vindut. N-am facut nici o brinza din punct de vedere financiar, doar ca pe banii luati imi voi cumpara unul nou identic si probabil cu un card de memorie de doua ori mai mare si o baterie de rezerva. Am facut 15.000 poze gratis si voi avea ceva mai putin bagaj de mina la aeroport. Si cele 15.000 de shutter release la Oly se pare ca nu sint o problema, cica e620 duce pina pe la 130-150.000. Nu se stie sigur fiindca in discutiile specifice pe net inca nu a aparut careva sa zica : mie mi s-a ars electromagnetul de la shutter la x poze facute. E drept si ca cifra cea mai mare afisata era de “doar” 20.000… Asta ar fi singurul dezavantaj ce l-am gasit unui aparat iesit nu de mult timp pe piata: nu stie inca nimeni cite declansari poate duce.

Dar, asta nu mai e problema mea deocamdata. Pina-mi cumpar unul nou ma intorc la filmul alb-negru si la joaca de simbata seara cu aparatul de marit.

A: si la cutia de cafea fiindca sta in hol si asteapta s-o iau cu mine prin oras de anul trecut!

FDNY

Parca am povestit mai demult cum am deturnat o parte din fondul clasei printr-a doua sau a treia si mi-am cumparat o superba masina de pompieri rosie cu scara telescopica si furtun pe tambur. Cu 30 lei. Partidul si statul nostru socialist cred c-a tinut cont de infractiunea respectiva si ar fi vrut sa ma trimita sa ispasesc cele 9 luni regulamentare de servit patria rulind si derulind furtune ca pompier in Portul Constanta, la 800 kilometri de casa. Lucru evitat doar prin inrolarea ca voluntar la parasutisti. In eternul si fascinantul Caracal.

In fine asta e istorie veche deja. Mai nou am observat insa ca vechea mea pasiune pentru masini rosii cu sirene, scari si tulumbe  a ramas undeva in subconstient fiindca anul trecut aproape de fiecare data cind am vazut o asemenea aratare am si pozat-o. E drept insa ca la New York, cel putin ai si ce vedea la ele. Marea mea parere de rau insa este ca nu mai gasesc niciunde pozele facute unui vas mare de pompieri pe riul Hudson, ceva de genul celui din link-ul postat de Ana intr-un comentariu la postul cu NYPD. Sper ca s-au sters din greseala si ca le voi gasi pe undeva prin cele aproape 20.000 poze…

Pina atunci insa am alte chestii rosii cu sirene si girofaruri sa va arat:

NYPD

O dupa-amiaza calda si umeda de iulie in Manhattan, pe stradutele inguste undeva pe linga Brooklyn Bridge. Sirene. Politie, ambulante, pompieri. Nu neaparat in ordinea asta. Trec pe linga noi, fac la stinga si dispar dupa colt. Sunetul sirenelor insa continua sa ne pulseze in urechi.

– Ramo, cre’ca arde ceva aici aproape, hai sa vedem!

– Hai!

Fiind la nici 50 metri de locul cu pricina cind am ajuns noi inca era mai multa politie decit gura-casca si am prins loc central pe trotuarul de vis-a-vis.

Citiva politisti in uniforma si 5-6 in civil intra pe o poarta cu pistoalele in miini. Atunci mi-a dat prin cap sa scot capacul de pe obiectivul aparatului de fotografiat.

Dintr-un gang apare o targa cu un politist pe ea. Nu perfuzii, nu masca de oxigen. Nici singe. Ba chiar tipul parea destul de zimbitor.

Dispare intr-o ambulanta care – dezamagitor – nu pleaca pe doua roti cu sirena urlind, asa cum am vazut in filme.

Citeva momente mai tirziu apare un nene dus cu miinile la spate de niste politisti.

Nici un ochi vinat, nici o urma de baston pe cocoasa, nici o gaura de glont. Cu exceptia – fireste – a burtosului incatusat, toata lumea parea destul de relaxata. Asistenta adunata pe trotuar se comporta exact ca-n Romania: isi dadeau coate unul altuia si schimbau impresii despre ce o fi facut individul.

Sirenele au pornit iarasi, masinile s-au incadrat pe rind in traficul ce nu fusese oprit nici o clipa desi politaii de circulatie erau acolo, lumea s-a imprastiat. Noi ne-am dus mai departe in treaba noastra spre podul Brooklyn. Pe care l-am mai trecut odata incoace si incolo, sa nu fim prin zona si sa ratam ocazia…

A, uitasem: n-am nici cea mai mica idee ce facuse tipul cu barba si burta de l-au saltat.

Insa, politaiul scos cu targa cred ca s-a invirtit cu siguranta de o medalie si/sau avansare.

Urban legend (3)

In anii ’80 intr-o comuna din Banat, cunoscuta indeobste datorita casei de nebuni ce-si are locul intr-o fosta baza militara sovietica, locuiau doi prieteni. Tractoristi la SMA in timpul orelor de lucru, prieteni de pahar in rest si ocazional braconieri. C-asa era pe atunci la tara, daca lucrai la o Statie de Mecanizarea Agriculturii nu era greu sa faci rost de-o coloana de volan de Roman Diesel, numa’ buna de folosit drept teava la o arma de vinatoare artizanala.

Desi Labis incearca sa ne convinga ca nu-i mare lucru sa vinezi caprioara daca n-ai o bucatica de carne sa pui pe masa la copii in realitate se pare ca lucrurile-s mai complicate. Acu’ nu de braconaj e vorba, ci de ciupercile cu care au venit din padure cei doi dupa o tura prin padure in care ciuta nu s-a dat prinsa.

Venind deci ei patrunsi de umezeala din padure fara carne dar cu tolba plina de ciuperci, o baga in priza pe nevasta unuia sa gateasca ciupercile in timp ce ei de incalzesc cu o glaja de tuica.

Pe cind era sticla aproape goala vin si ciupercile din bucatarie, insa vorba bancului – ala cu politaiul care-l intreaba pe individul ce conduce beat venind de la nunta de ce n-a lasat-o pe nevasta treaza sa conduca: beat, dar nu inconstient! – unul din ei zice:

– Ba, daca-s otravitoare?

– Is pe dracu! Io cunosc ciupercile!

– Hai ma sa nu riscam, da-i doua-trei la ciine sa manince, noi mai bem o tuica si daca nu pateste ciinele nimic mincam si noi.

Zis si facut: termina ei prima sticla, trec la a doua, se uita la ciine: potaia dadea vesela din coada prin fata casei.

Maninca asadar ciupercile si continua cu tuica. Era gata si a doua sticla deja cind vine nevasta si zice:

– Ioane, hai sa vezi, c-a murit ciinele!

Ce sa mai vada Ion si cu Gheorghe, au zburat direct in fundul curtii, si-au bagat degetele-n git si dai afara ciupercile (si tuica)!

Vin ei palizi dupa vreo 10 minute bune inapoi si intreaba:

– Undei ciinele?

– In strada, l-a calcat masina!

New York – un oras pustiu(!?!)

Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca ma voi plimba pe jos o jumatate de zi din Queens pina in Brooklyn si inapoi si nu voi intilni aproape pe nimeni!
S-a mai intimplat sa ma plimb pe cite o straduta prin Manhattan si sa fie pustie 30 secunde iar la primul colt sa dau de un puhoi de corporatisti grabiti sa prinda un loc in fata la coada la pizza cu un dolar felia sau ca pe strada pe care locuiam sa nu treaca nici o masina cite un sfert de ora. Dar am mers 4-5 ore intr-un ritm de cel putin 5 kilometri la ora si nu m-am incrucisat cu mai mult de 20 persoane (din aia 20 doi erau iehovisti si s-au luat de mine sa-mi dea nus’ ce biblie pe dvd, da’ le-am zis ca io-s musulman din Bosnia 🙂 ). In rest… sufla vintu’!
Poftim de va convingeti:

2010 in imagini (2)

Mai citeva poze. Va previn ca limuzina ce-o s-o vedeti la un moment dat nu pe noi ne astepta desi am intrat in ea, invitati de un sofer plictisit ce astepta clientii sa revina de la un bachelor party. Tipul zicea ca utilajul lui e cea mai lunga limo din lume. Il cred…
Mai vedeti in poze un flea market din Jamaica, unul din Manhattan (o sa observati diferentele si singuri, nu tre’ sa explic io care de unde ii…), Manhattan dinspre New Jersey, vazut dinspre Staten Island, Tappanzee Bridge si farul de linga pe care le-ati mai vazut deja, apoi Planting Fields Arboretum si la sfirsit Oyster Bay.