Urban legend (7)

La Multi Ani!

N-am mai povestit de mult legende urbane (desi azi e vorba de doua suburbane, actiunile petrecindu-se la tara) astfel ca am fost nevoit sa caut in arhiva celelalte articole pe tema, ca nu mai stiam cite si care le-am zis.

No ase ma!

Imediat dupa marea electrificare a Romaniei Populare, cind deja majoritatea taranilor beneficiau si de lumina venita de la lampa lui Lenin, nu numai de intrecerile in munca la minuit lopata “inima lui Stalin”, s-a facut si o ampla campanie de constientizare a omului de Carpati si despre pericolele curentului electric, nu doar despre beneficiile lui. Toata lumea a aflat ca nu e bine sa lasi copiii sa bage cuie in priza, nu e recomandat sa pescuiesti cu curent electric si toti stilpii au primit tablitele cu celebrele inscriptii “Nu atingeti stilpii si firele chiar cazute la pamint”.  Asta ultima cel putin e atit de adinc inradacinata in mintea mea incit si daca trebuie sa astept pe careva la colt de strada ma feresc sa ma sprijin de un stilp ci prefer “sa tin un gard sa nu se rastoarne”.

Intr-o seara se intorc taranii de la coasa. Badea Ion in fata, badea Vasile mai in spate. Ion are de ceva timp o pietricica in cizma de cauciuc care-l siciie, dar e prea obosit ca sa isi scoata cizma sa arunce piatra. O tot plimba cu degetele de la picior, dar in final pietricica intra intre degete si il roade tot mai rau cu fiecare pas. Lasa coasa jos, se sprijina cu miinile de un stilp aparut providential pe marginea drumului si incepe sa-si agite piciorul sa scoata pirdalnica pietricica de unde a intrat. Vasile, prins in reveria minunatelor culori ale apusului peste un drum prafuit din Ardeal (sau poate doar aburit de glaja de palinca ce face desertul oricarui cosas ce se respecta) pierde prima faza si il vede doar pe Ion tinindu-se de stilp si zbintiindu-se. Deasupra lui, o tablita alba cu chenar rosu, cu un cap de mort sub care scrie: NU ATINGETI STILPII SI FIRELE CHIAR CAZUTE LA PAMINT!

Cum tovarasul de la cinematograful mobil venit nu de mult la caminul cultural sa le explice ce si cum e cu curentul le-a aratat un filmulet cum ca nu e voie sa pui mina pe un om electrocutat ca te curentezi si tu cu el, tot conform instructajului Vasile ii aplica o coada de coasa din cel mai fraged lemn de tei peste miini lui Ion sa-l izoleze de sursa de tremurici.

De atunci Ion n-a mai vorbit cu Vasile, chiar mult timp dupa ce doctorii i-au scos ghipsul de pe miini, desi a incercat Vasile sa-i explice teama lui ca s-ar fi electrocutat.

– Da mai Vasile, da’ io ma tineam de un stilp de lemn!

A doua povestire vine de la una din barierele Bucurestiului, spre comuna Dascalu.

Taranul Petre vine cu capra de la pascut si trece agale pe linga masinile oprite la bariera. Soferul primei masini oprite n-a tras frina de mina si masina lui a luat-o incet la vale si s-a oprit in bara masinii din spate. Nimic grav, dar soferii se iau intii la harta si apoi la bataie.

Nea Petre neputind sa vada doi domni de Bucuresti tavalindu-se in praf leaga capra de bariera si se duce sa-i desparta. Dureaza putin pina ce-i desparte si-i calmeaza, suficient ca trenul sa treaca. Bariera, automata, s-a deschis imediat, ridicind si capra.

De atunci Petre a ramas cu o dilema: oare cine e de vina pentru moartea caprei?

 

Cupoane de ratie si propaganda. Comunista si anticomunista

Ultima fiță a mea in materie de colectionat se cheama cupoane de ratii alimentare.

Si cind aceste cupoane au si imagini propagandistice pe verso sint cu atit mai interesante.

Avind ceva timp de pierdut pe malul Mediteranei, fiind si curios sa aflu detalii despre putin cunoscuta perioada a razboiului civil spaniol si a deceniilor de franchism ce au urmat, am profitat de ocazie sa imi largesc putin cunostintele.

Fac un mic rezumat, a doua Republica Spaniola s-a confruntat cu o revolta a militarilor condusi de Franco, urmind un razboi civil singeros. Excesele au fost facute de amindoua partile implicate in conflict, mai mult de un milion de oameni disparind din populatia Spaniei. Asta stiam. Stiam si de Mota si Marin, eroii legionari morti la Majadahonda, stiam si de “divizionul roman de artilerie Tudor Vladimirescu” din cadrul Brigazilor Internationale condus de Valter Roman, tatal lui Petre Roman (recomand cartea “Evocari” de Valter Roman). Stiam deci si de Hemingway, Dollores Ibarruri sau de Legiunea Condor, cea care a bombardat Guernica, dindu-i ocazia lui Picasso sa mai mizgaleasca o opera de zeci de milioane de dolari.

Nu stiam insa de ce Spania lui Franco nu a intrat in razboi alaturi de cei care l-au ajutat decisiv in lupta impotriva comunistilor: Hitler si Mussolini. Desi Hitler oferise Gibraltarul si Marocul Spaniei, pastrind doar Insulele Canare pentru Germania ca baza de submarine, Franco nu a acceptat. Motivele oficiale au fost ca Spania oricum ofera mult Germaniei interzicind britanicilor intrarea in porturile spaniole si garantia unui flanc linisit la Sud de Franta.

Adevaratele motive au fost altele:

-poporul spaniol murea de foame. Petrolul venea din America iar alimentele erau lasate sa treaca de britanici.

– o jumatate din populatia Spaniei nu era sigura din punct de vedere politic. Catalanii si bascii, de exemplu doreau independenta (ba chiar existase pina in 1937 un stat basc, Euzkadi, si unul catalan, Estat Catala). Asa ca lui Franco doar o blocada navala britanica ii lipsea si un robinet inchis de petrol de catre americani.

Cit de grava era situatia alimentelor pentru spaniolul de rind?

Cica 200.000 oameni au murit de foame dupa terminarea razboiului civil. Rationalizarea alimentelor a existat 15 ani, pina in 1952, an in care nici Germania cea intens bombardata nu mai suferea de foame! Franco a inteles in final ca semifeudalismul conservator spaniol e sortit esecului si a deschis tara investitiilor straine, dupa care a urmat “miracolul spaniol” cu o rata de crestere depasita la acea data doar de Japonia.

Nu despre asta vrea azi sa va povestesc insa, desi scriu articolul acesta dintr-un apartament construit exact in timpul acelui “miracol” de dezvoltare. Ma intorc la ratii, si la propaganda.

Stiati ca steagul republican spaniol era tricolor, rosu, galben si albastru, doar cu culorile dispuse orizontal?

De unde stiu? De pe un cupon de ratii…

Probabil unii isi aduc aminte de jumatatea de litru de ulei, kilul de zahar si piinea de pe cartela de acum hat 22 ani, nu cu mari diferente fata de ratiile spaniole, atit franchiste cit si republicane. Din cite am inteles, cupoanele de ratie spaniole erau pentru o saptamina, nu pentru o luna, iar femeile, batrinii si copiii primeau intre 60-80% din ratia unui barbat adult. Popii, politaii si ofiterii de armata primeau cu 50% mai mult. Piata neagra era in floare, la fel si coruptia. Suna cunoscut, nu? Inca in anii ’50 cei ce coborau in Madrid din trenuri venite din provincie erau perchezitionati si li se confiscau alimentele. Nu mai zic ca Franco a continuat sa semneze personal sentinte de pedeapsa capitala pentru cei care au luptat de partea republicanilor pina in 1974. Amnistie? , reconciliere?… chestii pentru oameni dusi cu capul! Asa si cu limba: spaniola oficiala peste tot, desi cei care au fost prin Spania stiu ca milioane de oameni vorbesc dialecte…

In fine, iar derapez si nu am zis nimic de republicani, care au facut cooperativizare fortata, cam cum s-a facut ulterior la noi: nu intri la colectiv, intra colectivul la tine, plus ca te mai alegeai si cu un glonte-n ceafa.

Cum vi s-ar parea sa stiti ca aveti ratia de doua cepe, 150 grame de linte, 25 grame de zahar si un sfert de kil de faina pe saptamina?

 

Capace de canal. Episodul 3: filiera spaniola

Io-s genul de om care se uita pe unde calca. Deformatie profesionala, ca sa zic asa fiindca pe santier daca nu belesti ochii, belesti… ma scuzati!

Profitind de ocazie ca imi preumblu fizicul si prin Peninsula Iberica mi-am indreptat atentia (si obietivul aparatului de fotografiat) si spre capacele de canal, asa cum am mai facut cam peste tot pe unde am umblat in ultimii ani (pentru cei care nu mi-au rasfoit blogu’ d-a capo al fine le sugerez sa sape mai adinc fiindca mai gasesc doua colectii de capace de canal europene si americane).

Uite ce-am gasit pe jos in Spania pina acum (am mai gasit si 21 eurocenti – o prada in bani sensibil mai mica fata de risipitoarea America unde pe fiecare straduta gasesti unul-doi banuti pe trotuar):

 

Ce ti-e si cu internetul asta

Dorind sa plec aiurea-n tramvai, fac doua cautari pe goagal, aleg o varianta ieftina de zbor cu escala direct de pe site-urile companiilor aeriene. Platesc cu cardul, unde am niste bani virati prin paypal din citeva vinzari de pe ebay. Check-in facut tot online, sa nu pierd vremea in aeroport. Comand shuttle de la aeroport spre destinatia finala tot de pe net, platesc si acest serviciu in avans. Avind bagajele dramuite la doar citeva kilograme (are si low-costul dezavantajele lui) cumpar un aparat de fotografiat si cer livrarea direct la adresa din Spania. Urmaresc pe net tracking numberul coletului si stiu unde e si cind ajunge.

La laptopul cumparat cu reducere anul trecut de pe net tocmai din California cu free shipping trebuie schimbata tasta backspace. Noua tastatura vine in Spania din Marea Britanie in doar 5 zile.

Nu mai dau bani pe telefoane in tara sau aiurea, am skype si singura problema e sa gasesc unde e setarea aia buclucasa de ma vede toata lumea cu capul in jos.

Vreau sa fac un cadou de ziua prietenilor de departe, pentru asta e amazon cu serviciul lor de trimitere cadouri ambalate ca atare la orice adresa la data specificata si cu urarile de rigoare pe o carte de vizita.

Aproape ca am uitat cum e sa bagi o fisa in telefon, sa cumpar un ziar ( o mai fi existind Renasterea Banateana?)  sau sa merg din dugheana in dugheana cautind un ascutitor de cutite asa cum faceam cu 15 ani in urma.

Ce ti-e si cu internetul asta…

 

In Spania si monedele au statuie

In afara de minunatele statui din parcul Salvador Dali din Marbella (o sa vi le arat si voua cindva…) si de taurul negru cu ouale ros-galben-rosii am mai vazut pe aici si o statuie dedicata monedei spaniole dinainte de euro – peseta. Peseta a fost o moneda buna multi ani (a fost egala cu leul romanesc, printre altele pina la Primul Razboi Mondial, fiind parte a Uniunii Monetare Latine alaturi de Franta, Italia, Elvetia), scazind progresiv apoi incit la trecerea la moneda unica europeana schimbul sa se faca la o rata de 166 pesetas pentru un euro. Ultima peseta a fost un banut mic, de aluminiu, mai mic decit vechile monede de 5 bani de dinainte de 1989. Chiar si asa, spaniolii se pare ca si-au iubit moneda din moment ce au amplasat pe malul marii in frumoasa localitate Fuengirola un monument cu o moneda ; de departe cea mai mare pe care am vazut-o in viata mea. Si am vazut destul de multe monede…

La cules de portocale: Malaga

Am dat o tura azi prin Malaga. Am cules o portocala dintr-un pom din fata primariei. Mi-am facut o obligatie de onoare din a o minca. La fel de dulce ca un Hellas de pe vremuri.  Atit de dulce incit turistului chinez care m-a vazut cojind-o si-a venit sa ma intrebe daca-s bune, i-am raspuns cu gura punga: it’s like a lemon!

Catedrala in schimb te lasa fara aer in alt mod. N-am pozat-o inauntru, cind am intrat noi era slujba si era fotografiatul interzis, dar… am vazut destule catedrale pina acum, de la Moscova la New York, via Munchen, Praga si Viena, Budapesta, Ulm si Koln si pot sa spun ca asta mi s-a parut mai convingatoare decit multe altele.

Di pozele facute in Malaga va arat si voua citeva.

(Am citit pe ziare.com ieri ca Spania e sub nameti. Yeah, sure:)

Soda, cafea si vitamina C. Si un pic de sare. Iodata

Desi nu mai beau cafea instant de pe vremea ness-ului Amigo adus prin contrabanda din Uniunea Sovietica, saptamina trecuta ma invirteam printre rafturile din Selgros cautind o cafea solubila. Care sa fie ieftina si sa nu fie decafeinata. Sau decofeinizata, whatever…

Am luat un Doncafe: dooj’de lei doua sute de grame. Perfect pentru ce-mi trebuie mie.

Apoi, desi au trecut vremurile cind bunica topea grasime la cazan si facea sapun de casa, am intrat in vechiul magazin de metalo-chimice din Balcescu si-am luat cu 4,50 lei un kil de soda de rufe (anhidra).

Frustrant a fost faptul ca urmatorul articol de pe lista nu l-am gasit in nici una din cele 15-16 farmacii in care am intrat: vitamina C. Fratele meu, nu gasesti vitamina C pudra (acid ascorbic pur) nici sa dai cu tunul! M-au plimbat degeaba farmacistele (cred ca-i bransa cu cele mai frumoase femei… si amabile) de la una la alta de-am capiat. O intreaga dupa-masa de simbata. Pina la urma m-am suparat si-am cumparat 800 (!)grame. Din Polonia, la un pret mai mic decit motorina arsa aiurea facind turul farmaciilor si trecerea in revista a majoritatii gagicilor cu halat alb din oras.

Sare iodata am acasa, cre’ca doua kile. Desi imi trebuie doar 2,5 grame.

In fine, ieri a venit postasul cu un plic burduhanos cu 4 flacoane a 200 grame de C6H8O6 asa ca am pregatit cintarul de laborator, un vechi tanc din bachelita, o spatula, un termometru si am pus de-un mini laborator de chimie.

Am turnat 250 ml de apa in tancul de bachelita, am pus 14 grame de soda, amestecind continuu, apoi am vitaminizat zeama aia cu 4 grame de acid ascorbic. Dupa ce mica efervescenta s-a terminat, am dat culoare amestecului cu 10 grame de cafea instant. Pentru gust (mint, chestia asta nu e potabila!) am pus doua grame jumate de sare, exact cit DZR de pe orice eticheta de mezeluri.

Lichidul negru ca orice cafea pe care l-am preparat se numeste caffenol si este cel mai ieftin revelator foto. Poti developa orice: filme alb-negru, color, dia sau hirtie. Eu am experimentat aseara pe un film dia color, doua filme normale color si citeva hirtii foto scoase din cutia mea de ceai. Cu rezultate mai mult decit surprinzatoare. Ca sa folosesc un termen din romgleza: am avut fun si am facut si niste chestii faine:

Mie-mi plac in varianta alb-negru, pe care o puteti vedea pe flick-ul meu:

http://www.flickr.com/photos/40097686@N00/

Nu-i rau pentru inceput, si mai ales folosind filme expirate din 2001 – ca n-am avut curaj sa “stric” din pretioasele mele filme “bune” pe chestii luate din bucatarie, baie si farmacie!