Continui cu inca 20 de reproduceri dupa ilustratiile din albumul “Judetul Timis” tiparit in anii ’70 (nu are data iesirii de sub tipar, dar printre ultimele poze sint citeva publicatii locale si data de pe ele e 1973).
Blocul Unic, beraria Bastion, Spitalul Judetean, Bega inghetata, etc.
[nggallery id=8]
Copil fiind auzi diverse povesti spuse pe ton convingator. Cu virsta incepi sa ai discernamint si unul cite unul miturile copilariei se naruie. Incepind cu Mos Craciun, continuind cu piticii care cinta in cutia radioului sau cu barza care aduce copii, incet-incet separi adevarul de poveste.
Mai greu este insa cu fanteziile prezentate pe post de adevar la scoala, ziare, televizor.
Am invatat ca Stefan a fost Mare, la cei 1,60m inaltime ai sai si Sfint, cu toate ibovnicele, betiile si executiile sumare, ca pe Mihai l-a chemat Viteazul (cred ca 20 ani mai tirziu am aflat ca numele de familie era Patrascu…) iar Cuza petrecea 24 ore pe zi gindindu-se la ocaua mare, tarani si alte chestii patriotice si nu juca carti, nu era betiv si nici curvar…
Apoi am invatat ca Partidul a condus o revolutie de eliberare sociala si nationala antifascista si antiimperialista, desi avea se pare 300 membri in toata tara (din care vreo 200 in inchisori iar restul la Moscova) si ca Regele Mihai a plecat din tara cu un tren plin de aur.
Avantajul de a locui intr-un oras cosmopolit cum e Timisoara e ca la joaca in curte sau in banca la scoala te loveai (la propriu si la figurat) de copii de diverse neamuri. Un prieten avusese bunicul in SS si bunica deportata in Siberia, parintii altuia fusesera adusi din Moldova sa locuiasca in casa unor deportati in Baragan, altii erau unguri, sirbi sau evrei. Da, pe vremea aia inca erau multi evrei in Timisoara. Era misto sa ai prieteni evrei fiindca mai puneai limba pe un vin Carmel sau un coniac din ala de la Comunitatea Evreiasca de vis-a-vis de Liceul Lenau.
Tipul cu bunicul in SS ne povestea ca a avut acasa sapun de rufe facut din evreii de la Auschwitz si ca scria asta chiar pe sapun. Evreul, la rindul lui spunea ca e adevarat, ca si el auzise la fel. La cite chestii le-au facut nazistii evreilor nu mai e de mirare ca pe linga paturile din par de om sau cartile legate in piele fina de fecioara evreica sa auzi ca topeau grasimea celor gazati si faceau sapun din ea.
Dar sa si scrii pe sapunul respectiv treaba asta (adica Reine Judische Fett: grasime pura de evreu) mi se parea incredibil!
Realitatea este ca ce mi se parea credibil nu este, iar ce mi se parea incredibil este real.
Exista intr-adevar un sapun inscriptionat RIF dar initialele proveneau de la “Reichsstelle für Industrielle Fettversorgung”, o agentie guvernamentala germana ce se ocupa cu distributia sapunurilor pe timp de razboi (sapunul era rationalizat, ca multe alte chestii).
Dar desi chiar la Procesul de la Nurnberg au fost lansate asemenea acuzatii, iar presa a scris abundent despre evreii pusi la topit in cazanul cu soda pentru a face sapun din ei, adevarul este ca nazistii totusi n-au facut chestia asta. Poate fiindca evreii erau prea slabi? Nu stiu, insa cred ca era mai rentabil pentru nazisti sa-i puna la munca gratis pina mureau de epuizare decit sa faca – cit: un kil-doua de sapun?- din fiecare.
Ca un fapt divers, prin 1946 la Falticeni au fost ingropate cu ceremonie si ritual in cimitirul evreiesc citeva zeci de cutii cu sapun RIF gasite intr-un vechi depozit militar german.
Citesti si te crucesti…
Atitia lei ne costa anul asta zborul spre New York.
De fapt am platit in dolari, 837 de caciula, dus-intors.
Mult mai scump decit anul trecut (cind am platit sub 4000 lei).
MUltumEsc, Iran, pentru pretul la petrol!
De data asta KLM era mai scump (anul trecut toata lumea a spus ca o fi fost o greseala ca am luat asa bilete ieftine de la ei…), LOT era ceva mai ieftin (cu vreo suta de dolari) dar legatura de la Varsovia nasoala: 17 ore intre avioane, si nu oricum: ajungeam seara si plecam a doua zi dupa-masa, adica ar fi implicat si o noapte la hotel, deci tot dracul ala.
Malev tocmai ce a dat faliment, deci nici ei si nici Alitalia nu mai sint de luat in calcul la o comparatie de preturi. Am cochetat si cu ideea de a zbura cu Aeroflotul rusesc (aia dadeau pe vremuri icre negre pe zboruri internationale) si chiar si cu spaniolii (fiindca exista zboruri low cost din Timisoara spre Valencia sau Barcelona) dar nu exista legaturi bune spre New York. Londra era o optiune, insa e scump, Cehia sau tarile nordice la fel, scumpe ca naiba. Ultima companie pe care am cautat-o, intr-o doara, fiindca eram aproape hotarit sa caut deja hotel in Varsovia, a fost Swissair. Pe linga oportunitatea de a vizita scurt Zurich la intoarcere (8 ore intre avioane) avantajul major a fost legatura buna la dus, cu doar o ora jumatate intre zboruri.
Pe avion o sa maninc doar svaiter si Toblerone iar de la Zurich o sa-mi iau un kil de breitlinguri si rolexuri!
Mi s-a spus ca pozele mele au un aer de alti ani. Poate din cauza ca imi place mai mult alb-negrul decit color, filmul mai mult decit digitalul sau pur si simplu din cauza ca evit sa pozez aglomeratia. Am un album al judetului Timis editat in anii ’70, asa ca daca v-au placut pozele mele, sigur or sa va placa si cele din album.
Nu le pun toate odata aici fiindca sint destul de multe (doar cele cu Timisoara sint vreo 75), dar 20 tot vedeti azi. Nu le-am selectat, pur si simplu le-am luat la rind din album…
[nggallery id=7]
Taica-meu zicea ca maistrul lui de la fabrica ii spunea ca nu e timisorean ala care n-a facut baie in Bega la Uzina. Dupa ce s-a desfiintat acel strand, tata (moldovean venit in 1944 ca refugiat calare pe vagon) spunea ca dupa parerea lui timisorean sadea e cel care a stat suficient de mult in Timisoara incit a avut ocazia sa se dea pe gheata pe Bega. Eu ii raspundeam cu traducerea celebrului vers al lui Villon: dar unde sint zapezile de altadata?
Eh, uite ca au venit si zapezile alea, si frigul, si am avut ieri ocazia sa ma dau pe gheata pe Bega. Bine, un metru-doi de la mal doar, ca am totusi peste 80 kile si desi inca n-am facut baie in Bega niciodata (spre rusinea mea), nici nu vreau sa sparg gheata in acest domeniu, nici la propriu si nici la figurat!
Am calcat pe gheata de pe Bega in locul unde pe vremuri era podul de cale ferata ce ducea pe linga Piata Lahovary spre Resita. Am facut si citeva poze pe malul Begheiului, in 2-3 locuri.
[nggallery id=6]
Ciocanitoarea mea a avut vizitatori zilele astea. Doi poftiti si unul nepoftit. Dintre aia poftiti, unul e pitigoiul care o acompaniaza adeseori, dar al doilea nu stiu ce e. Iar ala nepoftitul e un uliu frumos care vad ca apare tot mai des pe aici (azi statea pe aceiasi craca cu doua cotofene (!?!) dar n-am apucat sa le pozez ca si-au luat zborul). Stie careva ce e pasarica aia roscata din ultima poza?
Pozele-s facute cu Nikonul lui Ramo, ca era mai la indemina si cu teleobiectivul pe el…
Am incarcat aseara 21 casete cu film alb negru de 35mm. Film oarecare, Kentmere ISO 100 facut de Ilford, care statea din toamna nefolosit in singurul bulk loader pe care il am. Si mai am inca doua role de cite 100 ft de film neincepute, Kodak Tmax 100 pe care de-abia astept sa le folosesc.
Avind atitea filme, am zis ca azi ies la o tura de pozat prin Timisoara: Bega e inghetata bocna, eveniment ce nu se intimpla an de an.
Am schimbat bateriile intr-unul din Olympusurile OM-4, am incarcat filme in toate aparatele, am pus unul cu teleobiectiv in geanta, unul cu obiectiv mic pe umar, (ca sa nu ma obosesc sa tot schimb obiectivele), si am coborit sa deszapezesc masina lui Ramo. Ca a mea e cu bateria moarta…
Juma’ de ora mai tirziu am revenit acasa transpirat si nervos. N-am reusit sa ies: masina e pe o panta de gheata pe care pus si simplu nu am putut-o urca. Am lasat geanta cu aparatul greu, cu teleobiectiv si am plecat pe jos, cu Oly-ul la care schimbasem bateria aseara. Cu obiectiv mic, de incape in buzunar. Am ajuns pe podul pietonal din spatele Parcului Copiilor si hai sa fac o poza. Click si atit! Clack nu s-a mai auzit… Futui! Verific bateria: moarta!
Desi pe ambalaj scrie 06 2021, n-a tinut nici macar pentru o poza. Frigul e de vina, fiindca ajuns acasa, dupa jumatate de ora am auzit si clack-ul… Baterii luate de pe internet, cu duzina!
Asa ca m-am intors acasa cu coada intre picioare. No pictures today…
Am poze de iarna trecuta, dar nu-s acelasi lucru.
P.S. Vind ieftin baterii 2 LR76, CR1/3N, K58L, DL1/3N, CR11108. Ofer garantie pina la deschiderea ambalajului 🙂
Am regasit in format electronic acest fascinant jurnal de calatorie prin Romania de dinainte de primul Razboi Mondial, scris de un mare prietenen al popoarelor balcanice, antropologul elvetian Eugene Pittard.
Omul a facut prea multe in viata pentru a pune eu acum aici rezumatul activitatii sale, link-ul catre pagina dedicata lui in Wikipedia e mai edificator.
Am gasit aceasta carte rara pe ebay cu ani in urma, m-am batut pentru ea, am cumparat-o, am savurat-0 si mai tirziu am facut-o cadou cuiva plecat de mult din tara. Senzatia de a rasfoi seara, cu o cana de ceai alaturi, o carte cu pagini din hirtie groasa, ingalbenita, cu coperti legate in piele, mi-a adus aminte de serile din copilarie cind citeam pina noaptea tirziu cartile lui Jules Verne, acea colectie format mare, cu coperti cartonate crem, impanata cu gravuri.
Am avut surpriza sa o gasesc nu de mult scanata (mai putin coperta) pe archive.org
iar apoi sa vad ca fost si retiparita.
O sa gasiti in ea detalii despre tatari, lipoveni, bulgari, tigani, scopiti (secta castratilor), ba chiar si despre banditii din Dobrogea sau despre manastiri. Poze interesante, date statistice, previziuni de dezvoltare, toate scrise cu o enorma simpatie pentru oamenii pe care i-a cautat si i-a intilnit in Romania.
Merita citita!
http://www.archive.org/stream/laroumanievalach00pittuoft#page/n6/mode/1up
Daca te-ai luat dupa mine si ai preparat un borcan de chimichurri acum iti dau si o reteta la ce sa folosesti maglavaisul respectiv, in afara de clasica friptura.
Gulasch!
Nu stiu daca v-am zis, in Spania cel mai mult mi-a placut gulasch-ul mincat la un mic restaurant in port in Fuengirola (Schnitzel Haus), pierdut intre 100 de stabilimente specializate pe peste si alte vietati marine. De vreo patru ori am fost acolo, de fiecare data am luat gulasch (e drept ca am mincat si schnitzele si am baut Warsteiner, dar nu de ele e vorba acum). Normal, patronul era un ungur din Covasna, plecat de mult in Austria, apoi mutat in Spania pe motiv de clima. Ceva artroza, sau artrita care l-a intepenit aproape total iar medicii i-au zis sa se mute undeva la soare. Si unde in Europa e cel mai mult soare, daca nu pe Costa del Sol? Unde ieri, in timp ce in Algeria e 10 centimetri zapada erau 17 grade!
In fine, mi-am deschis apetitul pentru gulasch si am decis sa fac si acasa. Eu insumi si in persoana, fiindca desi maica-mea e ardeleanca si-a declinat competenta in acest sens…
Nefiind bucatar, mi-am permis sa modific putin reteta clasica, aia cu fiert carnea o seara, o dimineata si apoi inca o seara si am decis sa fragezesc mortaciunea cu coarne in ce am prin frigider.
Si cum nu de mult am facut (inca) un borcan de 850 g de chimichurrri am zis sa incerc o chestie. uite cu ce si cum:
300 g chimichurri (reteta din link-ul din primul rind), vechi de cel putin 3 zile
600 g carne de minzat extra taiata bucati de 2-3 cm.
Se amesteca cele 2 chestii, si se presara cu niste boia aproape iute. Adica iute dar nu tare! Daca aveti de unde, asa ca mine, puneti aji molido, ca in poza:
Se acopera cu un capac si se lasa in frigider de azi pina miine.
Miine, se taie marunt 600 g ceapa (regula de aur e: cita carne de vita, tot atita ceapa!)
Se pun 100 ml ulei de masline intr-o oala, se incinge si se adauga ceapa, care se amesteca incontinuu pina devine aurie. Se adauga carnea imbalsamata in chimichurri – io am pus-o cu tot cu chimichurri-ul ala, dar daca nu vrei, treaba ta!- peste care torni un litru jumate de supa clara, daca ai, daca nu: un litru jumate de apa chioara si o lingura buna de boia de ardei. Daca ai avut curajul sa pui chimichurri, treaba ta e deocamdata gata, daca nu, atunci tre’ sa mai adaugi sare, piper, chimen, foi de dafin (cit vrei, io aici nu ma mai bag, daca n-ai vrut cu chimichurri!). Pui capacul pe oala si o lasi sa fiarba. Daca e oala sub presiune, 2 ore, daca e oala clasica, 3-4 ore, depinde de virsta bovinei.
Dupa astea 2-3-4 ore, cureti si tai cubulete 300 grame de cartofi albi (cantitatea de cartofi e jumatate din cantitatea de carne sau de ceapa) pe care ii arunci in oala. In acelasi timp decizi daca vrei gulasch suppe sau gulasch clasic si in consecinta adaugi sau nu apa si Semmel Knödel.
Io am decis sa nu fac deocamdata gulasch-ul cu Semmel Knödel…
Mai lasi 20 minute sa fiarba si cartofii si poti sa pui farfuriile pe masa, sa tai piinea si sa spui Tatal Nostru (daca esti religios, daca nu, nu!)
Petru cei ce nu tin regim (nici eu nu tin, dar imi place sa sper ca o sa ma intorc la 74 kile) dau si reteta de galuste:
250 grame piine alba uscata, taiata cubulete ca pentru crutoane
250 ml lapte caldut
o ceapa maruntita
30 gr unt caldut (topit)
3 oua
patrunjel tocat
o priza de sare
o priza de piper
Amesteci laptele cu piinea si lasi 10 min sa se omogenizeze dupa care se adauga ceapa, untul, patrunjelul, ouale, sarea si piperul le amesteci si mai lasi citeva minute.
Apoi faci bilute (!) din chestia asta, cam de 2-3 cm diametru pe care le scufunzi cu grija intr-o oala cu apa fierbinte (dar nu clocotita, ca altfel se dizolva!) si le lasi 15 minute.
Dupa asta se adauga la gulasch.
Io ma duc sa tai niste ceapa….
Exact atitea filme am developat zilele astea: trei color si opt alb negru. Nu va bucurati prea devreme, fiindca filmele color le-am developat in cafea ness cu soda si vitamina C, ca sa iasa tot alb-negru! Mai mult mi-a luat trecerea negativelor in digital (crop, rotate, autolevel, gray scale, invert, save as… la mai mult de 400 imagini) decit preparatul chimicalelor, developatul, spalatul si uscatul! Au iesit toate, si cele facute cu filme expirate din 2001 si cele cu filme expirate din 1998! La noapte o sa fac si maririle pe hirtie, dar pina atunci ma laud si in fata voastra cu o parte din ele.
Toate pozele sint facute in decembrie-ianuarie la Marbella, Fuengirola, Malaga, Gibraltar, Tarifa si Tanger. Toate pozele sint facute cu aparate Olympus: OM-4 (cele mai multe) si XA2 (cele color si cele alb-negru expirate, fiindca e un aparat proaspat luat de pe ebay si era in testare). Oricum nu cred ca o sa va dati seama de diferenta prea usor.
Iar am vorbit prea mult…
Ok, acu’ luati popcornu’ si berea, stingeti lumina, fiindca vin filmele!
[nggallery id=5]