Primul meu card de debit l-am facut dupa ce am citit in ziar ca o banca sparge gheata in domeniu in Romania. Eram angajat la o firma din alt judet, nu ma avea decit pe mine si o echipa de muncitori aici iar salariile le primeam cind ajungea careva de la sediu prin zona, uneori si cu o saptamina intirziere. Un milion optsute de mii era salariul meu de ingineras in 1997 (250 dolari), asa ca va dati seama ca si doua zile intirziere era nasol. Aveam un cont curent in care au inceput sa-mi puna salariul, dar nu prindeam mai niciodata banca deschisa: pe santier nu lucrezi pina la ora 4 nici macar in decembrie. Bucurie mare asadar cind au aparut bancomatele si cardurile. Stiu ca am depus si-o garantie de vreo 30 dolari la card. Nu puteai plati cu el niciunde, dar era frumos, verde, cu un leu cu coama infoiata, si cu numele meu si cifrele contului in relief cu caractere argintii. Nu tin minte sa fi existat comisioane de interogare sold sau de retragere sau daca erau, cit anume. Ma rog, nu tin minte nici sa fi stat banii prea mult in contul ala, de regula cum eram anuntat ca “au intrat banii” in aceiasi seara in drum spre casa opream la bancomat. Anii au trecut, am schimbat citeva locuri de munca, si deci si citeva banci. Fiecare firma avea cont la alta banca. Primul cont de card l-am pastrat mereu chiar daca salariul imi intra deja pe un card de la alta banca. Sa-i zicem un fel de fidelitate fata de brand. Sau pur si simplu o precautie sa nu tii toate ouale in acelasi cos. Sau pentru convenienta de a putea scoate bani din bancomatele de la doua banci fara comisioane (cind n-ai multi bani, nu-ti vine sa tot platesti comisioane fiindca scoti bani din bancomatul bancii A cu un card de la banca B). Ziceti cum vreti, io oricum am avut aproape mereu doua, apoi 3, 4 si un maxim de 5 carduri valabile. Imi facusem chiar si un card special pentru plati pe internet pe care-l alimentam direct de la bancomat.
Apoi am golit aproape toti banii din conturi platind biletele de avion, taxe consulare, schimb valutar etc, lasind doar cite ceva simbolic, fiindca am plecat sa ne dam cu parerea despre America. 6 luni. Un singur card l-am folosit de acolo, cel cu care pot face internet banking, dar doar la o plata de telefon sau o mica cumparatura de pe net. Venind inapoi, dau de o scrisoare de la banca. Ca datorez x euro. Ma duc la banca, fac un mic scandal si nu mai trebuie sa platesc acei x euro (suma dintr-o singura cifra, dar e vorba de principiu). Inchid contul in euro, il inchid si pe cel in dolari (de acolo am mai recuperat x dolari, tot o suma dintr-o singura cifra). Am pastrat deocamdata doar cardul si tokenul pentru internet banking. Ca gazul si internetul chiar nu merita sa le platesti la ghiseu. Dar faptul ca lasi o suma din doua cifre in euro sau dolari in cont si dupa citeva luni te suna banca sa-ti aduca la cunostinta ca LE DATOREZI bani pentru mine nu inseamna decit 4 litere: FURT.
Ca fapt divers: n-am luat credit niciodata. Fiindca atit cit as vrea (nu zic “cit mi-ar trebui”) n-or sa-mi dea in veci.
Un evreu bogat a zis: imprumuta pina intr-un milion de la banca si devii sclavul ei. Imprumuta 100 milioane de la banca si banca devine sclava ta.
Recunosc: n-as lua bani de la ei decit daca as putea sa le trag un tun. Unu’ gen Madoff.
Tu cu cine faci banking?
Povestea ta mi-a amintit de gunoierii lui Prigoana din firma Rosal, care atunci cand au primit prima data salariul pe card au dat buzna la bancomat, au scos tot de pe card si dupa aia au aruncat cardul la cosul de langa bancomat. Nu le explicase nimeni ca il vor folosi si luna viitoare 🙂 A fost o chestie care i-a lasat cu gura cascata si pe angajatii bancii.
Si pentru mine primul salariu pe card a fost o revolutie, pentru ca pana atunci lucrasem la un patron care platea „la casierie” salariile atunci cand avea bani. Deci nu exista o data fixa de salariu. Lucru stresant, fireste. Plata pe card a fost o chestie fabuloasa, pentru mine, in 2004. De atunci am mai avut inca doua carduri pentru salarii, corespunzatoare locurilor de munca, plus unul de platit facturi pe care mi l-am facut singura, la prima banca de la noi care avea self bank 🙂 Acum nu mai am decat doua carduri. Si am renuntat la primul card tot din motivul asta, pentru ca nu mai primeam salariu pe el, si banca voia sa-mi taxeze in continuare „administrarea contului”.
am acum un cont comun pe sparkasse si inca unul la muistii de la reiffeisen. dar pe ala de la reiff tot zic sa-l inchid, si uit mereu de el.
@ dollo: Cind lucram linga Turda pentru Bechtel coboram in oras cu 60 carduri si o lista aferenta de PIN-uri sa scot cite 10-15 lei de pe fiecare pentru baieti sa aiba de-o bere. Niciodata n-a iesit careva din banca sa ma intrebe de unde am atitea carduri 🙂 Si mergeam la bancomat in fata bancii, ca sa nu-mi dea vreun tuciuriu in cap si sa plece cu 60 carduri cu parole cu tot…
@blo: nu te du la banca acum, cind mai ai de luat un euro-doi de la ei, stai linistita pina te cheama ei ca trebuie sa le mai duci ceva banuti…
@blo – subscriu la faza cu reifeissen… daca vreodata am avut probleme cu banci, intotdeauna erau ei la mijloc..
Off topic: mircea, ti-am descoperit blogul venind de la al lui Dollo (alt favorit de-al meu). E foarte cool, felicitari. Nu sint timisoreanca, dar omul meu este, si amindoi traim putin mai la Vest de Romania. Blogul tau imi aduce aminte de tot felul de chestii: Romania pre-Decembrie ’89, eterna si fascinanta tranzitie, Timisoara, complexul de superioritate al timisorenilor (si frictiunile cu moldovenii, oltenii, DTS-istii), etc. E greu de explicat, si nu vreu sa incerc rabdarea ta si a altora care ar citi asta. Oricum, keep up with the good work, si pune si tu un email subscription, sa stim si noi cind ai pus un post nou (inca ceva: pentru ca nu ai un ‘About’ la blog, nu stiu cu ce te ocupi – inteleg ca ‘ai fost’ inginer. Dar oricum, de cite ori intru la tine pe blog, te invidiez ca esti un om LIBER, fara sclavia lui ‘nine to five’)
On topic: Adica vreti sa spuneti ca in Romania firmele va MAI obliga sa va faceti conturi la banca cu care ai ei cont???? Stiu ca asa era pe vremuri, dar sper ca nu mai e valabila chestia in ziua de azi. Pai e infringement of consumer rights cit casa…
@Xanaxdu: la cererea onor publicului platitor de bilete, acum avem si optiunea abonamentului! Doua la leu, si-al treilea pe degeaba! Patru lei bucata, zece lei perechea!
A, era sa uit: welcome here!
Mersi, m-am abonat 🙂