Decembrie 1987. Ma inscriu la OJT pentru o excursie de Revelion in URSS. Cinci mii de lei 10 zile, Kiev, Leningrad, Moscova. Pe lista oficiala se viziteaza Catacombele de la Sfinta Sofia, Ermitaj, Galeriile Tretiakov, Bolshoi Teatr si nu in ultimul rind, fabuloasele statii de metrou moscovit.
Pe cea neoficiala: votca, Marlboro de Chisinau, cafea boabe, sprayuri de muste . Apropo, o fi adevarata legenda aia mai mult sau mai putin urbana cum ca Dihlofos-ul era de fapt facut dupa reteta vestitului Cyclon B de la Auschwitz?
Fiindca vizitarea muzeelor, masa de Revelion, transportul cu avionul si cu trenul erau incluse in pret, asta nu inseamna ca votca, cafeaua sau piperul, tigarile si ness-ul brazilian faceau parte din acel all inclusive comunist. Si probabil ca sa se evite presiunea alcoolica asupra ficatilor nostri, sau ca nu cumva sa scoatem Romania Socialista din traditia ei de tara ai caror locuitori se pot trezi dimineata bind cafea cu naut, aveau grija sa putem schimba doar 250 lei in ruble. Cam 30 ruble daca tin bine minte, bani suficienti pentru un cartus de tigari si doua sticle de votca.
In consecinta, pitecantropul danubian isi lua un bagaj lejer, cu 100 perechi de ciorapi flausati, 2-3 perechi de pantofi Otter, 4-5 blugi de la sirbi (Lee Cooper si Levi’s 501) de marimi diverse (ca poate mai cresc, nu?), 10-15 slipuri Speedo, chiloti de dama de la unguri, combinezoane si ciorapi de dama, adidasi de Modern cu 2 dungi si obligatoriu, minim 30 ceasuri electronice. Cu 7 melodii sau G-Shock.
Lasai o pereche de Otteri la vames sa te lase cu toata marfa si daca nu umblai beat de dimineata pina seara, vindeai marfa asta pe bani buni. Foarte buni!
Trec peste fazele cu cameristele care erau in stare sa probeze combinezoanele in camera ta de hotel, astea sint de povestit dupa ora 23.
Sa retinem doar ca la un moment dat portofelul meu era plin de portrete de-a lui Lenin. Deci prima conditie a shoppingului e indeplinita.
Dar arta cumparaturilor trebuie studiata, nu te nasti cu ea. Altfel risti sa te faci de ris, indiferent citi bani vrei sa cheltuiesti.
Pentru a deveni un shopper de succes, avind in vedere ca am studiat rusa din clasa a doua deci stiam sa cer peretz (piper) sau buhta (foi de dafin) – chestii ce mi-a zis mama sa-i aduc ca nu-s de gasit la noi la alimentara – am decis ca imi mai trebuie doar putin aplomb. Si un companion, sa ajute la carat.
Ca un viitor inginer ce eram am stucturat planul de investitii pe etape:
Azi luam piper, foi de dafin si daca mai ramine loc, cafea.
Miine: sprayuri de muste si medicamente.
Poimiine bem, ca tre’ sa plecam la prinz spre Leningrad, si n-avem timp de maruntisuri.
Intru eu cu colegul (profesor de matematica la Lenau, daca intereseaza pe cineva) intr-o alimentara pe Kresciatik, aleasa strategic, fiindca e si statie de taxiuri linga.
-Peretz esti? (Aveti piper?)
-Esti. (Ihi)
-I buhta? ( Si foi de dafin?)
– Da. (Nu mai traduc ca atita rusa stiti si voi.)
Scot doua hirtii de cite 100 ruble:
Ot 100 rublia peretz i ot 100 buhta. De o suta dati-mi piper si de o suta foi de dafin.
Doua secunde de liniste. O scurta susoteala intre vinzatoare si fata de la casa. Apoi, dai si rizi. A mai iesit o femeie din magazie, a inceput si aia sa rida. Eu, foarte serios. (ce-or fi gasit caprele astea de ris?)
A treia femeie se intoarce in magazie de unde iese tirind cite un sac cu fiecare mina. Sac mare, din hirtie. Plin cu plicuri cu foi de dafin: Si-mi zice: Sacul asta costa 7,50 ruble. Cred ca in tot Kievul nu gasiti foi de dafin in valoare de 100 ruble.
Ridea Hanzi linga mine de se prapadea. Io… Hm.
Noroc cu piperul, ca era mai scump, de 100 ruble mi-a dat “doar” 25 kile. Din care am pastrat 5 (asa era ambalat, in cutii de carton a cite 5 kg). Restul l-am vindut la cei din grup cu 5 ruble kilu’. Am facut o rubla cinstita la kilogram, dupa cit au ris alea de mine…
A, si foi de dafin am luat doar un sac. Cu care am avut probleme maxime la Otopeni la intoarcere ca au crezut ca-s droguri si mi-au deschis juma’ din plicuri…
A doua zi, hai dupa Dihlofos. Iau doua genti de voiaj din alea cu CCCP de intra in ele juma’ de China, metroul si vira la raionul de chimicale.
De data asta am comandat la bucata, ca am invatat ceva de ieri. Asa ca zic: 75!
M-au tinut minte vinzatoarele. Dar n-au mai ris. Decit pe infundate. Si vazind ca mai e loc, am plusat la 100. Pina eu platesc si mai cumpar de 10 ruble praf de dinti (3 kopeici cutia) Hanzi tiriie gentile afara si cauta un taxi. Statia era goala, dar ca niste turisti norocosi dintr-o tara vecina si prietena ce sintem n-a durat un minut si a aparut o Lada. Soferul, mirosindu-ne (sigur dupa pantofi) ca sintem straini, sare din masina, deschide portbagajul si apuca de minere amindoua gentile. Cre’c-a facut spondiloza instant. Ma pufneste si acum risul cind revad faza cu el opintindu-se. Degeaba.
:)) tare faină povestea. prin 87 aveam 4 ani și mai țin minte de la ruși tancul de jucărie adus de ai mei (bun tanc, de metal, cu șenile de cauciuc. sculă rusească)
Super povesti! Unchiu-meu facea comert in Rusia si o data cand a ajuns la Moscova a vrut sa ia taxiul sa-l duca la hotel ca nu mai stia pe unde e (de la vodca). Soferul a fost foarte de treaba si ia zis sa incerce usa imobilului din dreapta ca el nu poate intra cu masina, in hol, la receptie. :))
Unchiul s-a comportat ca un veritabil turist! Asa faceau finlandezii la Leningrad, se imbatau inainte de a-si lua cheia de la camera si dormeau pe holuri sau la receptie linga bagaje. Am avut un film foto cu ei si mi l-au voalat vamesii rusi la aeroport cautindu-ma de aur…