Razbunarea Atheneului Roman

Iulie 1976. Sigur o sa va intrebati cum de sint asa exact cu datarea, e simplu: despre luna n-am cum sa uit cind e ziua mea, iar despre an, ei bine, erau JO de la Montreal. Nadia Comaneci si comentariile lui Cristian Topescu. La fel, de neuitat, zic eu.

Buuun. Excursie-cantonament de 21 zile la Navodari. Si ce poate fi mai excitant pentru un baietel de 9 ani decit transportul cu autocarul? Cu un Irannational nou-nout de-al BTT-ului!

Plecarea s-a facut din fata scolii, m-a dus sor’mea la imbarcare, si a si uitat sa-mi dea banii de cheltuiala. Asa ca am avut doar 20 lei pentru trei saptamini. Tot e bine ca n-a uitat ca io-s ala care tre’ sa plece si nu ea… Detalii…

La Bucuresti s-a stricat magaoaia. Pare-se ca si Mercedesurile se strica, mai ales daca-s facute de arabi. Si ne-a coborit pe toti, 50 copii pe post de oi cu 3 antrenori drept ciini ciobanesti. Exact in fata la Athenee Palace. A durat 3-4 ore pina s-a intors de la service. Timp in care ne-au strunit cu greu ei, cei trei pe noi, cei cincizeci. Ne-au numarat cred ca din 10 in 10 minute. Si totusi…

Ma apuca o durere de burta. Ce sa fac, un’ sa merg? La hotel la intrare era un “general” cu chipiu si uniforma cu dunga albastra la pantaloni (sau rosie?) ce mi se parea tare fioros, n-am avut curaj sa trec de el. In jur, aglomeratie. Dar stai: ia uite niste tufe stufoase de trandafiri! De-o parte si de alta a aleii ce duce la Atheneu. Chiar daca aveam doar noua ani, stiam ca in general oamenii mari te cearta daca faci pipi pe zidul de sub geamul lor de la bucatarie, ce sa mai pomenim de o mica diaree? Asa ca m-am prelins discret afara din “turma” si-am disparut in boscheti. Doar 5 minute. Suficient ca in timpul asta colegii mei sa dispara la rindul lor din fata hotelului Athenee Palace. Toti. Se pare ca venise autocarul, s-au urcat rapid, si drum bun!

Poate ca citisem deja Ciresarii la virsta aia, si vazusem Pistruiatul, insa recunosc ca eu nu eram la fel de descurcaret. Si am facut un lucru “femeiesc”, ce de fata cu un cunoscut n-as fi facut niciodata: m-am pus cu fundul pe bordura si am inceput sa pling. Acel “general” fioros, portarul de la hotel a venit la mine si s-a prins repede ce s-a intimplat, doar vazuse haita de copii facind galagie ore intregi in fata hotelului lui. M-a dus la receptie, mi-a dat cea mai buna limonada pe care am baut-o in viata mea si a sunat la militie. Nu cred ca exagerez, dar in jumatate de ora autocarul era inapoi dupa mine.

Am avut tot timpul un sentiment latent de vinovatie vis-a-vis de Atheneul Roman pentru ce i-am lasat intre trandafirii din fata, eu o consider cea mai frumoasa si reprezentativa cladire din Romania, e chiar si pe pagina vechiului meu site numismatic.

Nu ma mai simt vinovat. Am revenit in 20 ianuarie anul asta, ora 5 dimineata sa-l revad, si sa-l fotografiez. M-am luptat cu troienele de zapada, ninsese toata noaptea, am tirit-o si pe dojo dupa mine prin frig. Pentru ca in momentul in care am ridicat aparatul de fotografiat, Atheneul sa se razbune si sa-si stinga toate reflectoarele de la iluminatul artistic!.  Mi-ai tras-o, Atheneule! Acum sintem chit, da?

Miine, despre cine si unde nu ma lasa sa dorm…