Prietenul pompierilor

Acu’, io n’as fi adus capitolu’ asta-n discutie. Da’ daca tot m-o turnat sor-mea, hai sa va zic.

Mi-au placut chibriturile, brichetele, magneziul, carbidul, spraiurile goale, brazii aruncati dupa Craciun. Tot ce putea arde, si tot ce putea aprinde un foc. Io cre’ca prima mea cumparatura-n viata asta o fo’ o cutie de “cribite”. Cu cinspe bani gasiti pe jos. Chibrituri d’alea in cutie de scindurica extrem de subtire, cu 50 bete, de Braila. Cu eticheta de hirtie lipita strimb, cu Nu Faceti Focul in Padure. Aproape niciodata nu gaseai o batista in buzunarele mele, dar chibrituri aveam. E drept ca le ascundeam in casa scarii cind ma caram acas’, finca am furat-o de la tata de citeva ori, cre’c-avea impresia ca fumez de la 4 ani. Aiurea, de-abia la sap’spe m-am apucat.

E drept c-am dat si citeva rateuri, sor-mea se referea la faptul c-am aprins hirtia de buda in WC-ul de servici, eu stind pe buda pe-ntuneric, sau, ma rog, la lumina chibritelor…

Mai nasol a fost cind am dat foc la ghena de gunoi, si s-a extins la gardul depozitului de lemne si carbuni ce era atunci pe strada Baader, in spate la Izometal Confort de acum. De fapt nici ala n-a fost un rateu asa mare, ca doar pompierii militari is tot pe strada Baader, n-a fost mare lucru pentru ei sa vina cu toate cele trei autospeciale care le aveau. Si cum balconul nostru dadea exact spre ghena de gunoi, din punctul meu de vedere a fost chiar interesant.

Cind am mai crescut am invatat sa fac petarde cu miniu de plumb, pistoale cu injector de tractor, provocam explozii cu cutii de conserve cu apa si carbid, “comete” cu suruburi cu fosfor in piulita, napalm din benzina si detergent, aruncatoare de flacari din sprayuri gasite in gunoi, etc, etc. As putea scrie un manual cu chestii care bubuie, ard sau fumega (fumigenele din filme foto sau mingi de ping pong rulz!). Iar la liceu, sper ca va inchipuiti ca am ajuns maharul cu pregatirea premilitara, zeul ce distribuia locurile in taberele militare si responsabilul cu tragerile cu pusca Geko de calibru redus. Ca o paranteza in paranteza, si-ar fi dat colegii mei si rinichiul drept ca sa-i nominalizez “instructori”  adica aia care aveau grija ca elevii intinsi pe burta pe foile de cort sa tina pusca indreptata unde trebuie, le aratau(elevelor mai ales) pe unde sa se uite si pe ce sa apese, timp in care ei se holbau in voie in decolteele lor. Plus dreptul ca la sfirsit sa raminem sa terminam munitia netrasa. Mai acum citiva ani a gasit maica-mea intr-un sertar doua cartuse de Gekko, si mi le-a aruncat…

Da’ parca era vorba de chibrituri, nu?

A, si am uitat sa va zic, io am un nume ce are legatura cu focul… asa ca sa nu se mire sor-mea c-am fost piroman. Ca ea a renuntat la el cind s-o maritat e treaba ei, io-s mindru de ce nume port 🙂

Dracu’ nu doarme, se zice. Asa ca intrind eu la facultate, (din prima si contrar tuturor pronosticurilor celor care in martie – aprilie se rugau de mine sa ma apuc odata de invatat) am avut dreptul la un stagiu in armata redus de 9 luni, la pompieri in Portul Constanta.

Pui dracul paznic la lada cu tamiie? Bineinteles ca nu, si m-am bagat voluntar pentru parasutisti. La Caracal. Ihi, a ajuns moldoveanul si in orasul cu cele 7 minuni…

Asta-i alta poveste, o las pe alta data…

De pe blogul lui blo am sutit clipul de mai jos, kidu’ ala are un Zippo aprins in mina!

http://www.youtube.com/watch?v=Jg7XN3aPx4Y

Miine, sa nu uitati sa reveniti, sa aflati ce-am uitat eu…

L.E. Si fiindca-mi plac pompierii, n-am ratat ocazia sa ma pozez cu o asemenea bijuterie in Chinatown, la coborirea de pe Manhattan Bridge: