Blog

Nu de mult va povesteam de pozele facute cu “caramida” mea Zeiss Ikoflex intr-o simbata dupa-amiaza pe Wall Street. Printre pozele ce vi le-am aratat era si una facuta de Ramo prin lentila Fresnel a Ikoflex-ului.

Filmele l-am developat in zilele imediat urmatoare, insa n-am avut cum sa le trec intr-un mod multumitor in digital. Am avut insa norocul sa fac rost (nu zic cum…) de un fel de periscop, mai bine zis un dispozitiv de copiat filmele (8 sau 16mm) in VHS. Mai tineti minte videocasetele, nu? Bruce Lee, The Deer Hunter, horror-urile de doi bani sau pornachele nemtesc cu grasane si bosorogi. In fine, nu despre asta e vorba…

Cu putina imaginatie am modificat putin periscopul in cauza si acum sint fericitul posesor al unui extrem de simplu copiator de filme foto in digital. In principiu e un ecran din plexiglas mat, o oglinda pusa la 45 grade si o lentila menisc asezate intr-o cutie lunguiata patrata in sectiune.Filmul e asezat in fata ecranului mat, aparatul foto in fata lentilei, si ecranul e indreptat spre cer sau spre bec. Spre cer e perfect, fiindca lumina cade uniform pe film.

Gata cu amanuntele tehnice, io de fapt vreau sa va arat poza facuta pe film cind mi-a fotografiat Ramo aparatul.

Asta e poza facuta de Ramo:

Si asta e ce-a iesit pe film:

Scuze pentru faptul ca se incaleca putin imaginile, Zeiss-ul e facut pentru modelul vechi de filme, care erau dintr-un celuloid mai gros si aveau rola mai subtire. Trebuia sa pun o rola mai groasa. Zilele urmatoare o sa va arat si dispozitivul si inca niste poze. Mi-au iesit si cele facute cu film expirat in 1969!

Am vazut mai-nainte o poza faina pe feisbuc cu un suporter spaniol dormind pe niste trepte linga un maidanez si mi-a venit asa o idee: daca facea primaria Bucurestiului un gest de caritate si oferea spre adoptie ficarui spaniol venit ieri sa vada finala cite un catel maidanez? Un suvenir latrator de o rasa incerta, dar in orice caz mult mai rezistent decit un exemplar cu pedigree.
Scapa orasul de maidanezi si se bucurau copiii si veterinarii spanioli. Ca pe praful care-i si in Spania acum probabil ca multi parinti nu isi mai permit sa cumpere odraslelor catei de rasa, iar veterinarii s-ar bucura sa aibe o gramada de vaccinuri si deparazitari de facut…
De ce naiba nu mi-a venit ideea asta acu’ o luna?

Cine a facut armata inainte de ’89 cu siguranta a auzit si probabil perpetuat, legendarul zvon care circula printre soldati, cum ca ceaiul de dimineata era “cu bromura”.

Mi-am adus aminte de legenda respectiva ieri cind am fost sa cumpar niste Potassium Bromide de la magazinul de articole foto B&H. Mie imi trebuie chimicala respectiva  ca s-o adaug in revelator pentru a elimina incetosarea produsa de trecerea timpului pe niste filme foto care-s cel putin de o virsta cu mine.

Plictisindu-ma in metrou la intoarcere am inceput sa studiez eticheta flaconului cu KBr si m-a frapat indicatia “Not for internal use. May be harmful if swallowed”.

Adica “n-o hali ca dai de dracu’…”

Doar n-o fi asta bromura aia din armata, zic in gindul meu notindu-mi in minte sa caut un pic pe google cind ajung acasa.

Si da, cica pina in 1975 bromura de potasiu era larg folosita in medicatia umana in tratamentul epilepsiei, era bagata intr-o gramada de calmante si cel putin armata britanica se pare ca o folosea pentru a inhiba impulsurile sexuale la soldati.

Bai fratele meu, se pare ca nu iese fum fara foc! Daca in Occident algocalminul a fost scos de pe rafturile farmaciilor prin anii ’60, iar la noi in 2011, cu bromura cum o fi? Daca vesticii au  taiat-o din meniul soldatilor in 1975, ai nostri oare au folosit-o? Si daca da, pina cind?

Cica-i dulce la gust in oarecari concentratii, deci ceaiul ar fi un vector foarte bun in administrarea sa pe sestache unor gloate de pustani de 18-19 ani cu hormonii dind pe dinafara dar obligati la “privatiunile serviciului militar obligatoriu”…

Insa la cit succes avea in unitate traficul cu calendarele sexy provenite de la sirbii care veneau cu autocarele la Timisoara, ori bromura era doar o legenda urbana ori, asa cum e tot legendar ca fura si din alimente, romanul supraponderal de la bucataria unitatii militare era in stare sa fure si ratia de bromura destinata ceaiului trupetilor, lasindu-ne cu erectiile (ne)regulamentare.

Hmmm…

La capitolul poze, ma laud doar ca am vazut naveta Enterprise dupa ce a aterizat din ultimul zbor, in circa unui Jumbo Jet de-al NASA vineri seara la aeroportul JFK. Ce nu e de lauda e ca i-am facut citeva poze execrabile din mersul masinii. Combinatia de viteza, lumina slaba, teleobiectiv si drum cu destul de multe gropi nu e o reteta pentru obtinerea de poze de succes… Am avut maxim 20 de secunde la dispozitie sa scot aparatul din geanta, sa-l pornesc, sa fac un minim de reglaj de timp de expunere, focusare manuala si sa fac citeva poze. Aveam pe aparat un teleobiectiv vechi, totalmente manual, bun pentru cind ai timp, lumina, eventual si trepied. Ghinion.

Dar macar am vazut singura naveta spatiala functionala a NASA dupa ultimul ei zbor inainte de a deveni, si ea, piesa de muzeu.

[nggallery id=22]

 

A cazut guvernul. Trebuie sa ne bucuram sau sa ne gindim la zicala ” schimbarea regilor-bucuria prostilor?”

Un lucru nu mi-e clar insa: ne va- sau nu ne va mai fi frica sa dam spaga la asistenta medicala pentru o injectie cu ac nou sau la agentul de politie care ne-a prins circulind cu becul de semnalizare ars?

Pensionarii vor primi apa calda gratis (un litru de persoana, distribuit de postas cind aduce pensia), bugetarii al treisprezecelea salariu iar parlamentarii si pe al paispelea. Vom fi iar ce-am fost si mai mult decit atit!

 

De doua zile am o jucarie noua. Un aparat foto de forma si greutatea unei caramizi: primul meu aparat mediu format.  O mica minunatie tehnica nemteasca, la care totul merge… Zeiss!

E chiar un Zeiss, model Ikoflex Ia din anii ’50, atit de frumos pastrat incit mi-e si mila sa il butonez. Sa va spun ca in el era un film folosit pe jumatate,  un Ansco All Weather cu data de expirare 1963? Si ca alaturi de el am un exponometru din ala “de neam prost” cum foloseau cineastii de la Hollywood in anii ’50? Si un mic trepied din alama? Toate chestiile astea venind cu husele aferente din piele lucioasa maro: marochinarie de lux, pe bune!

Sper ca filmul ce era in aparat o mai fi bun, cind o sa am ocazia o sa-l developez cu mina mea, ard de curiozitate sa fiu primul care vede acele poze trase de cine stie cine, cine stie unde, cu ani de zile inainte de a ma naste… (aparatul a venit din Utah)

Poate gasesc pe undeva un tanc de developat filme format 120 (vinez deja vreo doua pe ebay…) si apoi o sa decid daca filmul il developez in cafea sau clasic. Parca as merge pe caffenol cu un gram de bromura de potasiu.

Dezavantajul la camerele astea e ca filmele, chiar si expirate de mult sint destul de scumpe. Am luat un film pentru teste de la B&H, un Foma cehesc, cel mai ieftin existent, cu 4 dolari. Si fac doar 12 poze…

Iar eu cum sint omul obisnuit cu filmele cumparate la kil, care face si 400 poze pe film intr-o saptamina, va trebui sa ma obisnuiesc sa cintaresc mai mult fiecare cadru care-l trag cu caramida asta.

De fapt asta mi se pare ca este si partea cea mai frumoasa a fotografiei in format mediu si mare, la fel ca si a fotografiei pinhole: gindesti mai mult fiecare cadru, inveti sa ai rabdare sa astepti momentul propice, pregatesti pozitia optima, totul meticulos, fara graba.

Nu e o chestie pe care s-o faci intre doua apeluri pe telefonul mobil, sau pe marginea unui circuit de Formula 1.

Fata de fotografia digitala de exemplu, unde poti seta aparatul sa traga rafale de poze in ideea ca acasa poti sa stergi 99% din poze pina dai de una buna, pe care mai poti s-o si bibilesti in photoshop, aici n-ai prea multe incercari de irosit.

[nggallery id=21]