Romania este pe locul I in Europa

Un articol de-al lui Arhi mi-a adus aminte de calitatea locuintelor de la tara (si nu numai) din Romania.

Conform Eurostat, Romania este pe locul intii in Europa, ca fiind tara cu cele mai multe toalete. Fara apa.

Nu va plictisesc cu prea multe date statistice, daca vreti datele pe fiecare tara in parte le gasiti aici. Ideea este ca noi avem de 10 ori mai multe bude in fundul curtii decit media europeana. Pe care medie e inutil sa spunem ca tot noi, romanii, o stricam. In 2011 38,7% din gospodarii romani se cacau in fundul curtii. O scadere importanta insa fata de anul 2007, cind nu mai putin de 44% de Homo Carpaticus se stergeau la cur cu patratele de ziar pastrate infipte in cui in cabina de lemn aflata nu de multe ori la citiva metri de fintina… Scaderea in procente o fi din cauza crizei?

Later edit: am vrut sa pun si o poza cu o buda de la tara, dar mi-am dat seama ca e inutil: nu cred ca este vreun roman care sa nu stie cum arata….

Mai o statistica: se pare ca Satu Mare e judetul fruntas: 65% din locuintele de acolo nu au baia racordata la apa…. Sa nu-ti vina sa te caci pe tine cind citesti asa ceva?

 

New York 2012 in alb-negru

Probabil majoritatea celor care viziteaza blogul stiu ca sint un fan al aparatelor de fotografiat, fie ca sint digitale, fie ca sint cu film. Anul asta n-am carat cu mine in America decit credinciosul meu Olympus e-620, caruia in cele 6 luni new-yorkeze i-am adaugat pe linga niste obiective (la vreo 10 kile…) si niste aparate pe film. Ce am mai dus cu mine in America pe linga digitalul Oly: cam 50 metri de film alb-negru, caruia i-am mai adaugat acolo inca vreo 30. Zic metri, dar de fapt au fost feets, fiindca filmul la bulk e taiat la 100 picioare. Multumita tancului de developat Rondinax, dupa ce am folosit filmele, le-am si developat singur tot acolo, iar intors acasa am inceput sa le scot pe hirtie si/sau sa le fotografiez digital. Cum sint de principiul ca nu s-a inventat apa calda in ultimii 10-15 ani de cind cu digitalele astea si cu scannerele de filme, am preferat sa-mi construiesc singur cite un sistem (de fapt am 3…) de tradus filmele din analog in digital. Un sistem e rudimentar rau, dar ma ajuta la filmele de 120 si nu pot sa-l folosesc decit cu nikonul lui Ramo, Oly al meu scoate din el doar poze cu virgula, adica neclare, iar celelalte doua sint unul pentru vechiul meu Panasonic Lumix – care e pensionat deja si unul pentru Oly care desi e cel mai avansat tehnologic dintre toate trei are neajunsul ca pozeaza doar cam 50% din cadru. E un factor de crop de 1/2 la adaptorul pentru obiectivele manuale, dar asta e! De fapt lipsesc citiva milimetri din cadru pe fiecare latura iar in imaginea digitala apare granulatia filmului putin mai mare: la filme de ISO100 se vede ca si cum ar fi ISO 200 sau 400. Sincer sa fiu, sint foarte mindru de “trompa de elefant” si de constructia gen Lego pe care am reusit sa o alcatuiesc din bucati (toate componentele sint originale Olympus) pe care mi-a luat doi ani ca sa o adun laolalta.

Dar hai sa va arat niste poze. Unele din ele sint facute cu un aparat de buzunar Olympus XA, altele –  desi facute cu Olympus OM-2, OM-2N sau OM-2S – pe film expirat in 1959.

Filmele alb-negru au parfumul lor care deocamdata nu poate fi substituit de fotografiile digitale.

[nggallery id=27]

Ghicitoare

Am un kilometru de filme din vara asta facute in New York. Le-am developat acolo, acasa raminindu-mi doar sa scot pozele pe hirtie sau sa le trec in format digital.

Am inceput deja cele doua operatii, o sa va arat si voua cite ceva, mai incolo – rabdare! – dupa ce termin cu cele “de familie”.

Astazi dupa-masa am fotografiat cu Oly-ul digital niste negative si un cadru facut in Central Park – un detaliu de fapt – mi-a atras atentia. Adica privind poza m-am gindit ca seamana cu cineva. Va arat poza, si va intreb: voua cu cine vi se pare ca seamana? Raspunsul vi-l dau la sfirsitul saptaminii…

Bafta!

New York – Timisoara. Via Zurich. Mai bine ar fi fost via Tanger

Probabil cea mai putin inspirata alegere pentru o escala pe drumul de intors din New York spre Timisoara este un oras din Elvetia. Ca roman obisnuit pe vremuri sa plece la drum de 200 km cu 50 kile de piese de rezerva in portbagajul Daciei si cu minimum 20 metri de sirma – buna la toate: de la legat toba de esapament si pina la fixat sacii cu plapume primite de la bunica de la tara, savurez cu adevarat calatoriile cu avionul, cu atit mai mult daca sint si condimentate cu escale. Datorita escalelor am vizitat Barcelona in ianuarie iar zilele trecute Zurich. Altfel, neam de neamul meu n-ar fi pus piciorul pe acolo. Bine, exagerez un pic: neamul meu cel romanesc si-a dovedit fara exceptie prezenta si in Barcelona si in Zurich. Ma refer la varianta bronzata, desigur! E ok si asa, cu cit mai multi afara, cu atit mai respirabil e aerul inauntru!

Revenind la Zurich si cele citeva ore petrecute acolo intr-o superba duminica de septembrie, ziceam ca nu a fost cea mai potrivita alegere pentru cineva plecat din martie din Romania. Obisnuit deja cu modul american de viata dupa trei sejururi de cite 6 luni, privesti Europa cu alti ochi.  Sa fie clar de la inceput: Romania nu e Europa. Fara semn de exclamare, nu e nimic de mirare aici. Din pacate. Din fericire, nu inca! Aici am pus semn de exclamare, fiindca sperante sint ca totusi cindva, mai devreme sau mai tirziu va fi si la noi, Europa.

Sa ma explic: venind din America – unde e ritmul trepidant de viata, zimbetul profesional e pe fata tuturor celor carora li se pare ca ar putea cistiga un dolar de pe urma ta, tara fast food-ului si a cafelelor de jumatate de litru baute in fuga la volan, in metrou sau in lift,  spre Romania –  unde lumea merge incet, cu capul in pamint fiindca nu are unde si de ce sa se grabeasca, escala in Elvetia nu este o treapta intermediara logica in drum spre Romania. Adica tranzitia de la stilul american spre cel romanesc nu are modelul elvetian undeva “intre”. Incepind cu punctualitatea – vorba aia: de ceas elvetian – a trenurilor care ne-au dus de la aeroport in oras si inapoi, continuind cu multimea de oameni din restaurante si terase si terminind cu cheiul si podurile inchise circulatiei publice pentru o actiune legata de  protectia mediului: curse de biciclete, automobile electrice, jucarii solare sau vehicule cu pedale. Iar peste toate acestea o curatenie cum credeam ca doar in Germania (si Croatia) exista (stiu ca sora-mea va avea de obiectat aici, ca si Spania e curata: da, dar nu la nivelul Elvetiei!).

A fost o experienta foarte faina, sper sa vizitez Elvetia mai in amanunt, dar socul la intoarcerea in Romania a fost poate din cauza asta si mai mare.

Pute! Domnilor si doamnelor, in Romania PUTE! Pute a gaze de esapament, pute a canalizare necuratata, pute a gunoi, pute a parfum in exces. Pute si e praf! In America pute a canalizare pe ici-pe colo, pute a parfum dupa cite o negresa grasa sau un hispanic geluit (stiu ca gelat e termenul, dar geluit, ca si cu rindeaua suna mai bine pentru mine) pute a peste in Chinatown si pute a curry (dezgustator) in zonele cu indieni. Si statiile de metrou put iar sobolanii colcaie intre sine. Dar in majoritatea timpului ai parte de aer curat. In Elvetia, ce sa mai zic? Am vazut o pustoaica aruncind un servetel la cos, dar l-a luat vintul si a ajuns pe strada. A fugit dupa el sa-l culeaga si la pus in cosul de gunoi. Unde vezi asa ceva in America, unde bizonii, ca-s albi, negri sau galbeni lasa pe podeaua metroului paharele pe jumatate pline cu gheata de ice coffee sau iced tea, deschid usa masinii si lasa ambalajele de McDonalds intre benzi sau unde trotuarele sint pavate la propriu cu guma de mestecat? De Romania nu mai zic, e suficient sa te uiti la malurile oricarui riu si vezi gunoaiele aruncate de Homo Carpaticus.

Da, deci pute Romania. Pute cum putea in Tanger, orasul african geografic cel mai apropiat de Europa fiind, de partea cealalta a Gibraltarului. Din punctul asta de vedere cred ca acomodarea cu Romania ar fi fost mai usoara daca veneam spre casa cu escala in Tanger.

Si, cum sa nu te simti ca acasa in Tanger, cu toti berberii aia care conduc Loganuri? Ca doar  Dacii produc si ei…

Petele inchise la culoare de pe trotuar sint guma de mestecat.

Fiindca poza e prea mica, mai jos aveti doua detalii…

Zurich.

Citesti si te crucesti (2)

Ar fi de ris daca n-ar fi trist: “Doua carute s-au ciocnit frontal, marti, pe un drum drum national din Vaslui. Un barbat in varsta de 27 de ani a fost transportat in stare grava la spital.

Potrivit cercetarilor politistilor vasluieni, accidentul a avut loc pe fondul nedotarii corespunzatoare a celor doua carute pentru a circula pe timp de noapte si ambii carutasi consumasera bauturi alcoolice.” De pe ziare.com.

Morala: dar cu calul ce-ai avut?

 

Manhattan Bridge ballet si wedding pictures a la paparazzi

Duminica dupa-amiaza. 40 grade la umbra. 2 balerine, un balerin si un fotograf pun de o sedinta foto in parciuletul de la piciorul lui Manhattan bridge. Ca un ciine vagabond care nu rateaza ocazia cind macelarul nu e atent si ia in bot un sir de cirnati, am pus si eu rapid un teleobiectiv pe aparat si de pe o banca de unde o asteptam pe Ramo sa vina cu o sticla de apa (caldura mare, monser, Caragiale zice bine!) si am profitat de spectacolul gratuit al celor 4.  Un pic in stinga, doi miri durdulii se pupau cu foc sub privirea atenta a altui fotograf. Saracul mire la sfirsit arata ca un cirnat fiert. Dar fericit. Asa ca am facut poze si unora – balerinilor, si altora – mirilor.  Cind a venit Ramo cu apa io tacaneam de zor din aparat de o fi crezut gagica ca m-am tacanit la cap de la caldura. Si cind zic caldura mare, ca argument suprem, ieri a fost prima data in 11 ani cind am vazut-o pe Ramo ca bea apa ca o foca, ea fiind mai camila de felul ei cind e vorba de frecventa la baut lichide. Un litru jumate in doua ore!

[nggallery id=26]