Blog

Nu-i un an de cind e Robu primar si deja mi-e dor de Ciuhandu. Asa neras, grasut, cu camasa descheiata la git si mereu jovial a reusit sa fie primar atit cit a vrut. Desi dintr-un partid defunct, fara pile la Bucuresti a reusit sa ne faca sa credem in el, si de multe ori nu ne-a inselat asteptarile. Nu uit decizia lui de a se pisa contra vintului de la Bucuresti, atunci cu decizia de a asfalta in loc sa plombeze o strada distrusa (strada Polona?) dupa 1 decembrie, cu riscul de a fi dat in judecata pentru irosire de fonduri. Si a avut dreptate si asfaltul a tinut.

Dar Ciuhandu n-a mai vrut, si ne-am trezit pe capul nostru chel cu robul lui Dumnezeu (si al mai cui?) Robu, cu-al sau par vopsit pe post de tichie de margaritar.

Si viata in oras a devenit deodata mai interesanta.

La jumatate de ora dupa ce a inceput sa ninga prima oara dadeam note foarte bune celor cu deszapezirea.

Vom scufunda 2 milioane de euro in Bega, sub forma de jeturi si lumini colorate, asta dupa ce era cit pe ce sa cumparam epava arsa a Pelicanului. Apropo: cum naiba plantam fintini arteziene si reflectoare intr-un canal navigabil?

Demolam acvariul din Piata Operei doar ca sa mutam restaurantele in parcuri, renuntam la Telpark pentru Timpark ( o intrebare: cit il va costa parcarea pe strainul care nu are telefon mobil cu cartela romaneasca?), instituim taxa de smecher pentru toate babele si toti mosii care au cite o pisica sau catel, de o valoare mai mare decit impozitul pe un BMW 316, dar trimitem politia sa aiba grija ca nu cumva tiganii parcati pe locurile DGA (Directia Generala Anticoruptie) sa fie inoportunati cu vreo amenda in ritualurile lor stramosesti ale inmormintarii cu limuzine.

Dam jos antenele de sirbi de pe bloc pe motiv ca sint pericol public (antenele sau sirbii?) dar ne pica zilnic tencuiala in cap de pe cladirile din centrul istoric si nu numai. Amendam gospodinele care-si scutura cearceafurile pe balcon dar masinile parcate ampulea nu le mai ridicam. Ca poate-s ale cuiva …, mai stii?

Nu mai aducem tramvaie noi, ca le peticim la Pascani pe alea aduse de Ciuhandu din Germania.

Nu ne mai ajunge stadionul lui Poli, vrem sa mai facem inca unul, linga el! Ca o paranteza, stadioanele nu sint destinate sportului de masa, asa cum ni se prezinta atunci cind sintem taxati pentru constructia lor, ci sint un rezervor nesecat de bani din bilete, dar citi din banii aia ajung in pusculita orasului? Nu exista alta logica pentru construirea unui stadion cu 50.000 locuri pe scaune, si unde fac sport doar 22 jucatori. Si asta intr-un oras a carui echipa de fotbal e sub orice critica. De douazeci de ani! De ce nu face 30 de sali de sport si bazine de inot de banii aia? Cine vrea sa joace fotbal o poate face si pe tarla. Sau in spatele blocului…

Vechiul pasaj subteran pietonal din Piata Operei, care a stat inundat ani de zile acum vrem sa-l prelungim inca 100 metri si sa-l facem pasaj subteran auto. De-abia s-a reusit cu injectii stoparea scufundarii fundatiilor Operei si Rectoratului, Muzeul Banatului inca nu e consolidat si ne jucam iar, si mai periculos, cu apa freatica.

Centura orasului ramine cum am stabilit: neterminata, pina s-or gasi si bani, coada la semaforul de pe Popa Sapca va fi tot de la mall pina la Punctele Cardinale, jazz festivalul de la Garina il ingropam, la fel si galeriile Helios, pe motiv ca primaria nu e vaca de muls pentru cultura. O fi vaca de muls pentru altcineva.

La final: stie cineva cu cite orase ne-a infratit Ciuhandu? Cred ca nici el nu mai stie. Robu? Poate cu Strehaia ne va infrati…

Ciuhandu hai ‘napoi!

[nggallery id=35]

Ma distreaza scandalul carnii de cal din ultimele saptamini. Acum nu se mai zice mai nimic de Romania, in afara de pachetele alea de “vrabioara de vita” gasite la tarabele din Bucuresti, ci apar tot felul de stiri din Germania, Polonia, Slovenia, Liechtenstein, Franta…

Daca as fi adeptul teoriei conspiratiei as zice ca iluminatii aia care ne-au bagat Codex Alimentarius pe git acum vor sa ne faca si sa mincam carne de nechezol, impotriva vointei populare.

Acu’ treij’ de ani Ceausescu ne facea sa bem naut cu aroma de cafea, acum douaj’de ani companiile de sucuri au inceput sa ne bage piure de mere ca fiind baza la orice alt suc natural de fructe, companiile de lactate ne fac sa inghitim bucurosi iaurtul facut din guar, xantan, faina si alte cacaturi, unul mai “sanatos” ca celalalt, cele de mincaruri concentrate ne vind fulgi de piure de cartofi in care cartofii sint ultimii pe lista de ingrediente, vinotecile ne vind Grasa de Cotnari facut la Arad sau whisky scotian facut in Egipt. Sa nu uitam puii cu care ne hranim copiii, a caror carne plina de hormoni face ca fetitele sa intre la pubertate cu citiva ani mai devreme, sushi-ul facut din pesti de care nici un japonez n-a auzit vreodata sau marul pline de pesticide, de care viermele nici nu reuseste sa se apropie ca a si dat ortu’ popii. Nimic nu e ceea ce pare.

Comparind cu toate astea infractiunea facuta de intermediarii care cumpara carne de cal de la abatoare cu 1 euro kilul si o eticheteaza ca fiind vaca si o dau mai departe cu 3 euro e o mica gainarie. Intr-adevar: e de condamnat faptul ca platesti un lucru si primesti altceva, dar si mai condamnabil mi se pare sa ti se scrie pe eticheta ca produsul x contine E-ul y dar nu te avertizeaza nimeni ca e cancerigen, sau ca hormonii din ceafa de porc (apropo: e adevarata legenda urbana ca angajatii de la combinatele de porci se feresc de ceafa la gratar ca dracul de tamiie, pe motiv ca in ceafa se injecteaza porcii?) ne fac si pe noi sa ne ingrasam tot ca porcii, sau ca o banala piine de 500 grame contine deja toata sarea pe care ai voie sa o inghiti intr-o zi?

In concluzie: decit sa fiu mintit cu reclame in care sa-mi se spuna ce bine face la digestie Biffidus Essensis din iaurtul vostru facut din faina de soia cu lapte praf expirat si tot felul de geluri, sau cit de bun e medicamentul ala minune care invinge gripa cu doar 10 pilule, insa nu ma avertizeaza nimeni ca imi face ficatul praf, mai bine ma duc sa cumpar o fleica cinstita de cal! Fiindca atit timp cit n-a fost cal de curse, sint sigur ca nu l-a dopat nimeni ca sa creasca in 42 zile cit altii intr-un an.

Vrabioara de vita era de fapt ciozvirta de cal… Chiar si “vrabioara de vita” suna ca naiba!

 

Cred ca fiecare din noi si-a pus intrebarea din titlu cel putin o data. Eu chiar de mai multe ori, avind in vedere hobby-ul meu: colectionatul de bani vechi. Cea mai sigura metoda, cu acizi si pilirea unui colt al obiectului inseamna de multe ori (iar in cazul numismaticii: intotdeauna!) distrugerea obiectului respectiv. Mie cel putin nu mi-a venit niciodata ideea sa ma duc cu o moneda despre care credeam ca e din argint, sau cu o moneda despre care mi se spunea ca e argint dar aveam dubii, la bijutier, ca acolo sa fie pilita (pentru a se vedea daca nu e doar vorba de o poleiala) sau turnat acid – care chiar daca e vorba de metal nobil, tot lasa urme dupa folosire.
O metoda simpla si la indemina oricui poseda o balanta electronica de buzunar (10 dolari pe ebay…) din aceea care ne da si doua zecimale dupa virgula (sutimi de gram), o bucatica de ata de cusut si un pahar cu apa, este urmatoarea:
Sa zicem ca am mostenit de la bunica un inel si nu stim daca e din argint sau doar alama argintata.
Mai intii cintarim inelul in modul simplu, asezat direct pe talerul cintarului. Sa zicem ca are 3,93 grame. Scriem valoarea pe o hirtie, ne va trebui putin ma incolo. Luam inelul de pe talerul cintarului si in locul lui punem un pahar de plastic de unica folosinta si turnam incet apa in el pina cind nivelul apei e suficient de mare incit sa putem scufunda complet inelul in ea si greutatea totala apa + pahar e o cifra rotunda: sa zicem 80 grame. Lasam paharul cu apa pe balanta.
Legam inelul cu un fir de ata de cusut si il scufundam in paharul cu apa, tinindu-l de ata avind grija sa fie complet acoperit de apa si sa nu atinga nici fundul si nici peretele paharului. Si citim valoarea indicata de balanta. Sa zicem ca e 80,39g. Asta inseamna ca inelul bunicii are un volum de 0,39 centimetri cubi. Cautam pe net densitatea argintului si aflam ca este 10,49 g/cm3.
Inmultim valoarea 0,39 cu 10,49 si ne da 4,09. Deci daca inelul ar fi din argint pur ar trebui sa aiba 4,09 grame. Cum in mod normal argintul in bijuterii are un titlu de 925 sau chiar 835, faptul ca inelul nostru are doar 3,96 grame nu trebuie sa ne sperie, e mai usor datorita faptului ca cuprul cu care e aliat argintul are o densitate mai mica.
La fel si la obiectele din aur, densitatea lui (la 24k) este de 19,32 g/cm3 (aproape de doua ori mai dens decit argintul) si ceva mai mica daca e vorba de 18k, 14k, etc). Destul de simplu se poate determina si densitatea aurului de 18k: 15,16g/cm3. Se observa ca si la 18 karate aurul e mai dens decit argintul (15,16g/cm3 e inca mult mai mare decit 10,49g/cm3) si chiar si la 14 karate (intre 12,9 si 14,6 g/cm3), deci un obiect din argint aurit cade lejer testul pe care l-am explicat mai sus.
Aviz: daca aveti pe acasa medalii masive gen : 75 ani de Cruce Rosie in RSR, sau 6 ani si trei luni de la colectivizarea agriculturii, nu le zgiriati cu cuiul ca sa vedeti daca sub stratul de poleiala e argint (odata m-a intrebat unul daca e posibil cumva ca medalia lui, din alama argintata si cu poleiala dusa pe la colturi de se vedea galbenul alamei, sa nu fie din aur argintat (!?!). Pe ideea otelului zincat omul si-o fi zis ca poate cineva arginteaza aurul… Poate…

Mai jos va dau o lista cu densitatile unor metale (in grame pe centimetrul cub):

Alama, diverse aliaje: intre 8,44 si 8,73

Alpaca: 8,7

Aluminiu: 2,5-2,77

Argint: 10,49

Aur: 19,25

Bronz, diverse aliaje: intre 7,6-8,8

Fonta: 7,6

Oteluri: 7,85-8,7

Platina: 21,45 (e cel mai dens metal uzual)

Plumb: 11,34

Cupru: 8,9

Staniu:7,3

Titan: 4,43

Aliaj Plumb-Staniu: 7,39-9,8

Zinc: 7,13

Ieri am pus poze din Fuengirola, Malaga, Tanger, Gibraltar, Barcelona, Timisoara, New York. Azi: inca citeva din New York, Zurich, Bucuresti si pomul! Pomul ala de undeva dintre Pitesti si Slatina. Pomul pe care l-am pozat prima oara in ianuarie 2010 cind ma intorceam de la Bucuresti bucuros cu viza-n pasaport, aparitie singuratica pe un cimp acoperit cu zapada. Aia e una din cele mai bune poze ale mele, mi-a fost imagine de background pe doua calcuatoare. Cred c-am pus-o si pe aici pe undeva…

[nggallery id=34]

Stiti ce se intimpla pe vremuri daca-i furai unui sultan haremul? Au aflat pe pielea lor cavalerii-corsari ai Ordinului de Malta care in urma unui raid, in 1644, au pus mina pe un convoi de nave otomane ce veneau de la Alexandria in drum spre Constantinopole. Pe corabiile respective se afla o parte a haremului sultanului Ibrahim I, femeile intorcindu-se acasa la sotul comun dupa obligatoria vizita la Mecca. Cavalerii maltezi au dus prada femeiasca in portul capitalei Cretei, Candia (azi: Heraklion). Domnul sultan, infuriat ca orice sot caruia i s-au furat nu una, ci mai multe neveste, a trimis urgent 60.000 ieniceri si spahii sa-i aduca muierile inapoi. Doua localitati cretane,  La Canea (azi Chania) si Rettimo (azi Rethimno) au cazut repede in miinile turcilor, dar capitala Candia, asediata in 1648 a rezistat desi turcii au spionat trei luni apararea orasului si i-au taiat alimentarea cu apa. Si a rezistat, si a rezistat Candia asediului nu mai putin de 21 ani! S-au implicat in aparare venetienii, francezii, maltezii, Papa, in fine cam tot ce putea pluti si cara o teava de bronz numita pe atunci tun si care avea pinze si un steag cu cruce, floare de crin sau alt simbol catolic. In cei 21 ani au fost o gramada de batalii navale, cistigate cind de venetieni, cind de otomani, bombardamente, tradari (un colonel venetian, inginer militar, a dezertat in 1667 la turci cu planurile fortaretei), accidente (nava vice-amiral a flotei franceze, La Thérèse,  un supership de 900 tone, cu 58 tunuri si echipaj de 350 oameni a explodat), aruncind in aer totodata si moralul aparatorilor si a fortei expeditionare franceze trimisa sa scoata cetatea de sub asediu. Care francezi si-au si adunat restul jucariilor si s-au intors la balurile si focurile de artificii nepericuloase de la curtea lui Ludovic al paispelea, lasind pe cei 3600 venetieni sa se descurce cum pot cu turcii. Care venetieni s-au descurcat pina la urma, predind orasul otomanilor, acestia din urma lasind crestinii sa plece cu orice bunuri au putut lua cu ei. In schimb le-au mai si dat venetienilor inapoi trei insulite fortificate de linga Creta, strategice in apararea comertului pe mare in zona.

Ce ma enerveaza pe mine e ca n-am reusit sa aflu nimic de soarta haremului si probabil ca nici n-a mai contat ce s-a intimplat cu bietele femei dupa ce sultanul insusi a predat bocancii in 1648 fiului sau, Mehmed al patrulea. A mai contat doar lupta, ce a mai continuat 17 ani… rezultind la final cel mai lung asediu din istorie!