Eu o duc, nu “ei”.
Primavara 1987. Benzina pe ratie, intre 2o si 33 litri pe luna. Totusi am atita cit s-o duc pe gravida de sora-mea pina la unchiu-meu la servici ca sa-i rezolve un permis CFR. Cea mai inteligenta membra a familiei facea naveta la Otelu Rosu in al doilea an de stagiatura.
Am recitit fraza dinainte, si vad ca am scris bine “la servici” si nu la “locul de munca”. Fiindca fratele cel mare al mamei era ceva sef la Militia TF. Cred ca destul de mare, din moment ce nu l-am vazut cu gradele pe umar decit cind a venit odata Ceausescu in Timisoara si s-a tras la tol festiv. Ca o mica paranteza, el avea numarul la masina 2 TM 416 iar eu 2 TM 418. Ca sa stie tot gradatu’ ca e masina de neam de militian.
Urc eu Dacia pe trotuar acolo vis-a-vis de Vama 2 de la Gara, unde era si semn de oprire interzisa cu exceptia MI (detaliu important!), sor-mea coboara, eu ramin. Nu-mi pria atmosfera dinauntru, am fost odata la unchiu-meu si in “biroul” de linga il batea adjunctul lui pe un mecanic de locomotiva sa recunoasca cita motorina a furat. Prefer deci sa atirn sprijinit de aripa masinii, bombindu-mi pieptul in noua mea scurta de piele de IRP cu mineci detasabile privind la picioarele navetistelor ce se grabeau la tren. N-am avut parte de prea multa priveliste, ca pe poarta ies doi smecheri in civil, unul se opreste sa aprinda o tigara, ma observa ca sprijin 418-le si ma cheama cu degetul:
– Ba, ia fa-te-ncoa’!
– Io?
– Da, mai repede!
– Ce doriti?
– Tu vezi ce scrie acolo? Arata stilpul cu “oprirea interzisa”
– Da, stiu. Oprirea interzisa cu exceptia autoveh. M.I. am citat eu din memorie inclusiv textul placutei de sub semn.
– Tu-ti bati joc de mine?
– …
– Actele!
Ii dau buletinul.
– Ia hai cu noi inauntru sa vedem ce-i cu tine!
– Da’ ce-am facut? Lasati-ma in pace!
– Vedem noi ce-ai facut. Si-mi ia prin surprindere mina si mi-o suceste la spate. Ma duce pe alee, trecem de ghiseul ofiterului de servici, ei normal, eu aplecat la 90 grade, deschide grilajul de la scari, facem dreapta pe coridor si ma baga intr-un “birou”. Ma aseaza pe un scaun, imi departeaza picioarele pe dupa picioarele scaunului si imi duce si a doua mina la spate. Gealatul lui umbla intr-un dulap din ala metalic, fiset.
– O sa va para rau, zic eu cam ragusit.
– I-auzi ma, ride ala de linga mine, ne ameninta!
– Las’ ca-i trece, zice al doilea.
Se deschide usa si intra unchiu-meu:
– Icsulescule ce faceti aici?
– Un suspect, toarsu colonel!
– Ma, asta-i nepotul meu, dobitocilor!
Ala de la dulap a scapat catusele pe jos.
Ala de linga mine: mai baiatule, tu stii ca am glumit si noi!
Sora-mea din usa: ce va legati de frate-meu? Si catre unchiu-meu: mama o sa fie foarte fericita cind o sa auda!
Si mama a fost intr-adevar “fericita” . I-a dat un telefon si i-a zis ca pina nu are la el decizia de transfer a respectivilor nu are ce sa-i mai sune la usa. Iar cum unchiu-meu venea la masa cel putin de doua-trei ori pe saptamina la noi (ca el locuia in Arad) normal ca n-a renuntat la o masa calda pentru doi dobitoci (ca sa-l citez) de locotenenti majori.
Pe unul l-a trimis de unde a venit tata, in Botosani si pe celalalt parca la Pascani. Rotatia cadrelor scria pe decizia care i-a aratat-o lu’ mama.
Norocul a fost ca sora-mea chiar iesea pe alta usa cind io intram impins de tovarasii aia si s-a intors dupa unchiu-meu. Ca altfel asa mi-o luam…
Miine, despre Razbunarea Atheneului Roman…
:)) asta chiar e comica! foarte comica! stiam eu ca e bine sa ai rude prin chestiile ce poarta MAI pe masini. are si treaba asta avantajele ei!
iar sora ta… fara doar si poate, omul potrivit la locul potrivit.
Asa isi manifestau ei frustrarile si ne aratau noua cat de puternici sunt.
Dinn cauza unor astfel de militieni am eu o problema cu autoritatea.