Aprilie 1990. Simbata dimineata. Soare, cald si coada nu prea mare la vama la Nadlac. Inca n-are tot neamul lui Homo Carpaticus carnetel din ala verde cu stema RSR si titlul pompos “Pasaport” pe coperta. O duc pe soacra lui sor’mea la Budapesta la rude si pe mine la Henriette. Itinerariul e simplu, tanti Rozalia ramine in Csepel in sud, si io fac halta in nord, linga Florian Ter.
Dar stam 2-3 ore la vama. Intram in criza de timp, fiindca tanti Rozsi tre’ sa prinda un autocar spre Balaton. Trec de vama, nu mai pierd timpul si calc Dacia pe coada. Aproape 130! Ma rog, unde e posibil deoarece autostrada incepea doar cu 40 km inainte de Budapesta.
Ajungem la timp totusi, bagaje jos, saru’mina si distractie placuta, hai la Henriette!
Insa stind atit la vama, am terminat acolo termosul cu cafea. Treisfert de litru. Si-mi cam vine la buda. Ma rog: nu “cam”, ci foarte tare. Ungurii aveau deja in 1990 doua probleme: una cu locurile de parcare si a doua cu noi si ferfi. Nu cu noi, romanii, ci cu placutele de pe bude. Scria “noi” pe o usa si “ferfi” pe alta usa. Tineam minte ca la prima experienta intr-un restaurant, avind o problema lichida similara am intrat la nimereala pe o usa, si am iesit rapid din cauza tipetelor. Se pare ca “noi” a fost scris de “ele”…
Deci exclud varianta cu cautatul unui restaurant dotat cu pisoarul impus de lege si decid sa caut o toaleta publica. Dau zece forinti dar stiu sigur ca intru pe usa care trebuie.
Conduc eu asadar mai mult cu ochii dupa un loc bun de pisat, si vad o statie de metrou. Ha ha!! Yes!!! Stiam eu de la Moscova, Kiev si Leningrad ca in statii exista toalete publice. In fata ei statie de autobuz, in rest numai masini parcate bara-n bara. Parchez in capatul alveolei, pun avariile si intru in statie. Iau bilet, ca altfel nu se poate si cobor pe peron. Cool, se vede ca rusii nu-s un model pentru unguri, ei nu si-au facut pisatoare in statii!
Vine metroul. Desi aveam exces de cofeina in creier se pare ca judecata mi-era afectata de vezica. Asa ca iau metroul in speranta ca la statia urmatoare pot sa scutur trandafirul. Si in definitiv, de aia platesti biletul de metrou, nu? Ca sa te plimbi cu el.
Dar urmasii lui Attila cind fac un lucru, il duc pina la capat. Deci nici in statia urmatoare nu era buda.
Urc scarile, dau geana de jur-imprejur (ma credeti ca am scris “geoana” in loc de “geana”?) dar nimic incurajator. Transpir. Degeaba, elimin apa din alte parti ale fizicului meu, nu de-acolo de unde ma “arde”.
Ok, hai-napoi.
ð Stiti ce n-a facut moldoveanul? Hai lasati-ma cu “da, stim: pipi” ca nu la asta ma refer. Nu mi-a trecut prin cap sa retin statia unde am intrat in metrou. Misto, nu? Fiindca luind metroul urmator in directia care credeam eu ca ma duce inapoi la Dacia mea parcata ca un autobuz am ajuns intr-o statie unde neam de neamul meu nu mai fusese. Poate doar cu exceptia lui bunicu’, ca el petrecuse o iarna in ’44-’45 demolind diverse cladiri istorice in Budapesta. Da’ pe el nu-l pun la socoteala, era mort deja la ora aia deci nu-i puteam cere o directionare.
Partea buna e ca vad un santier vis-a-vis, intru cu tupeu si reglez umiditatea unei gramezi de nisip.
Plutesc! Orgasmez intelectual privind toti acei muncitori care cara scinduri, imping roabe, bat cuie si aseaza caramida peste caramida, faurind cuiburi caldute pentru cuplurile proaspat casatorite sau birouri pentru tinerii corporatisti. Aiurea! Desenez cu jetul opturi in nisip, ca un copil de 4 ani.
Revin cu picioarele pe pamint (mai-nainte ziceam ca plutesc, nu-i asa?) si incep sa gindesc cum dracu sa fac sa-mi gasesc masina. Inainte sa mi-o gaseasca ei, cei cu amenzile de parcare…
– Unde am lasat-o?
– In statie, logic, nu?
– Ihi, da’n care statie?
– Aaaa…
Realizez ca pasaportul e in masina sub parasolar. In el si suta mea de marci, banii de cheltuiala. Am doar citiva forinti in monede, banii pregatiti pentru plata toaletei. Dar iau un taxi, si fiindca nu cunosc decit 3 vorbe in ungureste ii explic laconic soferului: Szeged!
A devenit cel mai amabil om din Ungaria. L-am lasat sa ma duca spre iesirea din oras catre Szeged, l-am pus sa intoarca, l-am dirijat apoi sa refaca traseul ce-l urmasem eu cu doua ore inainte. Da, trecusera 2 ore de cind lasasem masina parcata aiurea. Ce am reusit sa inteleg din ce a zis taximetristul e ca nu cunosteam mai deloc orasul, fiindca mersesem in zigzag. Drept pentru care si cursa a costat pe masura: cam 70 marci. Am zis merci insa ca mi-am gasit masina tot acolo, si fara amenda sau roti blocate. Cica simbata nu prea se dadeau amenzi.
In fine, noi sa fim sanatosi!
Mda, asta explica de ce ma obligi sa nu ies din masina nici 2 metri fara sa am la mine pasaportul si banii. Umblu de idioata cu porcofelul doldora de de toate, ca ai avut tu experienta naspa ð
Acu’ e adevarat ca sufla omul si in iaurt. Mi se pare uneori aiurea sa car toate daravelele dupa moi, dar, si daca s-ar intampla ceva de genul, mi-ar fi cam nasol. Shit happens, asa ca e bine sa ai actele si banii la tine cand se intampla
PS: tre’ sa pove cand te-ai dat cu “strugurel”, ca e dementiala faza. Bun, n-a fo’ pentru tine, dar eu m-am cracanat de ras cand mi-ai povestit ð
Aia-i tot la Budapesta, dar in alt context, un an mai tirziu… O sa-i vina rindul…
poti sa scrii ce vrei cand faci pipi si te si scremi. unii pot sa scrie chiar si califragilisticexpialidocious ð
@ plictisitu: Sigur ca pot. Si daca-mi dai voie sa te citez, si tu poti: ” Dar iar vorbesc blah-blah si mai bine ne uitam la televizor. MTV. Si sa stiti ca nu ma cacarez pe mine, chiar e tare clipul asta, merita vazut si ascultat pana la capat” .
Pentru voi ceilalti: Ce-i intre ghilimele e din ultimul articol “Peretele meu din copilarie” al lui bored.
Dom’le, nu condamna pe nimeni pentru ceea ce si tu faci!
O sa il intreci pe Marin Preda. Mi-aduci aminte cand il citeam.
Bafta la blogareala. Foarte funny intamplarile.
He he, nu cred: eu scriu treaz!
Esti pe drumul cel bun; continua.
130 cu Dacia? Grele mai erau bagajele atunci ð Ori erau altfel facute pe vremea aia daciile. Ca eu am simtit-o ca incepe sa decoleze de pe sosea la 110-115 (Dacie 1310, an de fabricatie ’97, momentul: 2002, la coborarea de pe un pod la iesirea din Brasov; linie dreapta; ridicat incetisor, incetisor piciorul de pe acceleratie, nici nu m-am atins de frana pana n-a mai incetinit, mi-a fost prea frica). Dupa aia am stat si m-am holbat la ea din profil… geniu a mai fost ala care a proiectat-o cu forme de avion ð
Pana nu demult nu erau toalete nici la metrou in Bucuresti (bine, erau doar pentru angajati, asa ca daca eram disperata rau, ma duceam cu o mutrita de copil panicat la o tanti de la bilete si o rugam sa-mi dea voie). Insa acum toate statiile noi au toalete publice. Idee geniala, mai ales ca mie mi se pare ca daca ma mai si zguduie metroul se accentueaza nevoia ð
Asta-i fain la Dacii: urla motorul ca la un jet la decolare si cind colo de-abia ating viteza la care un BMW il bagi intr-a treia…
Eu am avut pina nu de mult o Dacie papuc diesel drept masina de servici si ma simteam la volanul ei mai invadat de adrenalina decit in Opel desi n-am reusit s-o trec de 120, pe cind Opelul ajunge lejer la 170-180. Zgomotul dubleaza valoarea masinii!
Oh, da, Dacia cu motorul “tunat” de iesea partial prin capota (se facuse nus’ ce minune sa arate “cool”). Si care turuia de te auzeam din cartierul vecin (asta nu inseamna ca si coboram in timp util). Mda, masina pe care colegii domnului refuzau in draci sa o conduca, doar omul era incantat ca “o simte” la condus, orice inseamna asta. ð
Asta a fostt misto de tot ð
Eu stiam ca e nÅ pe budele lor ð