New York – Timisoara. Via Zurich. Mai bine ar fi fost via Tanger

Probabil cea mai putin inspirata alegere pentru o escala pe drumul de intors din New York spre Timisoara este un oras din Elvetia. Ca roman obisnuit pe vremuri sa plece la drum de 200 km cu 50 kile de piese de rezerva in portbagajul Daciei si cu minimum 20 metri de sirma – buna la toate: de la legat toba de esapament si pina la fixat sacii cu plapume primite de la bunica de la tara, savurez cu adevarat calatoriile cu avionul, cu atit mai mult daca sint si condimentate cu escale. Datorita escalelor am vizitat Barcelona in ianuarie iar zilele trecute Zurich. Altfel, neam de neamul meu n-ar fi pus piciorul pe acolo. Bine, exagerez un pic: neamul meu cel romanesc si-a dovedit fara exceptie prezenta si in Barcelona si in Zurich. Ma refer la varianta bronzata, desigur! E ok si asa, cu cit mai multi afara, cu atit mai respirabil e aerul inauntru!

Revenind la Zurich si cele citeva ore petrecute acolo intr-o superba duminica de septembrie, ziceam ca nu a fost cea mai potrivita alegere pentru cineva plecat din martie din Romania. Obisnuit deja cu modul american de viata dupa trei sejururi de cite 6 luni, privesti Europa cu alti ochi.  Sa fie clar de la inceput: Romania nu e Europa. Fara semn de exclamare, nu e nimic de mirare aici. Din pacate. Din fericire, nu inca! Aici am pus semn de exclamare, fiindca sperante sint ca totusi cindva, mai devreme sau mai tirziu va fi si la noi, Europa.

Sa ma explic: venind din America – unde e ritmul trepidant de viata, zimbetul profesional e pe fata tuturor celor carora li se pare ca ar putea cistiga un dolar de pe urma ta, tara fast food-ului si a cafelelor de jumatate de litru baute in fuga la volan, in metrou sau in lift,  spre Romania –  unde lumea merge incet, cu capul in pamint fiindca nu are unde si de ce sa se grabeasca, escala in Elvetia nu este o treapta intermediara logica in drum spre Romania. Adica tranzitia de la stilul american spre cel romanesc nu are modelul elvetian undeva “intre”. Incepind cu punctualitatea – vorba aia: de ceas elvetian – a trenurilor care ne-au dus de la aeroport in oras si inapoi, continuind cu multimea de oameni din restaurante si terase si terminind cu cheiul si podurile inchise circulatiei publice pentru o actiune legata de  protectia mediului: curse de biciclete, automobile electrice, jucarii solare sau vehicule cu pedale. Iar peste toate acestea o curatenie cum credeam ca doar in Germania (si Croatia) exista (stiu ca sora-mea va avea de obiectat aici, ca si Spania e curata: da, dar nu la nivelul Elvetiei!).

A fost o experienta foarte faina, sper sa vizitez Elvetia mai in amanunt, dar socul la intoarcerea in Romania a fost poate din cauza asta si mai mare.

Pute! Domnilor si doamnelor, in Romania PUTE! Pute a gaze de esapament, pute a canalizare necuratata, pute a gunoi, pute a parfum in exces. Pute si e praf! In America pute a canalizare pe ici-pe colo, pute a parfum dupa cite o negresa grasa sau un hispanic geluit (stiu ca gelat e termenul, dar geluit, ca si cu rindeaua suna mai bine pentru mine) pute a peste in Chinatown si pute a curry (dezgustator) in zonele cu indieni. Si statiile de metrou put iar sobolanii colcaie intre sine. Dar in majoritatea timpului ai parte de aer curat. In Elvetia, ce sa mai zic? Am vazut o pustoaica aruncind un servetel la cos, dar l-a luat vintul si a ajuns pe strada. A fugit dupa el sa-l culeaga si la pus in cosul de gunoi. Unde vezi asa ceva in America, unde bizonii, ca-s albi, negri sau galbeni lasa pe podeaua metroului paharele pe jumatate pline cu gheata de ice coffee sau iced tea, deschid usa masinii si lasa ambalajele de McDonalds intre benzi sau unde trotuarele sint pavate la propriu cu guma de mestecat? De Romania nu mai zic, e suficient sa te uiti la malurile oricarui riu si vezi gunoaiele aruncate de Homo Carpaticus.

Da, deci pute Romania. Pute cum putea in Tanger, orasul african geografic cel mai apropiat de Europa fiind, de partea cealalta a Gibraltarului. Din punctul asta de vedere cred ca acomodarea cu Romania ar fi fost mai usoara daca veneam spre casa cu escala in Tanger.

Si, cum sa nu te simti ca acasa in Tanger, cu toti berberii aia care conduc Loganuri? Ca doar  Dacii produc si ei…

Petele inchise la culoare de pe trotuar sint guma de mestecat.

Fiindca poza e prea mica, mai jos aveti doua detalii…

Zurich.