Satul sa tot maninc din doua in doua zile piine veche si sa arunc cel putin un sfert la gunoi, sau sa am surpriza ca la ora 6 seara piinea mea preferata nu se mai gaseste, am tot dat tircoale in ultimele saptamini raionului cu electrocasnice. Si fiindca biznisul e la inceput, incasarile nu-s mari, am luat nu cea mai desteapta masina de facut piine (parca Rowenta), nici pe cea mai ‘no name”, ci una cu nume de casetofon de masina si cu pret de radio cu trazistori: un Kenwood. Desi bunica mea s-a nascut cu numele Morar, singurele ocazii cind am avut de-a face cu faina au fost sesiunile de clatite. De drojdie ce sa mai zic… ca nu-s drojdier nici la propriu si nici la figurat.
Dar omul in viata ajunge sa faca si ce nu se asteapta. Asa ca incarcat cu ditamai cutia cu masina de piine, cu un saculet de faina 480 luat la nimereala de pe raft din selgros, un pachet de juma’ de kil de drojdie (cre’ca-mi ajunge 3 luni: ce sa fac daca intii am luat ingredientele si dupa aia am citit ce si cit trebuie…) am intrat triumfator pe usa habitatului personal. Fiindca am fost atita timp plecat din tara in ultimii ani mi s-au tocit simturile si am venit acasa fara sa pun baiatul de la garantii sa imi prezinte continutul sau sa-mi faca o proba. Ca orice barbat evit sa cer sau sa primesc indicatii in public, fie ca e vorba de “nu stiti cum ajung la Piata Romana” sau ca e vorba de “hai nene arata-mi si mie cum merge aparatul asta”. Asa ca acasa am avut surpriza tipic romaneasca sa descopar ca unele accesorii lipsesc din cutie. O canita gradata, o lingura reglabila (!!!), o instructiune in limba romana. Fleacuri…
Roman fiind imi zic: ce plm, daca a putut fi Crin presedinte fara ca sa-l aleaga cineva, io nu pot sa fac o piine fara o canita si fara o lingurita? Prima oara am putut, dar se pare ca al de-a decis ca apa si drojdia tre’ sa fie intr-o foarte strinsa relatie de proportionalitate cu faina stia el ce stia. Si pe coaja primei mele piini, am aflat si eu. Insa cum un sut in cur de multe ori e de fapt un pas inainte, asa si esecul de inceput la mine a fost o motivatie in plus sa demonstrez ca pot sa fac pita si fara paharutul si lingurita lor. Am cintar elvetian de laborator (pentru faina) paharut gradat farmaceutic (pentru apa) si balanta de bijutier (pentru drojdie). Pai cu asa o tehnica ar trebui sa fac o pita mai (era sa zic: tare) buna ca Herdan! Cine nu stie cine a fost Herdan, rusine lui! Eu stiu.
Si am purces la a doua piinica. Brusc si dintr-o data, asta a iesit mai buna! Cu mentiunea ca parca ar mai fi trebuit sa stea vreo 5 minute la rumenit.
Avind deci certitudinea ca pasii imi sint calauziti pe cararea luminata de acuratetea elvetiana a cintarului meu si de calitatea superioara a drojdiei de Pascani (asta e-n Moldova, nu?) am purces la a treia incercare, de data asta cu mici corectii la partea de soft. Cum masinuta parca special a fost conceputa pentru un roman, adica nu poti sa-i schimbi timpii de coacere la un program nici s-o f… rogi, am smecherit-o interpolind un aluat pentru 600 grame de piine la un program de 750 grame. Ca doar is inginer si stiu regula de trei simpla de prin anul doi (bis)… Iar pane number 3 a iesit ca de expozitie! Noroc ca am avut si-un aparat foto la indemina si am apucat sa-i fac poza inainte sa bagam cutitul in ea, calda, ca hamesitii.
Si de atunci fac o piine pe zi, in fiecare zi calda, nu se mai aduna in cutia de piine nici macar o coaja uscata.
si cum fiecare chestie in lumea reala se raporteaza si la bani, stau acum si ma intreb: oare de ce cumparam noi pina acum piine cu nenumarate chimicale in ea, in loc sa o fac acasa, intr-un timp mai scurt decit mersul pina la magazinul de la colt si inapoi, si la un pret de… 4 ori mai mic? Piinea Bunicii de la Prospero (my favourite) e 4 lei la Prospero sau 4.70 lei la magazinul de la colt. Piinea mea, cu ulei de masline extravirgin si fara nici un ingredient dubios costa, cu curentul folosit cu tot, probabil vreo 90 bani. Diferenta, pe an: pretul unei saptamini in Croatia…
L.E: Cum, care biznis e la inceput? Da-i click pe reclama la Timstal de sus si afla!
heheee, omul priceput face pana si paine 🙂
multa bafta cu noua afacere!
acum ca ma gandesc, parca mi-ar placea si mie sa fac paine in casa.. mai ales ca painea nemteasca nu-i toata grozava. nu aia pe care mi-o permit eu, oricum.
Pai fa-ti, ca nu e mare lucru!
Merci pentru urare!
Deci te-ai lansat într-o facere ca pâinea caldă, de sezon 🙂 Să-ți meargă bine afacerea și să ajungi să vezi măcar jumate din lista aia anul care vine 🙂
Cât costă mașina asta de pâine și în cât timp se amortizează, ca să fie pâinica 90 de bani?
@dollo: merci de urari…
Masina e in jur de 220 lei. Faina, daca ai relatii la tara e un leu si ceva kilul. La o piine de 600g ai nevoie de 420 grame de faina si cam o juma’ de kilowatt. Drojdia: 3 lei pentru 60-70 piini. Uleiul de masline: o lingura per piine, sare: o lingurita, zahar: o lingurita. Apa: 320 ml… Aroma din casa: priceless!
Mai ai nevoie de inca un cantar, pentru tine. Cantareste-te acum si peste 6-7 luni cand se strica masina de paine. Ai sa realizezi ca mananci mult mai multa paine decat inainte.
Iti spun toate astea din proprie experienta.
Imi era frica si mie de asta. Insa deocamdata nu e asa. O piine de 600 grame (420 g faina) pe zi la trei persoane e de fapt chiar mai putin decit piinea cumparata inainte.