Copil nascut in socialism, aveam o fixatie cind eram mic: sa devin rege. Toti voiau sa fie piloti, excavatoristi sau pompieri, io rege. Nu imparat, ca acelora auzisem io ca uneori li se rapesc copii de catre zmei. Regii erau mai tari, aia se bateau cu vecinii, plecau in cruciade, si veneau acasa deghizati ca sa-l prinda pe serif ca-i braconeaza cerbii. Cind am inteles in final ca pionierii pot ajunge eventual presedinti, am descoperit banii. Cu o moneda de 25 bani luai un pahar de sifon de la cofetarie, sau o cutie de chibrituri de la tutungerie. Preferam de obicei chibriturile, ca la pompa de la colt, cind functiona, curgea o apa tare buna, bogata in fier, si nu atit de rece incit sa faci rosu in git. Cind eram in vacanta, a fi “in bani” insemna sa am 3 lei, de care luam o savarina cu 1,85 si o lamiita cu 1,25. Normal, de regula ramineam dator cu 10 bani, asta daca nu se-ntimpla sa gasesc vreo moneda scapata pe jos pe sub tejghele. Cu bancnotele stateam mai rau, rar de tot primeam una de 5 lei, alea cu vapoare in portul Constanta. Tare-mi placeau, atit de mult incit nu-mi venea sa le cheltui. Mai mari, de 10 sau 25, nici vorba. Cind s-au prins ai mei ca banii de hirtie au o prea mare valoare pentru mine, imi dadeau doar monede. 5 lei pe zi, in timpul scolii. Pe drum de la bazin spre casa aveam doua opriri: o chifla graham (35 bani) si un pahar de smintina varsata (1,50 lei) la Complexul Mare si o savarina cu lamiita la Complexul Mic (3 lei si 10 bani). V-am povestit ca am deturnat banii de fondul clasei ca sa-mi iau masina de pompieri, acum va povestesc cum am facut “jaful secolului” si-am devenit bogat. Pentru o dimineata…
Dar, inainte sa va povestesc isprava, trebuie sa explic termenul “bogat” asa cum il vedea in 1975 un copil de muncitori la o fabrica de incaltaminte, care stia impreuna cu sora lui sa impleteasca fete de pantofi cu citiva bani perechea si care, in plus, cistigase odata 50 lei la un loz in plic, bani din pacate administrati de mama. Inutil sa comentez ca dupa marele cistig la loz in plic am avut pretentia sa mi se cumpere un cal, pe care sa-l tin pe… balcon la etajul 3…
A fi bogat, deci, insemna in mintea mea sa am o hirtie de 100 lei, cu Balcescu si Ateneul Roman, din care, daca cumparai un rol Diplomat de exemplu, primeai rest una de 50 cu Cuza si Palatul Culturii de la Iasi, una de 25 cu Vladimirescu si Combinatul de la Hunedoara, una de 10, din aia rosie cu combina si una de 5 cu vapoarele. Va dati seama ca 100 lei era valoarea suprema, nu?
Chiar si la 8 ani si tot intelegeam ca un pustiulica n-are cum sa stringa atitia bani, oriciti de 10 ar lua sau oricite partide de risca sau “la perete” ar cistiga. Ca “munceam” o ora intreaga la risca si abia daca cistigam 7-8 monede de 5 bani…
Asa ca m-am hotarit sa dau o spargere. Un jaf perfect, fara complici, deci fara pericolul de a fi tradat. Ca stiam eu cit m-am chinuit s-o scot vinovata pe sor-mea cind am spart vaza de cristal a mamei jucind baschet cu niste baterii uzate… Si degeaba m-au crezut ai mei pe mine (ala micu’ nu minte) ca odata ramasi singuri ma capacea sor-mea sa-si ia revansa…
Asa ca am jefuit de unul singur sertarul in care tineau ai mei hirtiile de 100. Probabil plata ratelor sau a caldurii. Macar am fost un hot cu bun simt, si-am luat doar o suta. Cu care am tisnit afara, fluturind-o ca pe un drapel : “am o suta de lei, sint bogaaaaaaat!” Normal ca toata pustimea s-a dat pe spate, si generos fiind io (doar la virsta aia…), i-am invitat pe toti la cofetarie. Unde am reusit sa cheltui vreo saptespe lei. Dupa care au inceput remuscarile. O vedeam pe mama plecind fara mincare la servici, pe tata plecind la lucru de noapte pe jos si alte scenarii d-astea apocaliptice. Asa ca m-am intors la locul faptei si-am indesat in sertar toti banii ce-mi ramasesera. Ghinionul a facut ca restul sa fie in bancnote mici si multe monede, puse intr-un sertar in care ai mei tineau doar banii mari. Taica-meu a intrebat-o pe maica-mea ce-i cu pumnul ala de marunti acolo, ea nestiind nimic au intrebat-o pe sora-mea. Care avea bani suficienti si era oricum destul de mare ca sa ceara daca avea nevoie. A ramas juniorul de interogat:
– Mirciulica, c e-i cu aia 60 lei din sertar?
-Nu stiu… si-s 73, nu 60!
Bataia ce a urmat e de departe cea mai crincena ce mi-a administat-o taica-meu.
Faza misto e ca trece tata pe la cofetarie in ziua urmatoare si-l intreaba vinzatoarea:
– Domnu’ Misi a fost ziua lui Mirciulica?
– Nu, de ce? se mira papa.
– Pai a fost ieri cu toti copiii si-a facut cinste cu prajituri si suc…
Vine taica-meu acasa. Negru. Si-mi zice:
– Imbraca-te ca plecam in oras!
Intru in panica. Ma vad deja parasit pe cimp linga o satra de tigani sau dus la doctor la un set de injectii…
– Tati, nu mai faaac, te rog iarta-maaaa!
– Imbraca-te, am zis!
Imi inghit lacrimile si ma imbrac printre sughituri.
Mergem la Padurea Verde la “Tintarul”. Era o terasa vestita pe vremuri, ma scotea taica-meu acolo “noi barbatii” joia dupa-masa din doua in doua saptamini. El bea o halba-doua de bere eu haleam alune si trageam la tinta cu pusca cu aer comprimat de 2-3 lei (era citiva bani sa tragi o data).
Desi nu era joi, asta mi-a ramas in minte: nu era joi atunci, m-a dus la Tintarul, mi-a luat o portie de cremvursti cu mustar si m-a lasat sa trag la tinta cit am vrut eu. A fost felul lui de a-si cere scuze, un mod mult mai de efect decit orice altceva.
De atunci n-am mai umblat la banii lor niciodata… Stiam deja cum e sa fii bogat.
eu vroiam o vaca pe balcon (serios!) la etajul patru. radea de mine bunicu: “se balega in cap la oamenii care trec pe acolo”
am umblat o singura data in banii alor mei. si nu mai eram mica. 500 de mii acum 7 ani. eram disperata sa-mi iau pastile. stiu, copii astia dependenti…
a umblat si mama in banii mei… stransi tot de pe la ei, din alocatii, diverse. cand am dat la facultate la bucuresti. a venit la mine in camera furioasa, eu dormeam, mi-a tras perna de sub cap, m-a dat cu capul de tablia patului si mi-a apasat perna pe fata. si urla “unde sunt banii?” nu prea mai tin minte ce s-a intamplat dupa aia. de gasit nu i-a gasit pe toti ca erau ascunsi prin diverse locuri pe sub tapet prin camera. vreo 2000 de euro in total… de-abia ii schimbasem din dolari ca in perioada aia tocmai incepuse sa urce euro si sa scada dolarul.
Si eu am subtilizat o data 100 lei. Pentru ca imi doream f. mult o ciocolata Pinnochio. Nu pentru ciocolata in sine, pentru ca nu mi-a placut niciodata, ci pentru ca avea atasata in interior o coala mare de hirtie f. subtire, din care iti confectionai o carticica cu povestea respectiva. Ca urmare, costa 11 lei – comparativ cu ciocolata cu lapte PITIC, care era 4,25. Degeaba mi s-a explicat mie aritmetica elementara ca ciocolata cea mai buna + carticica TRAISTA CU POVESTI, adica 4,25+2=6,25. Eu nu intelegeam de ce nu este rentabila afacerea propusa de mine. Asa ca am luat eu suta, crezand ca nu va observa nimeni. Ei nu! A fost vai-si-amar de fundul meu! Pentru ca am incalcat regulile. Daca ma rugam frumos, pana la urma tata ceda la aproape orice fantezie de-a mea. Problema era – si a ramas : mandria nu imi permitea sa insist. Adica daca nu s-a inteles o data, pentru mine insemna niciodata.
Foarte frumoasa poveste, sper sa castigi tu, merita participat.
Io aveam boala pe niste maimutoi de 50 lei si pe o masina care sarea ca alea de acrobatii. Tot 50 de lei. Din fericire aparusera la librarie in perioade diferite. Oricum si pentru ’85, 50 de lei erau niste bani.
Stiu ca am strans banii de buzunar (aia pentru amandine si suc la cofetaria din Balcescu, Verona ii zice acum si chiar o recomand pentru prajiturile excelente) cateva saptamani bune si mi-am luat “uneltele”.
Sa moara ai mei de spaima. Credeau ca le-am furat sau ceva. Cand le-am explicat ca am economisit, au ramas masca. N-am fost niciodata buna la din astea, dar, daca am un tel precis, pot pune bani deoparte.
De luat banii din “rezerva” familiei n-am indraznit niciodata. Si acum ai mei inca tin bani in camera mea (is singura cu conturi la banci, astia is pe sistemul “la ciorap”) si, daca e sa am nevoie de ceva bani (ca mi-e lene sa merg la banca sau inca nu-s in cont), cer banii. Am facut destule tampenii ca si copil, dar in bani nu m-am bagat. Ma gandesc ca ma lipeau ai mei de pereti daca ii lasam fara rezerve 😀
Nici eu nu am atentat la “rezerva federala” a familionului, pentru ca nu imi cheltuiam banii de mancare.Mai bine faceam foame decat sa ii cheltui.
Ce faceam cuu ei ? Imi cumparam timbre , visam sa gasesc capul de bour, vestitul timbru…speram intr-un timp sa il gasesc in timbrele vandute la tutungerie pana m-a luat un amic al familiei sa imi arate ce inseamna colectie de timbre.M-a umblut cu colite si cu o gramada de tmbre nestampilate si mi-a explicat faza cu capul de bour.
Si uite asa am devenit afacerist 😛 am vandut timbrele avute in dublu exemplar colegilor:P
Aaaa si cu pusculita era dezastru, de sarbatori primeam 25 lei de la bunici, 25 de la unchi , si se adunau ceva banuti si prostul de mine ii bagam in purcelus, ce era mai tragic ca atunci cand descopeream un urs fain in magazin si alergam la pusculita ….era goala …avea doar marunti in ea.Cerand explicatii mi se raspundea “Evenimente neprevazute”…
tre’ sa recunosc, niciodata nu mi-am bagat nasu’/mana in rezervele familiei. de fapt, nici nu stiu unde le tineau. dar, de asemenea, nici ai mei nu si-au bagat nasu’/mana in rezervele mele/ale fratelui meu. targuri de genu’ “mami, vreau aia– bine, dar pui si tu o parte din banii din pusculita” da, se purtau, dar nu-mi amintesc de “evenimente neprevazute”. cand aveau mare nevoie de niste bani, pe care nu-i aveau si zaceau in pusculite, cereau imprumut, pe care il restituiau pe bune la salariu. mai ceva ca la banca/cec/CAR.
insa si acum ma oftic de o chestie, prin ’85-’86 un nene a sunat la usa, voia niste informatii cum sa ajunga nus’ unde (cum ajunsese el la et. 3, nu stiu). i-am zis ce si cum, prin usa inchisa (asta era consemn general, “nu deshizi la straini”, frate ce mi-am luat-o pe asta) si a lasat 50 de lei sub pres. dupa ce a plecat i-am luat. ai mei i-au aruncat cand le-am zis. aruncat pe bune, nu confiscat. era ceva bani. n-am inteles de ce, nu mi-au explicat. eram prea mica probabil.
Mi-a placut povestea ta