Insensibil

Sint un tip cinic. Ironic. Ba in anumite cazuri totalmente insensibil. Nu-s sensibil la cersetori si la reclame. Si cum deocamdata nu vreau sa va povestesc faza cu cersetorul care mi-a dat o mina de banuti, va povestesc azi cit de sensibil sint eu la reclame. Ca-i vorba de tv, cutia de posta, reclame stradale sau de pe net. Tot un drac.

Sa zicem ca vad zilnic la televizor reclama la pasta de dintinumarulunuinlumerecomandatademediciidentisti. Reclama e atit de profesionist facuta incit parca-i simt aroma, si mai un pic incepe sa ma usture limba (sper ca e un lucru normal). Chiar: va ustura si pe voi limba cind va spalati pe dinti sau e o chestie patologica doar la mine?

In consecinta, dupa ce vad de doua-trei ori pe zi reclama asta ma simt de parca as fi folosit pasta aia de dinti de tot atitea ori. Asadar dimineata sau seara (ca io ma spal doar de doua ori pe dinti…) sint deja scirbit de gustul acelei paste vazuta la televizor, si aleg sa folosesc… alta. Una a carei reclama nu se vede la noi la tv. Dar pe care pe bune ca mi-a recomandat-o domnisoara doctor stomatolog. Observati va rog ca eu zic stomatolog, si nu barbier dentist.

Urmeaza odorizantii de camera. Aia care la fiecare 10 minute trag cite un damf de flori de cimp. Sau trag cite un vint cind treci pe linga ei. Probabil ca-s paranoic, dar sincer: nu te simti urmarit cind treci pe linga o piesa de mobilier pe care sta inteligentul ala de aparat si puff! iti scapa un vint discret si mirositor? Asta-i aceiasi tehnologie pe care am vazut-o la niste cosuri de gunoi in America. Treceai pe linga ele: hopa sus se ridica capacul! Sau ca un televizor de fite vazut in apartamentul kitsch-os al unui italian, aici in Timisoara: se invirtea dupa tine, ca sa ai mereu vizibilitate maxima. Nu mi-ar trebui asa ceva nici sa-mi dai bani sa-l iau. Iti dai seama, sa lasi teveul aprins cind ai o treaba cu doamna… dupa o vreme incep sa-i scirtiie balamalele mai rau ca o dormeza veche, d’aia cu arcuri… Asa si cu odorizantele. Pai daca faci abdomene sau genoflexiuni cu ala linga tine, te-nneci, nu alta. O genoflexiune – puf un jet in nas. Inca o genoflexiune – inca un jet in nas. Ori te lasi de sport, ori iei masca pe figura.

Detergentii de rufe. Bai. sincer, io nu prea bag masina de spalat in priza. Am facut-o insa ani la rind, cind lucram in Germania. Si-am constatat ca la fel de bine “topeste” culorile si un detergent scump, ca si unul ieftin. Inca suspectez ca detergentul ieftin contine chimicale mai “diluate” asa ca daca bagi detergent in overdose (io nu-s zgircit: la spalat si la gatit aplic regula: iei ca de la altul si pui ca pentru tine) stricaciunile sint minime.

Detergent de vase. Cam aceiasi chestie ca la rufe. Nu prea spal io nici vase, dar am observat ca daca speli farfuria imediat ce ai halit din ea, si apa e calda, aproape poti s-o speli bine si cu apa chioara. Deci nu conteaza marca, culoarea sau pretul. Tot un drac!

Masini. Cind mi-am luat eu masina noua, nu existau reclame la televizor. De cind sint reclame, tot masini la mina a doua mi-am luat. Oi fi eu sucit?

Credite. Cu buletinul, sau mai rau, alea la care vine nenea si-ti aduce banii acasa. Pina acu’ citiva ani lumea ma considera masochist, stind in casa cu un frigider ZIL pe care il auzeau si vecinii de la parter pornind. Si cu o masina de spalat “automatic” productie 1982. Du-te ba la magazin si ia-ti un frigider in rate! Nope. Cind am strins banutul m-am dus si le-am luat impreuna, cu banul jos. Ma tot trimitea baiatul ala ce-si pierde timpul printre rafturi in magazin la o masa unde se faceau credite, io nu si nu. Pai cum? Platiti cash? Da ba, ce, nu-i voie?

Acu’ ma bucur: nu rate, nu dureri de cap. Ma doare la basca daca miine imi vine sa iau avionu’ si sa plec. Pe sase luni.

Bauturi. Sa zicem ca imi plac unele reclame (alea cu Costel sau cea cu Monica Birladeanu de exemplu). Dar sincer sa fiu, desi am gustat reclamele cu placere, nici nu stiu ce gust au coniacurile pe care le promovau. Cu berea, la fel. Berea pe care o beau nu are reclama la noi. Fiindca nu stiu daca ati citit ingredientele, berile laudate ca bune de baut cu prietenii la meci, la gratar sau mai-stiu-eu-cu-ce-ocazii, cu putine exceptii, sint din porumb. Aia-i bere? Nemtii au inceput sa faca berea cu mult inainte de a fi cultivati cocenii in Europa. Daca vreau porumb… imi fac o mamaliga!

Medicamente si/sau suplimente alimentare. Axioma: nu vreau sa scap in 7 zile de o raceala care trece singura intr-o saptamina. Si mai ales cu pretul distrugerii ficatului. Punct.

La suplimentele alimentare, prefer fructele. Si legumele, si telemeaua de oaie. Punct.

Ca vorbeam de telemea:

Iaurturile din reclame. Alea cu guma de guar, facute din lapte praf, cu conservanti, coloranti cica si cu omega 1, 2, 3, 4, 5, …, 99? Si cu termen de valabilitate minim 6 luni?

Io am crescut cu lapte care daca nu-l fierbeai pina la prinz se acrea si cu iaurt in borcan de sticla cu capac de staniol pus cu mina, cred. Valabil AZI. Sa zicem ca a mai evoluat stiinta ambalarii, si  acu le iau pe alea cu maxim 10 zile termen de valabilitate. Totusi in iaurt ar trebui sa fie bacterii vii. Daca le tii vii 6 luni, nu exista riscul sa apara mutatii genetice? Sau sa moara? Sau sa se imbolnaveasca? Nu stiu, nu ma risc.

Condimente. Dupa ce destul de multi ani am testat 1001 condimente, ma pot lauda ca le-am descoperit pe cele mai bune: sarea, piperul si boiaua de ardei. Uneori o nucsoara rasa de mine si niste boabe de enibahar. Dar nimic din plicurile: special de pui, de porc, de peste, de mama, de tata. Si nici Vegeta parca nu mai e ce-a fost…

La supe: daca vreau de pui, apai bag o juma de pui in oala, ca si asa costa la fel cit cuburile. De vita sau porc, idem.

Ok, pauza de publicitate!