Comentariile de la un post pe blogul lui Cabral m-au inflamat.
Mi-am zis si eu parerea:
“Hai sa stabilim un lucru: astia care scriu ca isi reneaga poporul sint de fapt niste ciudatenii pe care fiecare popor le are. In mod normal ciudatii astia stau ascunsi si tac din gura, dar cind vine cite o criza si e un pic mai greu, incep sa strige. Striga tare, chiar daca nu-i doare cu adevarat. Ziceau vreo doi ca ei nu emigreaza dar se delimiteaza de tara. Si-si fac concediile in strainatate.
Pai mai oameni buni: nici macar nu sinteti obiectivi. Va place in Grecia, ca-i ieftin si frumos. Da’ de grecii aia care dau foc la cladirile guvernamentale sau care fac greva cu saptaminile ce ziceti? Ca nici lor nu le place tara in care traiesc…
Va place o tura de shopping la Paris, da’ sa nu fie vaci si tractoare pe Champs Elysee, ca nu da bine la poza sa iti apara huiduma de nevasta cu vuitonu luat la reducere pe brat linga o vaca a unui fermier francez care blestema tara in care s-a nascut. Sau epoca in care s-a nascut. Astea-s lamentari gen Mircea Badea, cu lozinca lui de doi bani “traim in Romania…”
E criza, e greu, vin si tiganii inapoi si noi in loc sa cautam solutii nu stim decit sa strigam ca vrem sa ne caram. Sau sa raminem, da’ sa nu facem nimic. Altii sa vina sa ne scoata din cacat, daca se poate tot aia de care acu’ 2-3 ani rideam: ha., ha, uite prostii ca ne-au primit in UE. Hai la Milano la cumparaturi! Da-i in pula mea pe fraierii ceilalti!”
Am circulat destul “pe afara” – de fapt ani buni am sunat la telefon acasa formind 0040, am avut de-a face cu probabil o mie de romani plecati. Si plecati “de tot” adica deja cetateni germani, austrieci sau americani, si plecati “sezonier” la munca sau pur si simplu oaspeti in Europa sau America. Cu mici exceptii, nimeni n-a vorbit asa urit de Romania cum fac mai nou romanii “de acasa”. Si am cunoscut legionari fugiti de comunism, transfugi din anii ’70-80, emigranti legal de sau “la negru” de dupa ’90.
Au fugit de sistem, injurau securitatea care le sicana familiile ramase in tara, militienii care cereau 8000 marci pentru eliberarea unui pasaport, vamesii care isi luau dreptul cu tupeu la Nadlac, Otopeni sau mai stiu eu unde, doctorii care se uitau fatis in plic sa vada daca e destul. Si toti asteptau primul prilej sa se intoarca acasa. Acasa, unde merele au gust, unde tuica e curata, slanina si brinza parca nu au atit colesterol.
Sa fim oare un popor bivalent, cu o latura optimista, curajoasa exploratoare si cuceritoare si cu alta lenesa, tradatoare si pesimista?
Sa fie oare blestemul de a ne trage din romani si din daci?
Las la latitudinea voastra sa stabiliti care-i latura romana si cea dacica.
Dar inainte de a spune “dacii is asa si romanii invers” dati un gugal pe Bicilis. Ca poate nu ati invatat de el la istorie…
Daca ne gandim doar din punct de vedere fizic, o tara este un teritoriu, o bucata de pamant. Cum poate gresi un teren? E drept, mare, dar tot teren? Nu cumva fiintele care il populeaza il uratesc, ii strica fasonul? Ce vina are tara asta ca oamenii din ea se complac in mizerie (fizica si morala)? La cei 30 de ani ai mei, am trecut prin multe: scoala (din care am ramas cu mai mult decat multi dintre colegi, dar mai putin decat as fi vrut eu – invatam cat traim), decese (nitel cam prea multe), zile negre (chiar stiu ce inseamna sa faci foamea). Si sunt tot aici, in minunata Craiova, unde piata muncii e magnifica, dar lipseste, unde cetatenii mai colorati incep sa ne depaseasca numeric, unde marlania si prostul gust domnesc, iar bunul simt se sufoca. Am reusit sa trec peste probleme, sa ma redresez financiar, am un om langa mine si ne luminam reciproc vietile, avem si un pui de pisica zapacita, o sa avem si un bebe – bucurii pe care le doresc oricarui om. E greu, e de munca, dar suntem seriosi si vrem sa ne construim un viitor aici, in tara asta, nu in alta parte. Asa cum e ea, cu bune si cu rele, e a nostra si alta nu avem. In orice alta parte am fi niste venetici; probabil ca material ne-am descurca, limbi straine cunoastem, dar ce te faci cu toate locurile familiare, cu micile amintiri pe care le poti depana doar cu cei care au trecut prin asa ceva? 🙂 Voi de ce v-ati intors? Refuz sa cred ca nu v-ati fi descurca pe cele meleaguri.
PS: Interesanta lectia de istorie. Mai vreau 🙂
De ce ne-am intors? Fiindca am plecat pe 6 luni. Si fiindca sint destule chestii care ne leaga de casa. Avem viza pe 10 ani, putem merge si la anul…
La o parte din discutii am participat si eu, ca in Obamaland n-a mai scapat omul de mine. Asa este, romanii de acolo, desi nu au plecat de aici de bine, vorbesc totusi frumos despre tara. Isi invata copiii romaneste, ii aduc in cate un concediu in tara, sa stie si ei de unde “se trag”, desi copiii aia nu vor fi niciodata cu adevarat cetateni romani. Culmea este ca nici prietenii nostri nu au renuntat la cetatenie, desi “teoretic” nu prea ar mai avea ce face cu ea, odata ce tara de adoptie ii recunoaste ca de-ai ei.