Alaltaieri seara pe la 10 jumate ma ia cheful de plimbare. Mai precis aveam un film ISO 3200 si citeva ISO 400 si ma minca undeva sa fac si io pentru prima oara poze alb-negru noaptea. Si unde sa faci poze noaptea daca nu in Manhattan?
Deci, ura si la gara! Gara, find statia de metrou, of course. Am ajuns io si prin gara Grand Central, dar sa avem rabdare…
Bag repede “filmul de noapte” in Olympus, Olympusul, obiective si filme, apa, un Dr Pepper si harti in rucsac, cheia de la casa in buzunar, ceva bani si abonamentul de metrou. Si trepiedul atirnat de umar. Ba chiar il conving pe R. sa ma arunce cu masina pina la Queens Mall la metrou, sa cistig juma’ de ora. A venit si metroul imediat asa ca la unspe si ceva eram la intrarea de sud a Central Park.
Calesti, joggeri, oameni cu ciini la plimbare, homeless-i dormind pe banci, cupluri imbratisate, multa politie. Ma invirt o juma’ de ora prin parc, montez trepiedul ici si colo, si pe cind cred ca o cam fi gata filmul si ma uit la contor, vad ca e trecut de 36 si incep sa dau la manivela sa trag filmul inapoi in caseta. Dau de doua ori, si se invirte in gol. Asta poate sa insemne un singur lucru: n-am montat filmul corect si levierul nu l-a tras. Asadar filmul e in continuare nou, doar ca i-am tras si capatul inauntru in caseta. Deci primul meu film facut noaptea de fapt nu a fost inca facut.
Scot caseta afara, bag una cu ISO 400, si ma misc spre Times Square, care-i la 3-4 minute de iesirea din Central Park.
Acolo plin de lume, ca de obicei. Am facut repede un film, mi-am strins catrafusele si am coborit in statia de metrou. Nu trecuse o ora de cind ajunsesem in Manhattan si ma pregateam sa ma intorc acasa, in Queens.
Dar se pare ca Manhattan-ul nu isi lasa asa usor prada sa scape. Erau citeva minute dupa miezul noptii cind am coborit in statie, si un R mi-a plecat de sub nas. Daca fugeam il prindeam, dar cu aparatul in rucsac si cu un teleobiectiv zdranganind linga el, am zis ca n-o fo’ prost ala care-o zis ca dupa femei si tramvai sa nu fugi.
Unde-i ala, sa-i zic si io citeva…
Dupa o juma’ de ora in care au venit orice alte litere de metrou, doar R-ul meu nu, imi pica ochii pe o fituica lipita pe un stilp. Cica R-ul pauza noaptea, ca se repara linia. Si ma pune dracul sa iau un N citeva statii pina la Lexington cu strada 59. Unde cica tre’ sa iau un 4. Spre gara Grand Central. Stau juma’ de ora ca fraierul si decid sa ies sa merg 8 strazi pe jos, ocazie sa pozez virful de la Chrysler Building (e mai frumos decit Empire State, chiar daca nu e asa inalt). Zis si facut. Ajung la statia de la strada 51 si cobor sa iau acelasi 4. Stau eu si inca citiva turisti italieni pe peron, pina probabil ne-au vazut pe camere si au anuntat la difuzoare ca metroul 4 noaptea se ia de la o linie situata cu un etaj deasupra. Statia aia e adinca al dracu’, e una din putinele care au scari rulante din NY. Care, ciudat, functionau doar in jos, cele care urcau erau oprite. Italienii au inceput sa injure si au luat-o pe scari, io m-am simtit mai handicapat, asa ca am luat liftul. Fraierii! 🙂
A venit si un 4 in sfirsit, am ajuns la Grand Central, o gara cu adevarat mare!
Am gasit pina la urma de unde sa iau un 7, care, asa cum m-am obisnuit, a venit dupa vreo 40 minute. Am mers cu el pina in Queens, pe Broadway colt cu strada 74.
Unde aveam doua variante: autobuzul Q53 sau o tura prin tuneluri pina la statia Jackson/Roosevelt la E, F, G, V. Si R, da’ ala stiam ca nu functioneaza.
Acuma, cind am decis sa ies la autobuz, putin dupa ora 3 noaptea, am si io scuza ca am crezut ca daca R-ul are linia in reparatie, o fi valabil si pentru celelelalte metrouri care au o p0rtiune de traseu in comun. De fapt acolo sint 4-5 linii paralele, nu inseamna ca daca una e in reparatie celelalte nu pot functiona.
Plus ca denumirea de Broadway te duce cu gindul la teatre, turisti, etc, toti monitorizati discret de NYPD. Din toate astea doar NYPD-ul l-am gasit. Cite o duba la fiecare colt al intersectiei, cu girofarele pornite. M-am trezit ca pasesc intre boschetari ce beau din punga, tatuati care ascultau rap la maxim la un casetofon portabil (daca “portabil” se cheama ceva cu un volum de juma’ de metru cub), grupuri de cite 7-8 juniori din aia cu pantalonii in vine si cu sapca pusa invers, totul asezonat cu cea mai mare cantitate de gunoaie pe metrul patrat de trotuar ce-am vazut-o pina acum in New York. Si am vazut ceva gunoaie, trust me!
Sa nu mai zic, ca eram singurul “georgian” (cum li se zice aici la astia asa ca mine, mai albi la piele). Pina si politaii erau negri. Si chiar si soferul de autobuz de la un Q23 orit vis-a-vis era negru, dar macar asta era un negru “bun” fiindca a strigat la mine: “hey man, there’s no Q53 after midnight, you’ll better go to subway!”
Ceea ce am si facut, urmarit de ochii tuturor negrilor de pe o raza de 200 m, fie ca erau ei boschetari cu romu-n punga, fie ca erau cu bastonul cu socuri electrice la briu.
In F-ul care m-a dus la Woodhaven eram, iarasi, singurul alb, dar macar am fost si singurul care am coborit in statia respectiva. Ca acolo-i un tunel lung de vreo 200m unde cica poti fi jefuit foarte simplu. Nu s-a luat nimeni dupa mine, probabil si pentru ca aveam trepiedul la umar,convertibil intr- o maciuca foarte eficace in caz de ceva.
Si fiindca nu numai eu se pare ca aveam insomnie in noaptea de alaltaieri, ci si dracul (parca asa se zice cind ghinioanele se tin lant: ca dracul nu doarme, nu?) am avut parte si de o plimbare de 4 kilometri de la Queens mall pina acasa, fiindca, nici autobuzul Q11 nu circula noaptea.
The city never sleeps, parca asta era porecla New York-ului. Poate, dar MTA (Metropolitan Transit Authority) sigur nu stie.
Se crapa de ziua cind am ajuns acasa, cu o foame de lup si cu juma’ din talpa de la adidasi tocita.
Las’ ca-i miine si poimiine “sale” si ma duc sa mai imi iau o pereche cu 32$.
Chestii pro din toata escapada asta:
-am citeva poze faine, am developat filmele, diseara le scot pe hirtie.
– am gasit doua monede de cite un cent pe jos, una in Times Square si una intr-o statie de metrou.
– in Central Park din motive obiective (buda era la mama dracului in partea cealalta) m-am pisat la un ditamai teiul inflorit.
Ce poate fi mai placut decit sa te usurezi in mirosul diafan de flori de tei, uitindu-te la luminile zgirie-norilor?
Si io care te astept ca proasta pana la 4 dimineata, cu inima cat un paduche de teama ca ti-o facut careva vreo apendectomie pe viu. 😀