Citesti si te crucesti

Nu e nici un secret ca noi romanii avem convingerea ca sintem cei mai tari din parcare. Dovada stau cele ‘spe congrese de dacologie, cartile lui Corut, bancurile care incep cu “un american, un rus si un roman…”

La noi s-a inventat scrierea (pe vremea cind sumerianu’ o tragea pe ma-sa de fusta : ‘ete mama melitaru’! ), cu urmarea logica ca tot noi am inventat si stiloul lui Petrache Poenaru, (dar n-a vazut nimeni niciunde macar o schita). Noi avem primul oras din Europa iluminat electric, am inventat mamaliga si albastrul de Voronet, mitraliera care trage printre palele elicei avionului, insulina (ce parsivi dom’le aia cu premiu’ Nobel: l-au dat la altu’!). Ar mai fi compostorul de bilete, camioanele Dac si Roman Diesel, radioul cu galena legata la burlan (cei de la tara) sau calorifer (cei de la oras). Apoi palinca de Zalau, apa Borsec si polimerii Lenutei Ceausescu. Avionul Vlaicu II (probabil prabusirea sa a fost un semnal pentru ceilalti gen “asa nu trebuie construit un avion”), pistolul mitraliera Orita si silozurile din beton armat.

Dar cum viata merge inainte si lista altora de inventii e din ce in ce mai lunga, a noastra ramine scurta. Si ce facem? Inventam!

Inventam nu inventii, ci inventam chestii care nu sint conforme cu realitatea. Nu ca unele din lista enumerata mai sus n-ar fi trase de par… insa macar s-a incercat construirea legendei pe o farima de realitate.

Ajung asta seara pe un blog si citesc intr-un articol intitulat – cum altfel? – Made in Romania niste chestii de mi-a picat falca. Cica Turnul Eiffel e facut din otel “Made in Resita Romania”! Si nu, nu de miniatura din curtea olteanului ala de-a dat coltu’ nu-de-mult e vorba, ci de ala in jurul caruia umbla puradeii de-i fac la buzunare pe cei trei milioane de turisti anuali!

Da dom’le:

“Made in Resita – Romania”

Io-s poate mai putin patriot de felul meu, cre’ca mi se trage de la faptul ca in loc de Telejurnal pe vremuri ma uitam la teveu la sirbi. Asa am vazut-o pe Mireille Mathieu in direct, in 1989 cintind Marseieza cu ocazia centenarului Turnului.

Deci de acolo stiu ca gramada aia de corniere si platbenzi dateaza din 1889. Apoi, aici in Banat si cei mai mari chiulai de la ora de istorie stiu ca zona a revenit Romaniei in 1919. Ultima oara cind am fost sa pozez locomotivele cu abur, Resita era (inca) in Banat. Deci cum plm sa crezi ca in 1887-1889, cu treij’ de ani inainte ca Imparatul Carol sa abdice, cineva din Resicza chezaro-craiasca sa produca fierotanii inscriptionate made in Romania?

Si fiindca vorbeam de locomotivele cu abur de la Resita, pe aceiasi pagina cu otelul resitean exportat cica la Paris, apare si aberatia cum ca la Resita in secolul XVIII se fabricau locomotive cu abur! Nu zau! (daca e vreo pitipoanca din greseala pe aici, secolul opspe inseamna intervalul 1701-1800, iar locomotive se fabricau la Resita incepind cu 1872)

Ar fi amuzant daca n-ar fi vorba de un fenomen din ce in ce mai des intilnit: trintirea a tot felul de aberatii pe post de truisme. Si ce e si mai trist, e ca de multe ori li se da crezare!

Pentru conformitate, mai jos e print screen-ul de pe respectivul blog (nu-i dau numele, de jena!), si apoi un copy/paste de pe site-ul oficial al Turnului Eiffel unde sint aratati furnizorii de cornier si platbanda, cu preturile practicate.

A, si inca ceva, Gustave Eiffel a murit in septembrie 1923, nu in 1922…

Iar de pe site-ul http://www.toureiffel.fr/teiffel/uk/documentation/structure/page/structure.html

“The parts used to construct the Tower

All of the iron came from the factories of Mr. Dupont and Mr. Fould, blacksmiths located in Pompey (Meurthe-et-Moselle), who were represented in Paris by their director Mr. A. Prègre and who kept us informed on iron grades. They were delivered at the following prices:

Equal angles from 40 to 100 ……………………………. 13.25 F per 100 kg
Standard sections, 1st and 2nd grades ……………………………. 13.25 F per 100 kg
Standard sections, 3rd and 4th grades ……………………………. 13.75 F per 100 kg
Wide flat bars up to 500 ……………………………. 15.00 F per 100 kg
Ordinary sheet iron ……………………………. 15.50 F per 100 kg
Checkered plate ……………………………. 16.50 F per 100 kg
Special tee-sections (designated in Eiffel’s book) ……………………………. 16.00 F per 100 kg
Open and closed angle sections, at made to order angles ……………………………. 20.00 F per 100 kg

The rivets came from Mr. Letroyeur and Mr. Bouvard in Paris. The quality was that of boiler or locomotive rivets.”

Ce sa mai zic? Iuteala de mina si nebagare de seama sau alba-neagra cu istoria?

Si scuze daca n-am o poza cu Turnul Eiffel: nu m-am apropiat decit pina la maxim 400 kilometri de Paris. Si nu se vedea de acolo turnul… L-am vazut pe cel de la Crailsheim din Germania, dar mi s-a parut de prost gust sa pozez o facatura.

Join the Conversation

8 Comments

  1. Da dom’le! Scrie-n cartea aia ca noi sintem buricul Pamintului! Deci noi vorbeam limba romana chiar dinainte de a veni fraierul de Traian sa ne construiasca pod peste Dunare, drumuri, terme, castre. Sint convins ca daca domnu’ doctor ala cerceteaza putin si prin America o sa gaseasca dovezi indubitabile ca si limba maya are un schelet de cuvinte gen varza, barza, viezure, minz, brinza. Fiindca sarpele nostru cu cap de lup e var cu sarpele lor cu pene.

  2. Stai putin ca dupa ce s-a descoperit ca primii oameni au provenit din Africa, ai sa vezi ca maine-poimaine se descopera ca de fapt erau romani emigrati in Africa, acei primi oameni.

  3. @Qola: daca la mine pe blog scriu “La Multi Ani Majestate!” de ziua Regelui Mihai eu n-o sa intru niciodata pe un blog pesedist, penelist sau pedelist sa clamez ca urarea aia nu e de fapt ceea ce pare iar eu sint republican…
    Chiar n-am chef acum sa caut screen shot-ul mare sa ma conving ca exista sau nu link-ul “sursa” la inceputul articolului, lucru care oricum e irelevant. Daca copiez un articol de undeva si nu specific ca e o enormitate, inseamna ca o fac pentru ca sint de acord cu ce scrie acolo.
    Cu atit mai mult cu cit comentasem la vremea respectiva cu argumente care dovedeau enormitatea afirmatiei ca piesele Turnului Eiffel ar fi inscriptionate Made in Romania, si nu mi s-a raspuns. Nici pina astazi. Deci…
    Si cu asta eu consider cazul incheiat. Si nu, nu pun link explicit. Nu vreau sa fac nici macar antireclama.

  4. pe de alta parte, problema cu insulina chiar a existat.

    N-am stiut cand am fo la paris sa ma uit si eu dupa “made in resita” pe turn. Iti dai seama ce mandru deveneam?

  5. Stirile prezente sunt ridicole. Pentru ca toti pot posta orice pe INTERNET. Si putini cunosc literatura de specialitate. Apoi, depinde si cum interpretezi atari informatii.
    Totusi, “albastru de Voronet” nu tin minte sa fi fost folosit si in alte parti… Domniile voastre stiti alte obiective (din Romania sau de aiurea) care sa fi folosit culoarea asta?
    Insulina este descoperita de un roman. Dar canadienii au primit premiul Nobel pentru ca au produs-o industrial… (Explicatia oficiala.)
    In ceea ce priveste mitraliera care trage prin palele unei elici in miscare (rotatie), situatia este mai complicata.
    Sincronizarea tragerii printre palele elicei in rotatie, este o ideea a frantujilor. In 1915, M.Saulnier a creat un avion cu niste deflectoare care sincronizau rafalele de mitraliera cu spatiul gol dintre palele elicei. Am citit adineauri un roman, care considera ca e ideea (nu a precizat bibliografia) lui Roland Garros, care a construit aparatul cu R. Saulnier…
    Indiferent de parintii ideii, avionul a zburat, in 1915. In cadrul armatei franceze. A obtinut citeva victorii aeriene. Dar s-a prabusit in spatele liniilor germane. Francezii l-au considerat ineficient si l-au uitat. Serviciile de informatii germane l-au chemat pe Fokker pe front. A studiat avionul prabusit. El a imbunatatit ideea. In 1916, avioanele germane de vinatoare, dotate cu acest mecanism, faceau ravagii pe front. Presa era scandalizata de eficienta avioanelor germane dotate cu “noul” sistem si de primitivismul avioanelor lor. De aici legenda preluata de toate filmele de epoca, a faptului ca Fokker a inventat sistemul.
    In atari conditii, George (Gogu) Constantinescu, aplica principiul sonicitatii la mecanismul de sincronizare a tragerii mitralierei printre palele unei elici in miscare. Doteaza aparatele franco-britanice cu el si restabileste egalitatea tehnica intre aparate.
    Problema este ca dispozitivele mecanice fraco/germane erau greoaie si limitau cadenta de tragere a mitralierelor. Adevaratul sistem modern, care va fi preluat de toti constructorii de avioane cu elice, e cel al lui Gogu Constantinecu. Care pe atunci lucra in Anglia.
    Cititi si DeAgostini “Lumea aviatiei”. Si alte materiale pe tema…

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *