Bai, ma lasati sa dorm?

Vara 1991. Sofer de bus la IRTOURS. Cu treaba la piata prin Ungaria. Cei opt mici exportatori de prosoape de bucatarie, electrozi de sudura, yale si macrameuri aveau inca plasele pline cu marfa dupa o zi lunga de piata in Szeged. Ce sa-i faci, asta-i economia de piata: deja aparusera autocarele cu vilceni, olteni sau argeseni, iar noi timisorenii si aradenii aveam in ei o concurenta mare pe singura piata de export accesibila dupa inceperea sinuciderii colective din (fosta) Yugoslavie.

Acesti opt competitori potentiali in acea faza dialectica a societatii capitaliste multilateral dezvoltate ai fratilor T. sau C. (nu neaparat in aceasta ordine, sa nu se creada ca ii consider pe unii “mai in fata” decit pe ceilalti) au tinut o mica sedinta la o bere Dreher la terasa de linga piata (nu departe de zidurile inchisorii careia ii fusesera oaspeti pe vremuri Eftimie Murgu, Vasile Lucaci sau Valeriu Braniste). Si-au decis sa ma mituiasca sa mai raminem o juma’ de zi la Mako, poate mai scapa de marfa, eu urmind sa zic la patron ca am pierdut mult timp la coada la vama.

Doua sticle de Pepsi la litru si doi langosch (ce stiti voi cum sint adevaratii langosi de Szeged, de 40 cm in diametru…?) si coada la vama la intrare in tara va fi miine de 17 kilometri. Si eu blocat cu busul in trafic, coincidenta, chiar in fata pietei…

Seara, fiindca nu-mi placea compania celorlalti locatari ai parcarii, niste rusi care vindeau inclusiv incarcatoare pline de pistol mitraliera (eu zic ce-am vazut, or fi avut si armele, dar probabil le tineau ascunse) ne-am mutat la Mako.

O parcare confortabila linga un parculet, stinge casetofonul, si “Noapte buna!”

Io zic ca-n viata nu e frumos sa-i condamni pe altii pentru ceea ce faci si tu. Dar bai, cum sforaia unul din pasagerii aia n-am crezut ca e posibil fara o statie de amplificare! Ca alea pe care le caram pentru Celelalte Cuvinte prin MV pe vremuri.

Am rezistat vre0 doua ore, dar am si eu limitele mele. Asa ca mi-am luat hamacul in care stateam atirnat de obicei intre doua tarabe in piata si-am pornit sa caut doi pomi asezati la o distanta convenabila unul de altul. Am gasit doi brazi numa’ buni (cica nu trag tintarii) pe o alee ce ducea la o casa, asa, mai mare. Probabil un fost conac, gindeam eu, ca avea si coloane la intrare.

Pe alee era si o banca ocupata de un tip ce avea miinile ocupate cu o tipa, dar ei oricum faceau infinit mai putin zgomot decit motopompistul de la mine din bus. Iar eu chiar nu faceam deloc zgomot, nu imi dau seama ce i-a deranjat pe cei doi porumbei ca mi-am legat hamacul in spatele lor. S-au carat, sa fie sanatosi!

Mai fumez o tigara, trag fermoarul la bluza de treining si ma culc.

Chicoteli si leganat. Sau leganat si chicoteli. Neesentiala ordinea, astea-s chestiile ce mi-au deranjat dulcele si meritatul somn in zori de zi. Adica n-aud cum se crapa de ziua si va aud pe voi cum chicotiti? Bai, ma lasati sa dorm? mirii eu fara sa deschid ochii…

Chicotelile inceteaza. Dar hamacul se leagana mai tare, si nu din cauza mea. Si nici vintul n-am bagat de seama sa bata asa tare.  Deschid ochii. Ce dracu cauta doi politai la mine-n camera? De fapt faza era ca ce caut eu la ei pe sector…

Actele la control, nem tudom ca betonu’ dar atit am inteles : cara-te! Si m-am carat, nu inainte sa arunc o privire pri-mprejur, daca tot se lumina de ziua. Polgarmester Mako. Ihi, potlogari vi-s voi, bai militienilor, ca sinteti platiti sa aparati cetateanul, nu sa va legati de turistii cinstiti! Huooo!

Ma-ntorc la bus, si daca tot mi-au stricat mie ziua gaborii, le dau si io desteptarea la “onor clientela”. A, si nu mai sforaia nimeni, ce ma enerveaza!

Era unu’ cu nume unguresc, vazusem pe pasaport la vama, si-l intreb: nene ce-i aia “polgarmester”?

– Primaria, de ce?

In momentul ala, daca mai avea vreun dubiu, s-a convins ca-s dus cu pluta. Fiindca am ris isteric. Cu lacrimi!

Nu oricine-si pune hamacul in fata Primariei!

Miine, despre incursiuni (si intruziuni) in Germania