Ajun de Revelion in Piata Rosie

31 decembrie aprox ora 18. Citeva zile mai tirziu dupa faza cu foile de dafin si cu spray-urile de muste, acum la Moscova.

O precizare necesara, eram (ca de obicei) treaz luminare si misunam spre TzUM, un ditamai magazinul universal,  gen KaDeWe moscovit (daca am si cititori berlinezi). Ma grabeam fiindca mai un pic si se-nchideau magazinele si eu mai aveam bani pe care trebuia sa-i cheltui. In 2 sau 3 ianuarie ne intorceam in scumpa noastra patrie, piciorul de plai carpato-danubiano-pontic. Adica era ultima ocazie sa mai miros un parfum Dior (45 ruble parfumul, 15 ruble apa de colonie), sa iau o pasta de dinti Signal sau o sticla de Martini (6 ruble!!!). Fiindca la noi vermut era doar Mamaia (45 lei), gurile miroseau a Pell Amar si Cristal iar toalele a Dero. Cred ca toata lumea stia ca:

Pasta de dinti Cristal,

Face dintii ca de cal

si:

Pina si-mparatul Nero

Se spala pe dinti cu Dero

Dar ma abat de la linia dreapta, lucru care asa cum veti vedea, nu mi-e caracteristic.

A, si tipic pentru rusi, setasera termometrele pe la -20 sau chiar -22 grade. Fojgaiala mare pe trotuare, chit ca la ei totul e inmultit cu pi, comparativ cu ce avem noi. Aici sint bulevarde cu doua benzi, la ei cu 6. La noi trotuarul are maxim 3m, la ei minim 10…

Vad ca komsomolistii din fata mea ocolesc o balta. Eu? Ha, eu am cizme Otter de la Banatul, facute pentru nemti, cu talpa injectata si captusite cu blana naturala. Doar n-o sa ma abata pe mine din drum o amarita balta colhoznica!

Dar am omis un lucru: sa corelez temperatura afisata pe ditamai panoul electronic din 20 in 20 secunde alternativ cu ora exacta, cu starea suspecta de agregare a apei. Ca or fi fost rusii primii in spatiu, dar inca nu inventasera apa statatoare care ramine lichida si la j’de grade sub minus. N-aveau nici un interes, ei au votca. Si calc in balta.

Cred ca toti stim cite ceva despre Krasnaia Plosciadi, Red Square, Place Rouge sau Piata Rosie. Chestii mai picante stiam la ora aia doar ca e “dormitorul” lui Lenin si ca o folosise Mathias Rust drept aeroport improvizat cu citeva luni in urma.

Dar nu despre Lenin sau Rust e vorba, ei sint destul de celebri.Si eu , larindul meu, facind pasul acela decisiv am intrat si in istorie nu numai in acel blestemat canal, cu capacul dat la o parte, din care iesea apa unei tevi sparte. Fiindca am demonstrat ca Piata Rosie e si baie. Cit se poate de publica, judecind dupa corul de risete auzit cind m-am imersat un metru si ceva in apa aia chioara. Nu numai ca mi-au inghetat “bilutele” dar m-am si julit sanatos la un picior. In metrou ma mir ca n-au chemat militia sa ma ridice, rusnacii erau tare intransigenti cu betivii de pe strada, si eu aratam ca un alcoolic fruntas dupa cit de tavalit eram si cit de tare imi tremurau miinile. La hotel n-a vrut “generalul” de la poarta sa ma lase pina nu l-am convins cu trei ruble umede ca am tot dreptul sa las o dira de apa murdara pe marmura din hol.

Ajuns in camera, am facut in sfirsit si o meritata baie cu apa calda inainte de a cobori la destrabalarea bahica de Revelion. Unde am reusit sa atenuez socul provocat de trauma suferita. Anestezia a fost perfecta, durerea din piciorul julit s-a mutat a doua zi dimineata la cap.

Dac-o fost blestemul taximetristului din Kiev? Flacara mea mov, fiindca si pe mine ma cheama Mircea…

Miine, pe centura Oradiei…