De ce nu e bine sa umbli in pantalonii altcuiva

Va zic una din cele mai haioase intimplari povestite de un instalator batrin, caruia i-am fost ucenic in anii ’80 si caruia soarta a facut ca eu sa-i inminez acum 3-4 ani decizia de pensionare.

Erau cu santierul prin zona Dorobanti in Timisoara (anii ’86-’87) si aveau baraca linga un bloc dat deja in folosinta, locuit de militari sau militieni. Intr-o simbata la prinz (se lucra pina la 12) vine unul din asta in uniforma la baraca si spune ca are nevoie de un instalator sa-i desfunde sifonul de la lavoarul din baie.  Se intelege la pret cu unul din muncitori si pleaca impreuna. Ajuns acasa la client, omul ii cere o pereche de pantaloni vechi sa-si ia peste hainele lui de oras, era deja schimbat sa plece acasa cind venise ofiterul. Primeste o pereche de pantaloni uzati de uniforma, ii trage pe el si se apuca de lucru. Ofiterul da o fuga pina jos la alimentara sa ia o sticla de ceva sa-l cinsteasca pe meserias.

In timp ce era el plecat, vine acasa nevasta ofiterului, care auzind zgomot in baie merge sa vada despre ce-i vorba. Muncitorul nostru era in patru labe sub lavoar, ea vede pantalonii sotului si crede ca el e cel care repara. Intinde mina si-l apuca in joaca de oua. Omul, luat total pe nepregatite sare pur si simplu in sus, da cu capul de lavoar si isi pierde cunostinta. Femeia cind vede ce a facut, da fuga la telefon si cheama salvarea. Vine salvarea, il pun pe om pe targa si incep sa coboare scarile.

– Dar totusi ce s-a intimplat cu el de si-a spart capul? intreaba unul din cei cu targa.

Si femeia le spune. Adevarul. Si incep aia sa rida, si scapa targa, si pica omul pe scari si-si rupe si doua coaste…

Miine, despre prietenul pompierilor…