A la turca bre

N-am mai povestit de mult patanii de pe vremea cind ma fitiiam cu microbuzul prin Europa.
August 1990. Imi zice patronul ” luni trebuie sa fiu la un congres de esperanto la Istanbul. Ia-ti bagaj pentru o saptamina cel putin!”
Pornim la drum, patru persoane in total, intr-o simbata de dimineata, pentru a evita aglomeratia de la vama cu Bulgaria. Deja majoritatea romanilor obtinusera pasaport, si vinerea si simbata era nebunie in orice vama cu Serbia, Ungaria, Bulgaria. Am vrut sa iesim pe la Calafat, dar ajunsi acolo vazind coada de masini ne-am dat seama ca nu avem nici o sansa sa prindem in ziua aia un feribot, asa ca ne-am dus la Ostrov. Acolo am prins un loc pe pluta (da: ne-am dus cu pluta 🙂 ) dar odata ce am coborit la Silistra au inceput problemele: mai intii a trebuit sa aruncam toata mincarea. Fusesera semnalate niste cazuri de holera in Delta sau pe Litoral, si bulgarii nu voiau sa riste. Adio salamuri de Sibiu, adio piinea de Pecica ce ne-o adusese un alt sofer venind de la unguri. Chiar si cutia mea de ness Amigo a trebuit s-o arunc la container. Macar am scapat cu cele doua canistre de benzina. La granita cu turcii, alta belea: ne intreaba vamesul: turizm?
– Noo! Biznis! zice patronul meu.
– Aha, ia dati voi pasapoartele incoa’! Asta costa carton Marlboro!
Si a trebuit sa-i bage un cartus de tigari prin gemuletul de la ghiseu ca sa ne puna stampila de intrare in Tucia. Spaga data perfect la vedere, de fata cu alte zeci de oameni si vamesi si politai turci!
Malko Tirnovo, Kirklareli, Luleburgaz, Istanbul – traseu facut cu 90 kilometri la ora. Ca doar atit putea motorul de 1600 cmc al VW-ului Transporter! Tin minte ca urcind cu greu una din colinele dinainte de Istanbul am facut greseala sa ramin pe banda a doua si m-a speriat unul ce ma ajunses din urma cu o sirena ca de vapor. M-am dat la o parte si am avut surpriza sa vad ca ma depaseste o basculanta incarcata cu pietris!
Intotdeauna am considerat ca adevaratul examen de conducere l-am dat la Istanbul, orasul unde se circula cu 90 la ora bara in bara, unde daca nu ai claxon mai bine stai acasa, ca degeaba semnalizezi, iar unde singura regula respectata cu sfintenie de toata lumea e “sa nu lovesti cu fata”.
Patronul a plecat intr-o croaziera de 5 zile cu esperantistii lui, eu am ramas in Istanbul cu busul sa ma obisnuiesc cu traficul (urmau citeva curse cu “turisti” asa ca era bine si sa ma acomodez cu traficul si sa invat orasul cit-de-cit)
Podul Galata, piata Taksim, Cornul de Aur, Bosforul, palatul Topkapi, Posta Centrala, partea asiatica, Moscheea Albastra si mai ales Bazarul! Eram fascinat de bazar, nu cred ca cineva care a fost acolo nu ma intelege: culori, zgomote, mirosuri: o experienta incredibila pentru un pustan venit din cenusia Romanie. Blugi, ceai, aur, tricouri, kebap, ceai, peste, artizanat, ceai, blugi, adidasi, carti de vizita, sofran, fructe, ceasuri, ceai, lume. Enorm de multa lume! Un vacarm placut, pe un fundal de muzica orientala strigate de copii care vind apa rece la pahar, zdranganitul ibricelor de cupru la o taraba de artizanat, fisiitul cutitului pe cureaua de piele la turcul care striga in gura mare: kebap-kebap-kebap!
Insa atunci am invatat un lucru care inca in Romania nu era inca valabil, daca ii mai vine cuiva in ziua de azi sa creada: acela ca acolo unde e multa lume, nu sint locuri de parcare! In 1990 in Romania inca parcai unde iti dorea inima, masinile erau putine, asa ca lupta pentru un loc de parcare era un lucru inedit pentru mine. Tin minte ca la inceput chiar am pus botul cind iesea cite un turcalete din dugheana si ma gonea din fata vitrinei lui pe motiv ca-i ascund firma de ochii clientilor si chiar ma caram de acolo. Dupa un timp si ceva litri de benzina arsi aiurea dind tircoale pe stradute am devenit mai nesimtit, inchideam masina si ma caram, total surd si isensibil la eventualele urlete venite din spate. Am avut curaj sa intru si prin cartierele ilegale de colibe (unde am vazut politia militara urcind niste amariti in duba) si am stat seara la bar de vorba si cu o frumoasa invatatoare poloneza ce dadea cu curul in turci de vre-un an de zile deja, stringind bani sa se intoarca in Polonia unde visa sa-si deschida o gradinita privata (!).
In zona bazarului masinile parcate ilegal erau ridicate de catre politie, iar cum locurile “legale” erau de regula ocupate va dati seama ca in noua cazuri din zece cind ma intorceam la masina aveam emotii daca mai gasesc busul acolo sau nu. Insa m-am prins la un moment dat ca hardughia era prea mare ca sa mi-l ridice, asa ca singurul risc era sa ma trezesc cu un politai cu chitantierul in mina linga mine in momentul in care intram in masina. O data chiar am prevenit o situatie neplacuta, l-am vazut pe politaiul care era cu masina de ridicat, m-am dus la el, i-am dat un dolar (un dolar era ceva in 1990, nu ca acum: atunci o noapte cazare la pension era 3-4 dolari, cu mic dejun inclus!) si i-am zis: nene, uite is cu busul ala alb, stau doua ore in bazar, se poate? A zis ca e ok, dar doua ore, nu mai mult. Cind ieseam de pe un culoar din bazar ca sa intru in altul ma uitam la bus sa verific daca totul e in ordine. Pentru mine era, insa pentru altii nu: vazind busul parcat acolo si fara amenda in geam, au prins curaj si si-au lasat si altii masinile in zona, in fata si in spatele microbuzului meu. Mai are rost sa specific ca prietenul meu, politaiul, nu mai prididea cu ridicatul lor? Dar, nu ma pot plinge: cu mine a fost parolist si la capatul celor doua ore mi-a facut semn de la 100 metri ca totul e in ordine.
Zilele de hoinareala libera au trecut, patronul s-a intors de pe mare si intr-o seara am plecat inapoi spre tara. La isirea din Edirne, nu-s atent si depasesc un indicator: oare prima la dreapta e spre Bulgaria sau a doua? Nu-i nimic, uite o masina de politie! (era chiar un Dogan identic cu Daciile 1300) Opresc linga Polisi, dau jos geamul: Colega, Bulgaria???
Politaiul de la volan se da jos, vine la mine la geam, si imi arata: nu aici, ci la urmatoarea iesire. Merci, zic io si dau sa ridic geamul.
Nope, face el: Broblem kolega, da actele!
Ii dau actele si aflu ca e oprirea interzisa acolo, deci amenda!
Colega!!!! Io am oprit fiindca te-am vazut, ca sa te intreb ceva, daca nu erai aici nu opream!
Broblem, face turcul, dai amenda sau ne intelegem?
Scot o hirtie de 5 marci si i-o intind scrisnind din dinti. Se uita turcul la ea pe toate partile (fac pariu ca nu mai vazuse 5 marci de hirtie, erau, dar rare: in general se gaseau monede de 5 DM), o baga in buzunar si zice: colega, broblem: io sef mic, trebe 5 marka, in masina sef mare, trebe si lui 5 marka!
M-o fi ajuns din urma blestemul celor cu masinile ridicate din fata si spatele meu linga Bazar?