Am “avut fun” azi-noapte, cu Ramo incercind sa doarma si io zicindu-i din cinci in cinci minute: “Ramo, uita-te la asta ce misto e!”
Desigur v-ati prins ca am pornit intunericul in micul meu laborator foto improvizat dintr-o tablie de la un birou vechi asezat peste cutia de carton a unui… a unui ce? Chiar n-am fost curios s-o deschid sa vad ce e inauntru. R. a zis ca-i ceva cu geam si ma ia dracu’ daca-l sparg.
Am avut o cutie cu 6 coli vechi de hirtie foto Kodak, care s-au dovedit a fi compromise. Am deschis o cutie noua (Ilford) si dezamagirea initiala a trecut intr-o clipa. M-am incapatinat sa prind spilul la jucaria care cica calculeaza timpul cit tre’ sa expui hirtia, si dupa 4-5 esecuri l-am dibuit. E destul de simplu atit timp cit nu schimbi hirtia. Fiindca fiecare hirtie are sensibilitatea ei, si beleaua e ca jucaria aia e de-o virsta cu mine (nu glumesc, a aparut pe piata odata cu subsemnatu’!). Si de atunci incoace au tot aparut hirtii cu grade care is mai mari decit prevede stas-ul instrumentului cu pricina. Da’ l-am dibuit: setez aparatul pe un gri din cadru, cu lentila aparatului de marit pusa la f3.5 si apoi 3 click-uri pina la f8. Citesc timpul pe discul jucariei, misc tzagara timerului la numarul respectiv de secunde, aprind lampa rosie (de fapt e de culoarea chihlimbarului), pun hirtia, si apas pe buton. Restul e munca de necalificat: revelator, baie de stopare, fixator, apa chioara, intins pe faianta-n baie, adunat hirtiile de pe jos dupa ce s-au dezlipit de pe faianta, punerea lor sub un maldar de carti sa se indrepte.
A, sa nu credeti ca am facut sute de poze. Cam o duzina. Ca mai mult a luat pregatirea chimicalelor, determinarea ergonomiei (nu-s io tipicar de felul meu, da’ aseara am petrecut juma’ de ora aranjind jucariile pe masa – deh, inca era lumina afara si trebuia sa umplu timpul). Apoi am facut niste hamburgeri pe gratar si am deschis o Lacrima lui Ovidiu gasita de R intr-un frigider vechi in garaj cind m-a pus sa-i fac poze ca sa-l puna pe ebay. Si fiindca ziceam de jucaria ce da timpii de expunere ca e de virsta cu mine, ei bine, vinul de aseara e de-o virsta cu Ramo. Born in 1978. Iar ea ea, ca o moldoveanca nerecunoscatoare (asta fiindca de 8 ani ma chinui s-o fac sa recunoasca, si ea nu si nu ca nu e moldoveanca) a strimbat din nas ca nu-i place. Norocul ei ca ma grabeam la poze… 🙂 N-o sa credeti, dar sticla n-am reusit s-o golim. E drept si ca-i foarte dulce licoarea…
Revenind la poze, de fapt io n-aveam chef sa scriu mare lucru acum, voiam doar sa ma laud cu ce am fotografiat si cum am developat imaginile.
Enjoy, si daca nu va place, criticati cu curaj. Un sut in cur e un pas inainte!
Blogul e misto, dar pe 1680/1050 se vede subtire ca un snur 🙁
Fa-l mai mare, serifule …