Recycling. Made in USA

Nu sint microbist, tre’ sa recunosc ca pina pe la jumatatea reprizei a doua nici nu stiam cu cine a jucat azi Germania. Acuma stiu, cu Australia.

Stiam insa de zilele trecute ca astazi a fost pe Fifth Street parada portoricanilor. Nici o diferenta insa in ceea ce priveste intentile mele, sincer nu-mi plac nici paradele si nici meciurile de fotbal. Desi am plecat de acasa de la 5 dimineata pentru 5-6 ore spre Manhatttan, am facut-o cu rucsacul plin cu:

Olympusul digital

Olympusul pe film

doua teleobiective

3-4 filme alb-negru

o doza de Dr Pepper (bleah, desi imi place martipanul, o bautura cu asa gust nici nu ma mir ca n-a avut succes in Europa)

2 minipet-uri de apa (astia imbuteliaza apa si la 225 mililitri…)

harta metroului

harta autobuzelor

harta Manhattan-ului

empetreipleiarul pus pe radio Q104.3

Destinatia:

– Staten Island (ca sa mai trec odata cu feribotul pe linga Statuia Libertatii)

– undeva prin zona lui W 42 Street sa vad si eu vestitul flea market de acolo

– 420, 9 Ave la B&H sa mai iau revelator si fixator.

Am zis sa profit de faptul ca inca mai am trei zile abonament pe toate mijloacele de transport, si sa circul fara sa tot incarc din doua in doua zile cu cite 10 dolari cartela de metrou.

Revenit pentru prinz acasa, ne-a lovit harnicia si spiritul civic, nu neaparat in acesta ordine, si am umplut un sac cu pet-urile goale de apa, dozele de cola si le-am incarcat in portbagaj sa le ducem la reciclat. Probabil ca deja Staten Island e plina si le-a ajuns si lor cutitul la os in ce priveste gunoiul de au decis sa taxeze 5 centi pe fiecare ambalaj pet doza sau sticla, bani pe care-i primesti inapoi cind duci ambalajele goale la un centru de colectare sau la niste masinarii speciale la hipermarket.

Ca tre’ sa cari dooj’ de sticle pentru un dolar, e alta mincare de peste, americanii in 99% din cazuri arunca ambalajele, iar mie azi imi venea sa fac exact la fel.

Banutii din ambalaje intra in pusculita fetitei gazdelor noastre, parintii ei o educa cum scrie la carte si in privinta reciclarii, chiar daca ei stau in tara ce3a mai risipitoare. Mergem noi deci 10 minute cu masina pina la BJ’s – un hypermarket gen Metro sau Selgros de la noi, unde se int5ra doar pe legitimatie (care costa o suta si ceva de dolari pe an!) si unde la intrare exista o masina care inghite pet-urile si dozele de suc sau bere si iti elibereaza un bon de pe care poti lua banii sau il poti folosi la cumparaturi in magazin. Buuun!

Am uitat sa zic ca am plecat la magazin cu o ora si un sfert inainte sa inceapa meciul. La masinaria cu pricina, o femeie si o familie de chinezi la coada la introdus sticlele. Prima, femeia, o “spanioloaica” cum le zic astia la latino-americance, la vreo 60 ani. I-au trebuit 15 minute sa bage vreo 20 sticle. Mi-a venit sa ma duc la ea sa-i zic ca-i cumpar io ambalajele numa’ sa se care de acolo. Plus ca avea inca sticle de apa cu lichid in ele, masina e desteapta si simte ca-s mai grele si le da inapoi, aia insista, masina nu si nu, si tot asa, pina cind si chinejii, care-s mai rabdatori de felul lor, au inceput sa comenteze intre ei despre (probabil) gradul de inteligenta al femeii. Da Al de Sus si trece un angajat al magazinului pe acolo si incepe sa-i explice ca nu e voie ca sticlele sa aiba lichid in ele, ca aparatul le striveste si le compacteaza. Aia: Io no hablo ingles”. Adica engleza ioc! Ala se uita la chinezi, logica ii zice ca aia sigur nu stiu spaniola, si ma ia pe mine: Domnu’ spuneti-i lui Lady ca asa si pe dincolo. Io cum eram deja turbat asteptind de un sfer de ora ii raspund: Am I looking like a Spaniard? Are you kidding me?

Ala, scuz me sar, aim sori for za misteic. Chinejii pe jos de ris…

Acu, sincer la magazinul ala ori e plin de negri, ori de spanioli. Ceva chinezi, ceva polonezi, americani de limba engleza mai putini. Si pe aia-i recunosti, ca-s de genul peste 130 kile, ceea ce nu e cazul meu. Deci, greseala maxima a mulatrului angajat al magazinului.

In fine, intelege “Lady” care-i schema, termina cu plasticul si cu dozele de tabla si incepe sacul cu sticle. Sticle de sticla: bere, nectar, etc> Sar chinezii in sus: Lady, no, for glass is another machine. Aia era linga, dar out of order. Adica, asa ca multe lucruri aici (da, sint dezamagit de unele chestii), defecta.

Vine iar angajatul ii explica ca-i stricata masinaria spargatoare de sticle, se cara baba. Vin chinezii la rind. Care aveau doua carucioare de magazin pline cu doze. Ei le-au bagat mai repede, pina s-a umplut cotainerul aparatului. Si a venit unul,sa-l goleasca, da’ n-avera cheie. A dat statie, a venit altul cu cheia, au golit containerul (doua de fapt, unul cu plastic si unul cu metal) l-au pornit, dar s-a resetat si s-a blocat. 5 minute de start/reset. A luat-o in final, incep chinejii sa bage iar, sare un dop de la un pet si blocheaza banda care trage “marfa” inauntru. Iar cheama angajatul cu cheia, ala era deja aproape la fel de furios ca mine. Termina si chinejii, vin io la rind si scap si eu in sfirsit de ambalaje (de 5$ si 40 centi).

Si fuga acasa. Unde am prins ultimele 20 minute din meci. Vreo trei ore pierdute, si un drum de citiva kilometri buni ca sa primesti inapoi 5 dolari jumate. Banii tai in definitiv, ca ai platit garantia cind ai luat marfa. Dar magazinul, care vinde zeci de  mii de sticle pe ora a avut grija sa asigure reciclarea a mai putin de citeva sute.

Si te mai mira atunci cind vezi strazile pline de gunoaie. New York-ul este orice numai curat nu. Oamenii sint curati (au manie cu hand sanitizer-ele si cu servetele umede), masinile sint curate (n-am vazut trei masini murdare in trei luni), dar trotuarele sint toate pline cu guma de mestecat, ambalaje de tot felul (care teoretic valoreaza fiecare 5 centi)si pahare goale de carton. Asa mizerie in Europa doar in Albania sau Muntenegru am vazut.