Alb – negru

Baiet fiind, paduri cutreieram. Cu un aparat foto agatat de git. Primul a fost un Vilia – avto cumparat intr-o excursie la Soci in URSS (cu 41 ruble), o jucarie buna poate doar pentru lomografie, la care reglarea distantei era pe ghicite. Am o gramada de poze de prin clasa a saptea – a opta neclare, dar bine expuse. Si asta fiindca aparatul avea exponometru incorporat si diafragma se seta automat. In liceu m-am procopsit cu un aparat adevarat, adus de ai mei, tot de la rusi: un Zenit ET pe care, lovit si ciobit inca il am. O bijuterie tehnica, cu obiectiv normal si cu grandangular, blitz cu doua baterii patrate de 4,5V.

A fost prima mea sursa de venit, exceptind bine-nteles portmoneul parintilor.

Primele filme le duceam cind aveam bani la developat la atelierul foto de vis-a-vis de magazinul Bega: 5 lei filmul, 1 leu poza 6 x 9 sau 3 lei cea 9 x 12

Si cum rar aveam 50 lei disponibili pentru un set de poze mi se adunau in sertar o gramada de filme nedevelopate. De pe care “subiectele”, adica pustanii pe care-i pozam in tabere, la chefuri sau la scoala (chiar si in ore) voiau fotografiile. Daca pe mine ma costa doar developatul unei poze tip carte postala 3 lei, fara sa punem la socoteala amortizarea aparatului sau pretul filmului, un 5 lei pret de vinzare a pozei era foarte cinstit.

De fapt filmele erau ieftine, nu foloseam la inceput decit din cele rusesti de 21 copeici, fara caseta, pe care le rulam acasa in buda mica intr-o caseta demontabila sau in casete vechi cerute de la cumnatul-meu. Care cumnat, avea pe linga o bijuterie de aparat foto “rangefinder” Kiev sau Zorki si un laborator fotografic complet, inclusiv cu literatura de specialitate. Am inceput sa stau cu el noptile la lumina rosie, am invatat sa folosesc tancul de developare, sa potrivesc temperatura chimicalelor si sa manevrez aparatul de marit. Pentru cine n-a facut niciodata asa ceva e greu de inteles cit de interesant si chiar palpitant poate fi. Acum, ai apasat pe buton si imediat te uiti pe ecranul aparatului sa vezi cum a iesit.  Atunci, pe linga ca asteptai sa se termine filmul, era si suspansul tin timpul developarii intii a filmului si apoi a hirtiei. Plus magia petrecuta in baia de developare a hirtiei, cind vedeai la lumina rosie a unui bec chior cum incepe sa se materializeze imaginea.

Mda. Ca orice om cu capul pe umeri, cind vezi la altul ceva ce-ti place, vrei si tu. Am strins cu greu 1300 lei si am cumparat un aparat de marit Opemus cehesc, apoi mai o tavita, o penseta, o lampa cu filtru rosu si verde. Doar tanc de developare n-am avut, il luam imprumut pe cel sovietic, din bachelita neagra, al lui cumnatu-meu. Hirtie, revelator, fixator, filme, ma cunosteau deja vinzatoarele de la raionul foto de la Bega sau de la Sport din Piata Marasti. La toate colegele de liceu care s-au maritat pina in 1990 le-am fost fotograf la nunta. In excursiile de Revel sau de 1 mai pe la Felix sau Herculane faceam si 10 filme. Acum pare o bagatela 3-400 poze, recent am facut si 700 intr-o zi (digital) dar atunci lucram 2-3 nopti sa le developez.

Au trecut anii, am terminat si facultatea, am rarit-o si cu pozele. Am avut un reviriment in 1991 in Germania, am gasit la flohmarkt un Ricoh cu doua teleobiective si am mai tras citeva filme pe santier si prin Munchen. Dupa care am trecut pe digital.

8-9 ani fara nici un film alb-negru sau color. S-ar fi zis ca fotografia digitala si-a intrat deplin in drepturi, prin comoditate, pret si marea posibilitate de prelucrare.

Si asa a fost pina am gasit un chilipir pe ebay.fr, un Olympus OM 707 cu toata gama de obiective si cu blit destept. Cu 30 euro. Cu geanta cu tot si cu kit de curatare, doua filme si manuale de instructiuni. Am vindut blitul, cu dublul banilor dati pe tot setul, am mai cumparat un aparat identic, cu inca un blit, pe care le-am vindut separat si din profit am luat si un aparat clasic. Un Olympus OM 2. Si daca am luat un aparat model anii ’70, de ce sa nu iau si un tanc de developare “retro”? Citisem intr-un “Popular Mechanics” din anii ’50 o reclama la un tanc Kodak ce putea fi folosit la lumina zilei. Am cautat citeva ore (de fapt am stat o intreaga seara de simbata cu Ramo sa citim tot almanahul pe 1952 pina am gasit reclama, sa dau copy/paste la denumirea tancului si sa-l caut pe ebay. L-am gasit, l-am cumparat, l-am folosit. Me happy! (daca ai timp si chef, da-i click pe “Popular Mechanics” sa vezi reclama, sau chiar intregul almanah. Merita!)

Apoi am trecut oceanul. Doar pentru o perioada de timp. Si la git doar cu un digital. Provizoriu, doar, ca nu dupa mult timp m-a convins Ramo sa i-l dau ei si sa-mi iau altul.

Ca n-a durat mult, desi am facut peste 10.000 poze digitale de am umplut hardurile la trei calculatoare, ca m-a pocnit sa caut iar chilipiruri. Cu film. Adica, degeaba ai aparat meserias daca n-ai film. Asa ca am iesit la vinatoare pe ebay. Si-am gasit 10 filme la pret bun. Adica 10 la pret de doua, si cu free shipping.

Si imediat… un Olympus OM 4 la care pe vremurile cind foloseam Zenitul nu puteam  decit sa visez.

Am facut repede doua filme, pe primul recunosc ca l-am “ars” copilareste, n-am avut incredere in exponometrul care-mi zicea sa folosesc 1:500 cu f 5.8 si-am folosit 1:250 cu f 3.5. Pacat erau pozele facute Statuii Libertatii de pe feribot. Eh, asa am motiv sa mai dau o tura pina-n Staten Island. Feribotul e gratis…

Ok, ok, am facut filmele, da’ un’ le developez?

Acasa, bien sur!

Revelator si fixator am gasit rapid, ca doar “dugheana” B&H am vizitat-o in primele zile cind am ajuns aici

Tancul de developare: clasic sau de legenda?

Adica “clasic”: un Paterson cu 21.99 sau mai ieftin de la B&H, ebay sau craigslist, sau

“Legend”: Agfa Rondinax 35U din anii ’50.

Zeul fotografiei alb-negru a tinut cu mine si am gasit un Rondinax in cutie(!!!) cu instructiuni, nou-nout! Si acum ma uit la cutiuta neagra din bachelita, expresie clara a geniului tehnic german. Am folosit-o a doua zi dupa ce mi-a adus-o posta, si tot ce pot sa zic e : mai vreau o data!

Si cum am zis mai-nainte, primul film l-am cam “ars”, dar al doilea a iesit perfect. Atit de perfect, incit am decis sa-i las pe fotografii lui peste prajit de la farmacia din apropiere sa-mi scoata pozele de pe el. Acuma, poate suna ciudat ca scoti poze la farmacie, da’ asa-i aici. Gasesti si Coca Cola, si ciocolata, si medicamente si poti sa si developezi filme la CVS Pharmacy. Io nu ma mai mir de mult de ce vad pe aici, dar am zis ca poate voua vi se pare mai ciudat, de aia am dat explicatia….

Ei, si vine Ramo cu pozele de la farmacie (ca am trimis-o pe ea ca stie sa vorbeasca mai bine inglis decit mine). Cu 36 poze parca facute cu primul meu Vilia. Avto. Adica neclare, cu contrast grosolan. Si, ciudat, cu cite o dungulita rosie pe muchia hirtiei. Si cu o chitanta de dooj’ de dolari. Pai da, ca nu m-am gindit ca-n ziua de azi nu mai sta nimeni la aparatul de marit sa faca poze. Trebuia sa-mi pice fisa ca “1 Hour” inseamna scanat si printat digital, inclusiv filmele alb negru.

Am luat teapa, asta e!

Morala? Dracu m-a pus sa-i las pe altii sa faca ceea ce de fapt pot si eu (si chiar imi place!) sa fac.

Urmarea logica?

Am luat cu citeva zeci de dolari un laborator fotografic complet. Cind zic complet, inseamna mai complet decit ce aveam io pe vremuri. Pe linga aparatul de marit, tavitele si lampa rosie, acum am si timer cu motor sincron si ecran fosforescent, turbulator pentru spalat, panou pentru contact print al filmului, doua termometre, rol pentru intins hirtia dupa spalare tot felul de clame, pensete, si alte brizbrizuri al caror nume, sincer, nu il stiu.

Mai trebuie sa vina doar hirtia fotografica luni sau marti si ma apuc de treaba.

Oare sint un tip demodat?