Irish Yoga

Am vazut zilele trecute intr-o vitrina un tricou verde. Atit de haios incit Ramo l-a si pozat, iar mie mi-a adus aminte de niste intimplari …

Nu, nu mie mi s-au intimplat, ca atunci n-ar mai fi fost atit de haioase, cel putin din punctul meu de vedere…

S., un camarad de armata se invirte de o permisie de 48 ore, prima dupa mult timp.  Un lant de evenimente insa au facut ca permisia lui sa nu fie asa cum si-ar fi dorit, cel putin la final. Fiindca inceputul i s-a parut foarte promitator.

Mai intii a venit casierul cu solda. 65 lei plus alti 10 compensatie pentru tigari. Apoi s-a dus la comandantul de pluton si si-a ridicat foaia de permisie. Pe urma, ferchezuit cum scrie la regulament a trecut de inspectia subofiterului de la poarta, si-a iesit fericit in Caracalul cel prafuit spre gara. Pe drum a vazut coada la o alimentara. “Ce se da?” intreaba el? “Amigo si votca Wyborowa” vine raspunsul. Coada nu-i mare, timp pina la tren mai e berechet, bani sint, ness-ul brazilian si votca poloneza nu prea se gasesc, asa ca se pune la coada. Fiecare primea doua cutii de ness, doua sticle de votca si doua cutii de creveti vietnamezi. Ultimul articol era obligatoriu, cam orice marfa rara prindeai, o luai la pachet cu cel putin o cutie vernil din carton in care era o punga de pelete neprajite din faina de creveti. Poate ca era un gest tovarasesc sa sprijinim tara care a invins imperialismul american importind toata productia lor de chipsuri…

S. al nostru, fiind in uniforma de soldat a stirnit simpatia vinzatoarei, si in loc de creveti a primit dreptul sa cumpere si o a treia sticla de votca.

Cu trei sticle de votca si doua cutii de Amigo in ranita ajunge la gara, vine trenul si drum bun spre Timisoara.

Din acerst moment, ceva n-a mai mers cum trebuie in derularea permisiei. Am uitat sa spun ca eroul nostru a plecat din unitate fara sa manince masa de prinz. N-ar fi o asa mare problema, ca trenul ajunge la 7 dimineata in Timisoara, iar bucuria de a te duce acasa tine de foame. Probleme apar doar daca pe fondul acestei bucurii deschizi o sticla de votca. Si mai apoi si pe a doua, ca pe tren se gasesc mereu camarazi de pe la alte unitati, setosi si cu atitea patanii de povestit. Si care, la rindul lor, au si ei cite ceva de baut prin ranita…

Nu e de mirare ca soldatelul nostru s-a imbatat prastie. Norocul lui a fost ca s-a gasit un suflet milos sa-l coboare din tren si sa-l urce in tramvaiul unu, ala care merge pina la AEM. Ca de fapt el trebuia sa ia un 4, inspre Cetatii, oricum nu conteaza, fiindca nu s-a mai gasit nici un suflet milostiv sa-l si coboare din tramvai. Sau, sufletele dimprejur au fost atit de milostive vazindu-l ce gratios doarme cazut de pe scaun in spatele ultimului vagon, incit l-au lasat in pace. Si asa s-a-nvirtit S. al nostru pina seara cu tramvaiul. La un moment dat, se trezeste (el a zis ca de fapt niste oameni rai l-au dat jos la gara din tramvai) ca-l salta o patrula de politie militara, ii ia actele la purecat, dar fiind in regula, se ofera sa-l ajute. Asa ca-l urca in primul tren spre Bucuresti, care, logic, trece si prin Caracal…

Si duminica dimineata, mahmur, rupt de foame, cine bate in poarta unitatii deranjind somnul subofiterului de serviciu? S., normal. Si ca sa fie si mai tragic, el uitase de a treia sticla de votca, pe care cu un rinjet de satisfactie, subofiterul deranjat din somn i-o confisca, ii face raport, si-l baga si trei nopti la zdup. Unde l-am primit cu bratele deschise, mai ales dupa ce l-am vazut ca scoate o cutie de ness.

Acum imi dau seama, ca o chestie similara, dar in varianta civila a patit-o un coleg de clasa din liceu, ce venea intr-o duminica dimineata pe la ora 6, tirind un magnetofon Kashtan de la un chef de linga Bastion, indreptindu-se spre Kuttl. Ajuns in centru, se opreste sa-si traga sufletul si sa-si aprinda o tigara. Am specificat ca venea de la un chef, deci era machit. Scapa tigara pe jos, se apleaca s-o ia, mai greu asa, cu sprijin pe o mina si genunchi, se pune cu fundul pe magnetofon, fumeaza tigara, se ridica si pleaca spre casa. Fara magnetofon. Ajunge acasa, il ia ma-sa la unspe metri ca a venit manga (iar!) acasa.

– Si unde-i Kashtanul???

– Aoleoooo, isi aduce el aminte, l-am uitat in centru!

El fiind in starea in care era, l-a trimis maica-sa pe frate-sau mai mic, si, incredibil, magnetofonul inca era acolo, in plina Piata Operei!

Ultima intimplare, cu doi betivi, pentru prima data la mare. Ajung ei seara pe Litoral, se cazeaza, fac un dus, se imbraca frumos cu blugii de duminica, cu pantofii Otter si cu scurtele de piele si ies la un mic, o bere, o discoteca. Se-ncinge treaba, pe scurt pe la ora 4, rupti in gura dar neobositi, fiecare cu cite o sticla de vin in mina decid ca trebuie sa prinda rasaritul, ca doar de aia-s la mare, sa vada rasaritul. AZI!

Problema e ca mersul pe nisip e mai greu decit mersul pe asfalt si pentru unul treaz, darmi-te pentru doi beti. Se descalta ei, poate le-o fi mai usor, dar degeaba. Invinsi de natura cruda, se prabusesc in nisip, mai avind insa putere sa traga o ultima dusca din sticlele de vin. Dupa care li s-a rupt filmul…

S-au trezit datorita unor pirdalnici de copii care-i stropeau cu pistoalele cu apa si din cauza muzicii tare de la difuzoarele de pe stilpi. Intr-o mare de oameni in costume de baie ei erau intinsi pe nisip in blugi, cu scurte de piele si in ciorapi. Doar pantofii erau infipti in nisip la capetele lor, probabil opera acelorasi copii obraznici care nu stiu sa lase oamenii sa doarma.

Povestea B., unul din cei doi, ca el desi nu e rusinos de felul lui, asa de prost nu s-a simtitniciodata in viata lui ca atunci cind s-a ridicat in picioare si a luat-o printre cearsafuri, imbracat complet si cu nisip in par…insotit de risetele celor din jur.

Si fiindca titlul poate va intriga, uite pun si poza facuta de Ramo, ca sa intelegeti ca are legatura cu articolul: