Lumea arde si eu sar cu parasuta

Am fost ultimul soldat TR. Pe bune.

V-am zis deja ca trebuia de fapt sa fac armata la pompieri in port la Costanta, si m-am bagat voluntar la parasutisti la Caracal. UM 01841/p

7 timisoreni, vreo 15 ardeleni (Cluj si Tirgu Mures) si restul pina la suta olteni. Nu va grabiti sa trageti concluzii gen “oltenii is mai curajosi ca ceilalti, de aia erau mai multi la parasutisti” fiindca desi e drept ca la termen redus parasutistii erau numai voluntari, explicatia e mult mai simpla: oltenii erau pur si simplu acasa. La juma’ de ora de Craiova sau Slatina. Pe cind din clujeni de exemplu, am avut camarazi care refuzasera stagiul la Someseni ca sa vina sa sara cu parasuta linga Olt.

Celor care doar gusta bancurile cu olteni si in rest cam la atit li se reduc cunostintele despre sudistii Romaniei le spun ca in mare parte prejudecatile despre ei sint bullshit. In afara de apetitul lor pentru zaibar (bleah!), praz, “vazui”, “facui” si “mai vere” sint perfect ok. Eh, le place sa fie sefi si sa poarte galoane pe umar, dar asta e valabil in mare parte si celorlalti halitori de mamaliga.

Si cum in viata nimic nu vine de la sine, nici in armata galoanele nu cresc singure pe umar. Dai un examen pentru fiecare din ele.

Acum ii las pe olteni la o parte, ca ei si-au luat examenele de grad. Si e neinteresant lucrul asta. Hai sa va zic cum  l-am picat eu pe primul.

Ne-au invatat sa ne jucam cu trotilul. Stiti voi, batoanele alea galbui, din care ne lasau sa muscam si pe care le loveam cu lopata fara sa explodeze, sau pe care le aprindeai si nu faceau altceva decit fum.”Tinta” examenului ce trebuia sa-l treci ca sa devii fruntas era minarea unui pod. Cind vii cu trenul de la Craiova spre Bucuresti, la intrarea in Caracal treci un pod peste soseaua ce duce la Slatina. Ala-i podul “meu”. Primesc patru calupuri de trotil, patru capse si fitilele aferente. Prind eu demonstrativ capsele de fitil, bag fitilele-n calupuri si calupurile in gaurile din picioarele podului folosite deja de generatii de soldati inaintea mea. Adun capetele fitilelelor in palma si pun chibritul pe ele asa cum fusesem invatat. Si cutia deasupra. Toata smecheria la trotilul e ca tii batul de chibrit apasat de fitil si freci cutia de el.

Lentul major ce ma examineaza urmareste toate fazele astea, si cind sint cu cutia lipita de chibrit ma intreaba smecher: “si daca-ti zic sa aprinzi, ce faci?”

Nu i-am raspuns nimic. Dar am aprins chibritul. Si deci si cele 4 fitile.

Dom’le uite de aia e parasutistii arma de elita: are reflexe ba! A sarit toa’ l’ent major in sus ca o mita adormita in care tragi cu prastia cu bile de rulment, a smuls fitilele din trotil si le-a aruncat intr-o balta de pe marginea drumului.

Chestie pe care am facut-o si eu dupa aia pe drum spre unitate. La aruncatul prin balti ma refer. Le-am “probat” pe toate, ba tiris, ba pe coate si genunchi…

O modalitate inedita de a alunga plictiseala unei zile mohorite de noiembrie…

Citeva luni mai tirziu, cind ofiterul plutonului nostru a fost reformat din armata pe motiv de ulcer gastric mi s-a imputat mie cum ca as fi fost cauza bolii sale. Pai cum vine asta: pe mine m-a pus individul ala sa alerg j’de kilometri cu masca pe figura, sa ma tirasc prin toate baltile si noroaiele Olteniei, sa fac mii de genoflexiuni si flotari, nu mi-a dat nici macar o permisie (da, eu n-am primit nici macar o ora de invoire in oras, in schimb am dormit 39 nopti la arest!!!),si  EL se imbolnaveste din cauza MEA? Pai voi stiti ce stresant e sa te gindesti in fiecare seara ce dracu sa mai faci sa-l scoti din sarite pe toa’ l’ent major? Ma pufneste risul cind mi-aduc aminte: eram la cules de rosii – munci agricole – si constant nu-mi faceam norma aia de nu’s cite galeti culese si cum ma vedea ca stau cu curul pe galeata, cum ma punea sa fac 10 flotari. Apai io faceam cam la o suta in perioada aia fara sa gifii, dupa zece ani de inot si polo. Si cind am considerat io ca e momentul, fiind el impreuna cu comandantul de batalion si m-a pedepsit cu 10 “mari” i le-am facut intr-o mina. Apoi am schimbat cu 10 in  cealalta si am terminat cu alte 10 cu batai din palme. Risul capitanului a meritat tot efortul…

Pai voi credeti ca e usor sa ramii soldat? Ca din moment ce mi-a fost refuzat gradul de fruntas, am facut cam tot ce mi-a trecut prin minte ca sa sar si celelalte grade. Si am reusit sa ramin soldat pina in simbata dinaintea liberarii, cind m-au facut caporal, iar doua zile mai tirziu, inainte de a primi buletinul inpoi m-au facut sergent. Ca asa era regula… ca  facusem toate salturile, si ca mai facusem doua chestii, care unora din ofiteri ( nu superiorilor mei, ci altora mai de sus) le-au placut.

Una a fost ca l-am prins pe unu-n civil care sarise gardul in unitate, era de fapt un soldat ce fugise in oras (daca stiam il lasam in pace…) si-am si tras un foc in aer, si a doua chestie a fost ca la terminarea cursului de cercetare-diversiune am reusit sa intru seara pe geam in biroul comandantului si am lipit o eticheta pe care am scris “minat” pe receptorul telefonului. Am dat putin cu subsemnatul la CI-st pina l-am convins ca n-am umblat prin fisetul sau sertarele colonelului, si l-am si bagat in rahat pe soldatul de garda de la drapel, pe care un coleg l-a atras citeva secunde afara din cladire gemind si vaitindu-se, suficient ca eu sa intru prin spatele lui in cladire, de unde am iesit pe geamul de la buda de la etajul unu si m-am tirit pe fatada pina la geamul biroului colonelului, pe care tot eu il lasasem deschis cu citeva ore inainte cind ma prezentasem cu o galeata si cu un mop la ofiterul de serviciu spunindu-i ca am ordin sa fac curatenie in biroul sefului…

Colegii mei au fost chiar mai tari, ei i-au atacat prin surprindere pe soldatii ce faceau santinela la unitatea de tancuri de linga noi, i-au legat si le-au luat drept dovada baionetele. Ce scandal a fost dupa aia, si ce bucurosi erau ofiterii nostri ca le-au tras-o tanchistilor…

Asa a fost in anul de gratie 1985-toamna si 1986 primavara. Cea cu bombardamentul american din Libia si cu dezastrul de la Cernobil. Lumea ardea si eu saream cu parasuta…

L.E. 29 ian. 2011: Pentru toti Gigeii care isi manifesta neincrederea, si de al caror curaj m-am convins vazind ca nici o adresa de e-mail nu vor sa lase, mai jos pun brevetul meu. De parasutist militar, emis la terminarea armatei, in iunie 1986, la UM 018/41 Caracal.