Dubrovnik – Timisoara: joyride

Cine e de parere ca GPS-ul, n-are personalitate se inseala.  Acesta minune tehnica ce inlocuieste foaia aia mare de hirtie facuta armonica pe volan, de-i zic unii harta (si pe care 50% din soferi – barbatii o considera inutile, ai crezindu-se un fel de soldati romani pentru care toate drumurile duc la… destinatie, iar restul de 50% – femeile, pur si simplu nu stiu sa o citeasca) are personalitatea ei, imprumutata probabil de la cel/cea care da si vocea care-ti cere imperios sa intorci pe mijlocul autostrazii sau sa treci un riu peste un pod istoric, dar pietonal. De patru ori am fost in acelasi loc in Croatia, si aproape de fiecare data am schimbat traseul. Adica am schimbat GPS-ul. Adica GPS-ul a schimbat traseul. In fine… de fiecare data am avut alt GPS si de fiecare data mi s-a trasat alta ruta. Pentru unul caruia o ora in plus la volan sau o suta de kilometri facuta pe serpentine in loc de 150 pe autostrada nu i se pare o problema chestia asta devine chiar haioasa. Nu vreau sa ma gindesc insa ce ar fi zis Ramo daca ar fi fost ea soferul nevoit sa faca zig-zaguri o noapte intreaga pe un drum gen Transfagarasanul, doar ca mai lung. De doua-trei ori mai lung… Din cite imi amintesc, Transfagarasanul n-are mai mult de 100 km, iar transmuntenegrubosniasihertegovineanul pe care mi-am plimbat fizicul de data asta a avut cred ca 300 kilometri din care peste 100 pe o “magistrala” prevazuta din loc in loc cu alveole cind pe o parte cind pe alta, pentru a avea unde sa te refugiezi ca sa-l lasi pe ala din sens opus sa treaca. Tuneluri? V-a zis careva pina acum ca Muntenegrul are un vag aspect elvetian? Daca nu v-a zis nimeni va zic eu: tara aia e gaurita ca un svaiter! Tuneluri sute! Si nu glumesc: au atitea incit la un moment dat probabil ca au epuizat repertoriul de nume si au inceput sa le numeroteze…. si ce am vazut eu aveau numere peste 2-300…

Canioane, riuri, lacuri, izvoare, pajisti cu flori, satucuri pitoresti, baraje, tuneluri, paduri, munti inzapeziti, platouri stincoase, circulatie rarefiata, asfalt bun. Pe scurt o tara (de fapt trei tari: Croatia, Bosnia si Muntenegru)  la fel (daca nu si mai…) frumoasa(e) decit Romania, insa mult mai putin populata :-). Lucru care explica partial lipsa cvasitotala a indicatoarelor…

Cea mai slaba la capitolul peisaje e Serbia cu drumurile si cele mai proaste (dar totusi suportabile), peisaj anost, iar zona de dupa Beograd spre Cacak este exasperanta cu satele alea insirate exact unul dupa altul.

Dar sa pornim cu inceputul: Din Dubrovnik spre Timisoara ai o gramada de variante de drum, cu distante sensibil egale (diferente de maxim 40-50 km). De data asta am ales sa venim acasa pe traseul facut la ducere fiindca am vrut sa vedem pe zi fiordul Kotor, canionul riului Tara, lacul Slansko si ce o mai fi pe drumul ala facut pina acum doar pe intuneric. Asa ca am iesit din Croatia pe la Gruda, nu inainte de a cheltui ultimele kuna si a face plinul la masina si am traversat localitatile muntenegrene Igalo, Herceg Novi si Risan. La Risan am oprit sa facem niste poze, sa trimitem citeva vederi si sa vedem celebrul mozaic roman. Iar apoi ne-am invirtit putin ca sa gasim straduta pe unde coborisem muntele dinspre Niksic (GPS-ul voia de data asta sa ne duca pe alt traseu, o sosea lata dar care nu ne-ar fi oferit privelistea fiordului Kotor). Am gasit cararea, am urcat, am oprit sa facem poze, iar am urcat, iar am oprit sa facem poze, etc. De la Risan, in Muntenegru si pina la Valjevo in Serbia sint sub 400 kilometri, dar eu am facut cel putin 10 pauze de pozat. Cum am mai zis: canioane, munti, lacuri, baraje, poduri, flori, tuneluri. Peisaj, nu Baragan!

Devine de inteles atunci ca plecind la ora 10 dimineata din Croatia am ajuns la 3 jumate noaptea in Timisoara… Dar a meritat!

A, si ajuns acasa mi-am dat seama ca totusi GPS-ul mi-a mai facut o figura: de fapt nu am ajuns la canionul Tara, ci la canionul Piva…. Poate data viitoare…

Si acum, poze:

[nggallery id=45]