Copil fiind auzi diverse povesti spuse pe ton convingator. Cu virsta incepi sa ai discernamint si unul cite unul miturile copilariei se naruie. Incepind cu Mos Craciun, continuind cu piticii care cinta in cutia radioului sau cu barza care aduce copii, incet-incet separi adevarul de poveste.
Mai greu este insa cu fanteziile prezentate pe post de adevar la scoala, ziare, televizor.
Am invatat ca Stefan a fost Mare, la cei 1,60m inaltime ai sai si Sfint, cu toate ibovnicele, betiile si executiile sumare, ca pe Mihai l-a chemat Viteazul (cred ca 20 ani mai tirziu am aflat ca numele de familie era Patrascu…) iar Cuza petrecea 24 ore pe zi gindindu-se la ocaua mare, tarani si alte chestii patriotice si nu juca carti, nu era betiv si nici curvar…
Apoi am invatat ca Partidul a condus o revolutie de eliberare sociala si nationala antifascista si antiimperialista, desi avea se pare 300 membri in toata tara (din care vreo 200 in inchisori iar restul la Moscova) si ca Regele Mihai a plecat din tara cu un tren plin de aur.
Avantajul de a locui intr-un oras cosmopolit cum e Timisoara e ca la joaca in curte sau in banca la scoala te loveai (la propriu si la figurat) de copii de diverse neamuri. Un prieten avusese bunicul in SS si bunica deportata in Siberia, parintii altuia fusesera adusi din Moldova sa locuiasca in casa unor deportati in Baragan, altii erau unguri, sirbi sau evrei. Da, pe vremea aia inca erau multi evrei in Timisoara. Era misto sa ai prieteni evrei fiindca mai puneai limba pe un vin Carmel sau un coniac din ala de la Comunitatea Evreiasca de vis-a-vis de Liceul Lenau.
Tipul cu bunicul in SS ne povestea ca a avut acasa sapun de rufe facut din evreii de la Auschwitz si ca scria asta chiar pe sapun. Evreul, la rindul lui spunea ca e adevarat, ca si el auzise la fel. La cite chestii le-au facut nazistii evreilor nu mai e de mirare ca pe linga paturile din par de om sau cartile legate in piele fina de fecioara evreica sa auzi ca topeau grasimea celor gazati si faceau sapun din ea.
Dar sa si scrii pe sapunul respectiv treaba asta (adica Reine Judische Fett: grasime pura de evreu) mi se parea incredibil!
Realitatea este ca ce mi se parea credibil nu este, iar ce mi se parea incredibil este real.
Exista intr-adevar un sapun inscriptionat RIF dar initialele proveneau de la “Reichsstelle für Industrielle Fettversorgung”, o agentie guvernamentala germana ce se ocupa cu distributia sapunurilor pe timp de razboi (sapunul era rationalizat, ca multe alte chestii).
Dar desi chiar la Procesul de la Nurnberg au fost lansate asemenea acuzatii, iar presa a scris abundent despre evreii pusi la topit in cazanul cu soda pentru a face sapun din ei, adevarul este ca nazistii totusi n-au facut chestia asta. Poate fiindca evreii erau prea slabi? Nu stiu, insa cred ca era mai rentabil pentru nazisti sa-i puna la munca gratis pina mureau de epuizare decit sa faca – cit: un kil-doua de sapun?- din fiecare.
Ca un fapt divers, prin 1946 la Falticeni au fost ingropate cu ceremonie si ritual in cimitirul evreiesc citeva zeci de cutii cu sapun RIF gasite intr-un vechi depozit militar german.
Citesti si te crucesti…
interesanta povestirea ta, are parfum
De unde sa ia grasime, pe timp de razboi. Era mai multa, scursa cumva, de la cuptoare ?
am citit totul cu foarte mare interes si cu o mina serioasa, pana am ajuns la sfarsit, cand m-a bufnit rasul brusc si-am stricat impresia artistica 🙂