Saptamina asta am tocit lentilele aparatelor de fotografiat. Am facut citeva poze cu cutia de ceai in Malaga, am folosit ultimul film de 35 mm in Africa si am trecut de 2000 poze pe aparatul digital.
Am inceput saptamina cu (inca) o excursie in Malaga, nu va mai arat poze de acolo ca nu s-au schimbat prea multe din decembrie incoace: castelul Gibralfaro e tot acolo, doar ca de data asta era si mai putina lume ca data trecuta, iar portocalele din parcul de linga primarie erau culese toate deja! Si v-am prevenit ca-s acre ca naiba!
Marti am trecut Strimtoarea Gibraltar in Africa, de la Tarifa la Tanger, iar miercuri am fost in Gibraltar.
Azi va arat poze din Tarifa si din Tanger. Nu stiu sa adaug comentarii la poze, asa ca va zic dinainte: pozele de pina la cladirea garii maritime cu steagul rosu (marocan) sint in Spania la Tarifa, iar celelalte la Tanger.
Ne-au plimbat cu camila, ne-au dus sa vedem o brutarie, bazarul, un magazin de covoare, o farmacie traditionala, vechea cetate, un restaurant mai acatarii (unde in timp ce mincam cous cous am vazut si un dans din buric).
Ghidul marocan, care pe durata calatoriei cu microbuzul din port spre oras ne-a tinut un speech despre istoria glorioasa a locului, a insistat in mod repetat ca Maroc nu e Tunisia, Egipt sau Libia, ca la ei populatia este atit de recunoscatoare sultanului pentru locurile de munca, scoli, sutele de vile in constructie, etc incit nici prin cap nu le-ar trece sa puna de-o primavara araba in Maroc.
Apoi, auzindu-l povestind chestii din istorie m-a frapat alternanta folosirii cuvintelor berber-barbar, berbers-barbars, spuse cu r foarte accenuat: berrberrs=barrbarrs.
Am inteles la ce se refera in momentul in care am coborit din bus. Am fost practic asaltati de niste amariti, unul mai slab ca altul, cu tot felul de chestii de vinzare in mina: cutitul lui Ali Baba, lampa lui Aladin, curele de piele, saluri, covorase, etc.
Un fel de ace-brice-si-carice-lame-si-chiloti-de-dame.
E drept ca in momentul in care ne bagau ghizii undeva pe o poarta sau usa ei ramineau afara. Nasol era la iesire, ca ii vedeai asteptindu-ne ciorchine la gard/usa/poarta. Daca n-ar fi fost atit de slabi si daca nu s-ar fi citit disperarea in ochii lor (acum nu e sezon turistic plin) m-ar fi infuriat insistenta cu care-mi bagau sub nas nimicurile pe care cereau la inceput 20 dolari iar la sfirsitul zilei doar 1-2 dolari. Am ramas insa cu un dezgust profund fata de ghid, un tip destul de in virsta si cu mutra distinsa de profesor, acelasi care atita il pupa in cur pe sultan vis-a-vis de viata buna ce o ofera poporului lui. Si asta deoarece la finalul turului, s-a postat la usa microbuzului cu mina intinsa zicind sa dam un euro-doi pentru el si sofer!
Ciudat a fost si felul in care am intrat in Maroc: dupa ce la vama din Tarifa am trecut prin fata unor ghisee cu politisti de frontiera care ne-au verificat pasapoartele, “actul” necesar si suficient pentru intrarea si iesirea din Maroc a fost abtibildul cu numele companiei de turism primit de la ghidul spaniol, lipit pe tricou, pe piept! Ilar a fost ca atrebuit sa ne punem bagajele (geanta foto a mea si rucsacul – tot foto- al lui dojo) pe o banda si le-a trecut printr-un scanner de bagaje aproape identic cu cele din aeroporturi. Zic aproape identic, fiindca spre deosebire de toate scannerele prin care mi-au trecut bagajele pina acum, asta NU ERA PORNIT!!! wtf?
Concluzia ce am tras-o: o asemenea calatorie este o experienta. Unica, fiindca nu cred ca o voi repeta. M-a distrat firma unui cabinet medical, m-am mirat de numarul mare de Dacii (stiu, se fabrica si la ei), am vazut femei foarte frumoase, dar lumea de pe strada nu este zimbitoare. Iar cous cous-ul pur si simplu nu-mi place. Ceaiul in schimb a fost bun. Cu frunze de menta proaspete in el si cu urme de degete pe pahar…
Ok, am vorbit destul, filmul, va rog!
P.S. Poate ar fi util sa va recomand un text delicios al lui Vasile Alecsandri despre calatoria sa la Tanger, acum 150 ani.
Frumoase fotografii! Dar pune un player/viewer pentru fotografii ca e criminal sa tot dai click/back/click ….