Con artists 2. Ţeapa portugheză

Va povesteam mai demult de tepari care au vindut Statuia Libertatii, Turnul Eiffel sau Palatul Buckingam. Escrocheriile respective chiar daca au avut un rasunet major la vremea respectiva datorita indraznelii si a abilitatii de a fraieri pe cineva sa cumpere adevarate landmark-uri, nu au avut un impact major decit asupra celor direct implicati in aceste “afaceri”.

Insa in urma escrocheriei de care discutam azi un mic imperiu colonial si-a deteriorat ireversibil moneda, iar la mai putin de un an de la “spargerea bubei” a cazut in dictatura.

In 1916 Alves dos Reis, un tinar portughez sarac emigreaza in Angola pentru a scapa de umilintele bogatei familii a sotiei sale. Acolo, pentru a se angaja la o companie de canalizare isi  falsifica o diploma de la o facultate inexistenta din Oxford, “The Polytechnic School of Engineering”. Mai tirziu, cu un cec fara acoperire reuseste sa cumpere actiunile unei companii de cale ferata din Angola, devenind bogat.

In 1922 se intoarce in Portugalia, unde emite cecuri fara acoperire in valoare de peste 100.000 $ si reuseste sa cumpere o reprezentanta auto americana si actiunile unei mari companii cu probleme, Ambaca. Cu o parte din banii din conturile firmei Ambaca acopera cecurile false iar cu restul incearca sa preia actiunile unei mari companii miniere, The Angola Mining Company insa falsul este descoperit si este arestat.

Sta mai putin de doua luni in arest si este eliberat in august 1924 din cauza unui viciu de procedura. Insa cele 54 zile de inchisoare i-au fost de ajuns ca sa conceapa planul marii lovituri.

Intra in legatura printre altii cu un finantist olandez, cu un spion german si cu fratele ambasadorului portughez la Haga, de la care obtine un specimen de semnatura al ambasadorului. Falsifica un contract cu aceasta semnatura, il autentifica la notariat, apoi la ambasadele Frantei, Germaniei si Marii Britanii. Mai concepe un contract in franceza, aplica niste semnaturi false de oficiali ai Bancii Nationale a Portugaliei si ii ataseaza autentificarile notariale anterioare. Contractul este pentru tiparirea bancnotelor portugheze cu cea mai mare valoare: 500 escudos. Inarmat cu o scrisoare de recomandare olandeza, in decembrie 1924 intra in legatura cu Sir William Waterlow, patronul imprimeriei Waterlow and Sons Limited unde se tiparesc bancnotele portugheze si ii explica ca din ratiuni politice aceasta emisiune de bancnote trebuie sa fie foarte discreta, cu aceleasi serii ca bancnotele folosite deja in Portugalia, ele fiind pentru uzul in provincia Angola (explicatia fiind ca va exista o stampilare ulterioara “ANGOLA”), iar o scrisoare mai detaliata din partea Bancii Portugaliei este pe drum. Asa zisa scrisoare de la Banca Nationala a Portugaliei a sosit – ea fiind de fapt tot un fals facut de Alves dos Reis, astfel ca Sir Waterlow accepta contractul. Se pare chiar ca i-ar fi scris o scrisoare Guvernatorului Bancii Portugaliei despre acest contract, insa scrisoarea s-a ratacit (!).

Comanda a fost de 200.000 bancnote de 500 reis – aproape la fel de multe ca si cele existente deja in circulatie. 100 milioane de escudos, aproximativ 1% din Produsul Intern Brut portughez! Prima livrare a fost in februarie 1925, la exact un an de la intrarea in circulatie a bancnotelor originale. Banii, introdusi prin canale diplomatice gratie legaturilor cu fratele consulului la Haga si cu a unui diplomat liberian, au fost “spalati” si au fost folositi la finantarea bancii nou infiintate de Alves dos Reis “Bank of Angola and Metropolis”. Concomitent cu aceasta, pentru a-si ascunde urmele s-a incercat acapararea actiunilor Bancii Portugaliei, dos Reis reusind pina in noiembrie 1925 sa puna mina pe 10.000 de actiuni. Pentru a avea controlul asupra bancii de emisiune avea nevoie de 45.000 actiuni…

A mai achiztionat un palat in Lisabona, Palácio do Menino de Ouro, actualul sediu al British Council, 3 ferme, o retea de taximetre, bijuterii. A incercat sa cumpere si ziarul Diario de Noticias dar n-a reusit.

Pe parcursul lui 1925 au inceput sa apara zvonuri cu privire la existenta unor bancnote false de 500 escudos, insa toate bancnotele verificate se dovedeau a fi bune. Atit elementele de siguranta cit si seriile corespundeau.

In noiembrie Alves dos Reis si banca sa au intrat in atentia jurnalistilor de la principalul cotidian O Seculo (Secolul), care incercau sa inteleaga cum o banca oferea imprumuturi cu dobinzi avantajoase fara a atrage depuneri. Initial s-a crezut ca este o operatiune a Germaniei prin care se incerca acapararea economica a Angolei, dar apoi in urma unui denunt al unui functionar al bancii din Oporto s-au descoperit bancnote cu serii identice. Autoritatile au ordonat tuturor bancilor din tara sa verifice seriile tuturor bancnotelor de 500 de escudos si s-a descoperit amploarea fraudei. Apoi un simplu telefon la imprimeria din Londra a dezvaluit si misterul perfectiunii bancnotelor. A urmat arestarea lui Alves dos Reis, confiscarea averii, o judecata ce a durat 5 ani si condamnarea la 20 ani de inchisoare.

Insa repercursiunile asupra economiei au fost catastrofale, moneda a scazut mult in rata de schimb cu alte valute, a urmat si o criza politica acestei crize monetare, lucru ce a dus in mai 1926 la lovitura de stat militara si mai apoi la instaurarea Ditadura Nacional a lui Antonio Salazar ce a durat pina in 1974.

La momentul arestarii, Alves dos Reis avea 28 ani. A facut cei 20 ani de inchisoare, a fost eliberat in 1945, a mai fost acuzat apoi de o escrocherie cu cafea, fara a fi condamnat si a murit sarac in 1957 in urma unui infarct.

Pe acelasi subiect, Thomas Gifford a scris o nuvela in 1977: The Man from Lisbon.

S-o fi tradus in romaneste oare?