Azi m-am oprit sa pozez unul din cele doua castele de apa vechi din 1914, cel de pe Lorena, din Fabric.
Spre deosebire de vestitele castele de apa din Caracal care n-au functionat niciodata, cele din Timisoara au trimis o buna perioada de timp apa la robinete.
Si in domeniul asta, Timisoara a fost primul oras de pe teritoriul actual al Romaniei alimentat cu apa prin intermediul unui castel de apa, un lucru atit de extraordinar la vremea aceea incit din secolul XVIII a aparut si in heraldica orasului. Daca ar fi sa ne luam dupa site-ul primariei Timisoara explicatia turnului de apa din al doilea cadran al scutului stemei orasului este ca Timisoara ar fi primul oras din Europa cu sistem centralizat de distributie a apei ( lucru de care sincer, eu ma cam indoiesc). Imi aduc aminte ca am vazut la resedinta tarilor de linga Leningrad – Petrodvorets niste fintini arteziene absolut magnifice alimentate cu apa de la niste lacuri aflate la zeci de kilometri departare – iar rusii se laudau si ei ca sistemul lor de alimentare a fost o premiera. Si apoi sa nu uitam apeductele romane care impinzesc Europa si nordul Africii… 🙂
Cele doa mari castele de apa ale Timisoarei de azi au fost construite in 1914. Stiu, o sa sara unii-n sus: austriecii le-au facut, asa ca ciocu’ mic!
Mda, Timisoara era in imperiul austro-ungar atunci, dar inginerul sef al orasului, cel sub a carui directa conducere s-a facut si sistemul de canalizare si cel de alimentare cu apa, s-a modificat cursul Begai si s-au facut majoritatea podurilor din oras era roman (din Rasinari) si se numea Stan Vidrighin. De altfel, dupa Unire a fost primul primar roman al Timisoarei, si mai tirziu a fost chemat la Bucuresti sa supervizeze dezvoltarea retelei de apa si canal a capitalei.
Castelele de apa au fost construite la capetele retelei de alimentare, rolul lor fiind acela de a stoca in cursul noptii un volum de apa (500 metri cubi fiecare) necesar consumului din timpul zilei avnd avantajul ca in cazul defectarii pompelor alimentarea cu apa nu se intrerupea, dat fiind ca apa din castel curgea gravitational. Ele au facut fata consumului orasului pina in anii ’40 cind au fost dezafectate. Pentru a va da seama cam ce consum de apa e acum comparativ cu rezerva de 1000 metri cubi de apa de pe vremuri, la uzina de apa sint niste pompe cu un debit de 1500 metri cubi. Pe ora! Iar rezervorul cel mare subteran e cit o catedrala. Stiu ce spun, am facut niste reparatii la el prin 1999…
Chiar daca viata lor tehnica a fost scurta, calitatea executiei si chiar frumusetea arhitecturala a lor este deosebita. Special pentru postul asta, am cerut cu imprumut unui prieten, mare colectionar de carti postale, istoricul Thomas Mochnacs, o carte postala din 1916 cu castelul de apa din Fabric. Am scanat-o pentru voi:
Mai jos, este fotografia facuta astazi cu cutia mea de cafea:
Mai jos este poza cu cutia pozind castelul (e in dreapta pusa pe “treapta” din stilpul de beton)…
Intrarea in castel (el a fost si locuinta pentru ingrijitor, ceva in genul farului pozat in vara linga Sing Sing):
Incep sa-i inteleg pe britanicii aia vazuti pe Discovery ca si-au cumparat un vechi castel de apa si l-au amenajat locuinta…
Sa va arat si “sora” castelului din Fabric: cel de pe malul Begheiului, mai jos de fabrica de tigari asa cum l-am fotografiat in octombrie:
Findca adusesem vorba de Caracal, hai sa va zic ce e cu castelele de apa de acolo: au facut tovarasii un castel de apa, dar l-au cam gresit la capitolul verticalitate. Dupa ce l-au terminat si-au dat seama ca daca il vor umple cu apa, centrul de greutate ii va cadea in afara bazei si se va rasturna. L-au lasat asa si linga el au inceput sa construiasca altul. Se pare ca au repetat greseala (perseverare diabolicum!) si cind sa puna rezervorul au constata ca si asta e inclinat 🙂
Tin minte in armata (am fo’ parasutist la Caracal, daca mai tineti minte) ca marsaluiam pe linga ele, unul terminat si unul abandonat pe la jumatate si rideam de cit de inclinate sint.
Pe iutub am gasit un filmulet unde se vede si cel terminat si cel abandonat la jumatate. Da vere, ce-a construit Ceausescu (prost) au demolat astia dupa revolutie:
Mai draga, ai o problema cu austriecii? Explica-te cu “ciocu mic” deoarece de din 89′ cica in romania este democratie si exprimarea parerilor este libera. Sau nu?
Mai revin cu o precizare, despre donmul din Rasinari, astfel, Wikipedia zice: după absolvirea liceului la Sibiu, Vidrighin a urmat Şcoala Tehnică Superioară din Budapesta, pe care a terminat-o în 1900. După un scurt stagiu de doi ani în administraţia oraşului Sopron, a câştigat un concurs pentru proiectul de canalizare al oraşului Timişoara, fiind numit inginer la serviciul tehnic al primăriei. Doi ani mai târziu a fost promovat inginer-şef al aceluiaşi serviciu, unde, după ce a verificat ofertele anterioare, a demarat pregătirea proiectului general de canalizare a apelor uzate şi meteorice, precum şi cel de alimentare cu apă al oraşului. Pentru realizarea acestor două mari proiecte, a fost trimis de primărie la Dresda, Berlin, Hamburg, Koln, Strasbourg, Karlsruhe şi Londra. După întoarcerea în ţară, a întocmit proiectele de alimentare cu apă şi canalizare ale Timişoarei, implicându-se apoi direct în realizarea lor.
Frumoasa treaba a facut domnul Vidrighin asta la Timisoara, dar la Bucuresti ori a zbarcit-o, ori nu s-a tinut cont de el, ca avem o canalizare … Mai exista si pe aici un turn de apa, pe la Grozavesti, care sta ca un ghimpe in coasta unui supermarket de acolo. Si cica nu-i lasa astia de la primarie sa-l demoleze, ca e monument, dar nici nu-l exploateaza cineva in scop turistic. De aia o asteptam pe duduia Udrea sa fie primareasa, poate ne exploateaza turistic mai bine 😉
Probabil ca nu s-a tinut cont de el. L-au plimbat pe la CFR si pe la Posta…
Am avut ocazia sa vad o portiune din canalizarea din 1909, cu bolti din caramida, in genul celei din Paris, doar ca – normal – la scara mai mica. A fost in functiune pina in 2000 cind s-a schimbat cu o teava mai mare. Nu degeaba are statuie in Parcul Central si un bulevard care-i poarta numele…