Timisoara – Bazosu Nou si retur. Vreme faina, drum bun. Bicicleta ok, picioare cam rablagite.
Azi dupa prinz am scos bicicleta lui Ramo din uscatorie si am plecat la Bazos profitind de vremea superba. N-ajunsesem la Remetea Mare ca deja imi puneam intrebarea daca nu e cazul sa ma intorc, sau daca nu ma intorc acum si pedalez totusi pina la Bazos pe cine sa sun sa vina acolo dupa mine si dupa mangusta. Mangusta e bicicleta, ca m-am informat si io ce inseamna Mongoose (credeam ca e ceva gisca, dar totusi cica nu e zburatoare!).
La iesirea din Remetea spre Bucovat am oprit la podul ala din beton armat de peste Bega sa fac niste poze si picioarele imi erau cam tepene. N-am specificat ca eram incaltat cu cei mai grei bocanci… In fine, ajuns la Arboretumul de la Bazosu Nou am uitat de micile neajunsuri fizice. Am urcat chiar (desi greu…) in castelul de apa din parc pina la al doilea nivel. Promit ca data viitoare sa urc si la rezervor, azi, din motive obiective nu ma simteam in stare sa ma catar pe scara aia exterioara subreda si cu platforma de lemn de plecare disparuta. Pacat de turnul ala ca e in paragina (geamuri sparte, parchetul umflat, soba de la primul nivel cu cahle sparte, instalatia electrica smulsa, grafitti de prost gust pe pereti…). La origine a fost un super misto apartament cu trei camere dispuse pe verticala, in mijlocul celui mai frumos parc din Banat. Da: cel mai frumos parc dendrologic din Banat! Stiu ce zic: am avut ocazia sa dorm la Domeniul de la Savirsin in 1999, pe vremea cind inca era locuinta de protocol si nu ii fusese retrocedat Majestatii sale Regele Mihai. E frumos parcul de la Savirsin, dar cel de la Bazos e mult mai mare.
Castelul contelui Ludovic Ambrozy a disparut de mult, fiind demolat si caramida vinduta colonistilor romani care dupa alipirea Banatului la Romania au venit si au fondat satul Bazosu Nou, a mai ramas doar castelul de apa de care ziceam si parcul cu 1100 (da: 1100!) de specii de plante din toata lumea. Nu stiu cite specii de pasari sint, insa azi faceau concert o gramada!
Dupa ce am dat o tura pe aleile destul de bine intretinute ale parcului (un mare plus e existenta cosurilor de gunoi cu saci negri de polietilena in ei, goale toate – deci curatenie se face!) m-am oprit la poiana cu fintina, care fintina a fost acoperita cu blani de stejar si transformata in masa cu doua jumatati de trunchiuri tot de stejar pe post de banci, am sprijinit bicicleta, mi-am facut vesta perna si am sta juma’ de ora cu burta la soare ascultind o mie de pasari ciripind in 100 de feluri. Doar pentru jumatatea aia de ora de pace absoluta (nu a trecut nimeni pe acolo in acest timp, de altfel in toata imensitatea aia de parc n-am vazut decit un cuplu care statea pe o banca destul de aproape de poarta de intrare), si a meritat pedalatul pina acolo. Nu va spun ce mirosuri de flori sau de iarba proaspata, ca va inverziti de invidie!
N-am luat nici macar un rucsac cu o sticla de apa cu mine, dar am luat (ca are husa pentru cureaua de pantaloni) vechitura mea de Olympus Camedia c 2500L, din Anno Domini 2000 si cu rezolutie de 2.5 Mpixeli, pentru “doar in caz”.
Am facut cu el ceva poze, chiar daca e vechi si de rezolutie anemica, verdele ala crud e delicios!
Surprinzator, intoarcerea la Timisoara a fost mai usoara decit mersul incolo. Vezi ce face o jumatate de ora de absorbit natura? E drept ca ultimele trepte urcate cu bicicleta in circa odata ajuns acasa au fost epice, dar dupa un dus, trei cremwursti, o aspirina, doua cani de ceai negru si un pahar (si jumatate, dar Ramo nu tre’ sa stie!) de Cotnari sint ca nou. Sau cel putin asa ma laud!
A, si niste poze:
[nggallery id=38]
Durata: 4-5 ore. Am plecat dupa prinz (probabil 1:30) si la 6 si ceva ieseam de sub dus. Macar o data pe saptamina trebuie repetata chestia asta!
Mă bucur că ai avut o zi faină! Să-ți priiască! Data viitoare, să iei aspirina înainte, ca să nu faci febră musculară. Da, parcul Bazoș e superb, sper că au înflorit magnoliile… trebuie să te întorci când totul va fi înflorit, să te bucuri de natură! Ia-0 și pe Ramo! Poate o duci și pe mama, să vă încărcați cu toții bateriile.